Psalmul 38, versetul 7
O veche înţelepciune grăieşte aşa: «Vai de omul care are numai o singură grijă!». În viaţa sa obişnuită, omul nu are numai o singură grijă, ci are multe şi felurite griji. Când începe să aibă numai o singură grijă, care din ce în ce mai mult le întrece pe toate celelalte şi creşte până ce în toată fiinţa omului nu este altceva mai mare şi mai greu decât această grijă, atunci înseamnă că starea sa este în grea cumpănă.
O singură grijă are numai cel care este gata să se înece: grija cum să scape. Sau numai cel care stă în faţa unei operaţii grele: grija cum să treacă prin ea. Sau numai cel care se găseşte în închisoare ori în alte stări de mare necaz pentru el sau pentru cineva din ai lui: grija eliberării sale. Tot aşa, când fiinţa omului este mistuită de o durere arzătoare, starea lui este nespus de grea. Toate cuvintele lui sunt atunci pline numai de durerea aceasta. Toate rugăciunile lui sunt pline numai de dorinţa de a scăpa de această durere. Toate planurile lui sunt numai de a afla o cale de ieşire din ea. Nimic nu mai are atunci o mai mare însemnătate decât aceasta pentru el.
Dar grijile şi durerile oamenilor sunt de cele mai multe ori numai de natură trupească. Se îngrijorează omul numai pentru un scop pământesc sau după o scăpare pământească şi suferă numai pentru o durere în carnea lui. Se zbuciumă adică numai pentru ceea ce şi aşa este trecător, fiindcă pe lumea asta nimic nu este veşnic. Oricât de important ar fi un scop pământesc, oricât de însemnat ar fi un lucru trupesc, prin valoarea lui faţă de ceea ce e veşnic, este aşa de neînsemnat. Însăşi lumea întreagă valorează atât de puţin (Luca 9, 25).
Oricât ar fi de lungă şi de grea o durere lumească, prin durata şi prin mărimea ei, ea nu poate depăşi marginile lumeşti niciodată. Dacă e lungă, nu este atât de grea, iar dacă este grea, nu este atât de lungă, deci totuşi se poate suporta. Însă în timp ce lumea este plină de griji şi de dureri numai trupeşti — vai, cât de rare sunt fiinţele ale căror griji şi dureri să fie din pricini duhovniceşti!…
Cine suferă astăzi o durere care să-l mistuie, numai din pricina păcatelor pe care le-a făcut, încălcând dreptatea, cinstea, curăţia? Pe cine îl doare arzător fiindcă L-a întristat pe Domnul cu ceva? Pentru că a stricat Cuvântul Său, pentru că a rănit inimile fraţilor sau că a dezbinat Biserica Domnului, pentru că a păgubit sau a înşelat în vreun fel pe semenul său sau pentru că a făcut ca un nevinovat să sufere? Cine simte usturime amară în inima lui pentru că a făcut vreun păcat care a zdrobit fericirea cuiva sau familia sau mântuirea vreunui suflet? Cine este oare acela care mai are necurmat în faţă păcatul făcut şi umblă chinuit de durerea lui mistuitoare, dorind a-l îndrepta? Vai, cât de puţini sunt cei care simt şi umblă în felul acesta!
O, suflete dragă, pe tine oare ce te îngrijorează în clipa aceasta mai mult şi ce te doare mai arzător? Te doare un cuvânt neplăcut pe care ţi l-a spus cineva? Sau un gest jignitor? Sau o pagubă? Sau că vecinului tău îi merge mai bine în vreun fel? Sau alte nimicuri lumeşti? Ori te doare inima pentru păcatele cu care L-ai supărat pe Domnul sau pentru vreo mare vină făcută în contra altui om? Pentru ce plângi tu mai mult şi ce durere îţi arde inima ta? Durerea că nu eşti iubită, că nu eşti avansat, că n-ai fost decorat sau evidenţiat, că ai fost minţită sau insultată sau tăiat de la premiere? Sau ţi se rupe inima de durerea şi de întristarea că faci aşa de puţin bine şi ajuţi aşa de rar propăşirea cauzei Domnului Iisus Hristos? O, vezi tu ce te doare, ca să ştii ce eşti!
O, Doamne Dumnezeule, Care cercetezi adâncul inimilor noastre și știi cauzele tuturor îngrijorărilor noastre, Te rugăm nu ne lăsa niciodată inima stăpânită de dorințe chinuitoare pentru scopuri trecătoare și lumești. Nici nu ne lăsa sufletul zdrobit de durerea pentru lucruri trecătoare. Ci fă ca totdeauna să ne stăpânească mistuitor o singură grijă: aceea de a nu ieși din voia Ta. Și o singură durere: aceea că am ieșit din această sfântă voie. Să nu plângem niciodată decât lacrimile iubirii pentru Tine sau lacrimile pocăinței pentru păcatele noastre sau ale altora. Căci aceste lucruri sunt singurele care merită toată grija și durerea și lacrimile noastre. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2
