„Cuvântul Meu nu este el, oare,… ca ciocanul? – zice Domnul.” (Ieremia 23, 29)
Dumnezeu își aseamănă Cuvântul Său şi cu ciocanul. „Au nu sunt cuvintele Mele ca ciocanul ce sfărâmă stânca? zice Domnul“ (Ieremia 23, 29). E o asemănare cu multe înţelesuri. Să le cercetăm.
Ciocanul are multe însuşiri şi face multe slujbe. Mai întâi şi întâi are însuşirea deosebită de a fi greu şi a izbi din greu. Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. El are şi însuşirea de a fi „greu“ şi a izbi din greu. El izbeşte fără cruţare în conştiința omului.
„Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş!“ (I Ioan 3, 15). Iată o lovitură de ciocan: cel ce urăşte este un ucigaş. Gata! Punct! Nu mai încape aici nici o scuză şi nici o apărare de avocat. Sau: „Cel ce zice că iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său mincinos este“ (I Ioan 3, 15). Iată şi aici o lovitură de ciocan. Sau: „Nu puteți sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona!“ (Matei 6, 24). Sau: „Nebunule, în noaptea asta voi cere sufletul tău!“ (Luca 12, 20). „Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu!“ (Iacob 4, 4). Ce necruţător ciocan este şi acesta! Sau: „Nu puteți bea şi paharul Domnului şi paharul dracilor!“ (I Corinteni 10, 21). Iată un ciocan ce izbeşte şi în petrecerile ce se fac cu prilejul hramurilor şi al pomenilor.
Biblia este plină de astfel de „ciocane“ care izbesc fără cruţare în conştiinţa omului. Şi de multe ori suflete împietrite şi adormite se trezesc prin astfel de lovituri.
Petru Valdo, un nobil vestit, putred de bogat şi zgârcit fără pereche, din veacul al XVIII-lea, din clipa când a citit în Biblie cuvintele: „Nu puteți sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona“ — n-a mai avut odihnă până nu şi-a împărțit toate averile săracilor şi bolnavilor, ultimii bani aruncându-i pe stradă, cu cuvintele: „Nu puteţi sluji la doi domni!…“ Ciocanul cuvântului biblic îl lovise cu mântuire.
O altă însuşire a ciocanului este de a sfărâma piatra. Cade ploaia peste piatră, o bate vântul, o arde soarele, dar ea nu cedează. Însă ciocanul cel mic, cu loviturile lui cele dese şi stăruitoare, o sfărâmă şi o face una cu pământul.
Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. Există om cu inima împietrită, cu inima de piatră. A căzut peste el ploaia cuvântului biblic, a bătut vântul cel ceresc, l-a încălzit focul cel ceresc — dar el a rămas mai departe stâncă şi piatră. Atunci dragostea lui Dumnezeu se apropie de el cu ciocanul cuvântului biblic. Loveşte stăruitor, şi azi, şi mâine, în stânca şi piatra lui, până când începe a ceda şi a se sfărâma. Ceea ce n-au făcut apa, focul şi vântul face acum ciocanul. Mare este puterea acestui „ciocan“. Să-l folosim pe tot locul şi noi pentru sfărâmarea inimilor împietrite!
Este cunoscută povestea acelui om nemulțumit care sfărâma piatră dintr-o stâncă şi cârtea împotriva lui Dumnezeu că el are slujba cea mai umilă şi mai slabă. Dumnezeu l-a prefăcut în soare, dar în calea soarelui s-a aşezat norul care i-a luat lumina; şi omul iar a cârtit. L-a prefăcut Dumnezeu în nor, dar pe nor l-a alungat vântul; şi omul iar a cârtit. L-a prefăcut Dumnezeu în vânt, dar vântul s-a spart de o stâncă. Dumnezeu l-a prefăcut în stâncă şi omul îşi zicea voios: Iată acum sunt mai tare şi decât soarele, şi decât norul, şi decât vântul. Dar ce s-a întâmplat? La poalele stâncii s-a aşezat un spărgător de piatră şi, cu ciocanul lui, a început să taie în corpul stâncii. „O, iartă-mă, Doamne, a strigat atunci omul, căci numai acum îmi dau seama cât de tare eram! Vreau să fiu iarăşi un spărgător de piatră.“
Arată această poveste, pe de o parte, nesocotința oamenilor care cârtesc pentru soarta lor, iar pe de altă parte arată puterea ce o are ciocanul spărgător de piatră. O astfel de putere are şi ciocanul cuvântului biblic.
O, dragă suflete împietrit! O, tu stâncă şi piatră de carne! Ploaia, vântul şi focul n-au avut ce-ţi face. Iată se apropie acum de tine ciocanul cuvântului biblic. Primeşte, iubitul meu, măcar această ultimă încercare a dragostei dumnezeieşti! Lasă-te izbit şi sfărâmat de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să devii şi tu un pământ bun şi roditor de mântuire sufletească!
Preot Iosif Trifa, Biblia - Cartea Vieții
