Scumpe suflete zidite de iubirea Tatălui și cercetate de dragostea Fiului Sfânt, și vouă vi s-a vestit Adevărul prin care puteți moșteni viața veșnică. El vă mai vorbește încă chiar și acum, dar nu vreți voi oare să-L cunoașteți pe Dumnezeu și să aveți viață? În clipa ultimei rugăciuni, Mântuitorul stătea, înaintea Tatălui, între ucenicii Săi și lume.

Ucenicii Săi erau la dreapta, iar lumea era la stânga Lui. În bucuria cu care privea la ei, simțea durerea, privind la lume. La lumea între care și în care eram atunci și noi, dar din care, prin cunoașterea lui Hristos – slavă Tatălui! – am ieșit, care am ieșit.

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

Despre Sf. Gheorghe spun Viețile Sfinților că s-a luptat cu un balaur înfricoșat. Desigur, o luptă crâncenă va fi fost aceasta. A fost, așa zicând, o luptă pe „moarte și viață”. Era o luptă ce se dădea cu „ori-ori”; ori biruia Sf. Gheorghe, ori biruia balaurul. La urmă, a fost biruit și omorât balaurul. O astfel de luptă – în înțeles duhovnicesc – trebuie să purtăm și noi. E lupta cea mare cu „balaurul cel mare care se cheamă diavol” (Apoc 12, 9). Iar lupta aceasta se dă și azi cu „ori-ori”. Ori te biruie „balaurul”, ori îl birui tu pe el. Ori te biruie patima și păcatul, ori le birui tu pe ele.

Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 17, pag. 3

De fapt, a spune că suntem în Hristos și că Îl cunoaștem pe El, dar a nu fi una cu frații și cu Lucrarea în care ne-a chemat Dumnezeu, este o nepotrivire, este o minciună, este o înșelare. Credem că se inșală amar acei care trăiesc în felul acesta. Pentru că a fi una cu Hristos în chip desăvârșit și adevărat înseamnă tot așa de limpede a căuta cu tot sufletul să fii una și cu frații, care sunt mădularele Lui.
Oricine este despărțit de frații între care l-a chemat Dumnezeu, acela este un orb sau un nebun, dacă își închipuie că poate fi una cu Hristos. Cum Îl poate iubi cineva pe Dumnezeu pe Care nu-L vede, când nu-i poate iubi si asculta pe frații lui, care sunt reprezentarea văzută a lui Hristos (I In 4,20-21)?

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

“Ieri cu Tine Hristoase m-am îngropat, astăzi mă ridic împreună cu Tine…”

Aşa zice una din cântările bisericeşti ale Învierii şi în această preafrumoasă cântare este pusă o învăţătură de mare însemnătăte pentru noi creştinii. Învăţătura este aceasta: Să ne dăm seama despre jertfa Mântuitorului. Să cădem plângând la picioarele Crucii, dându-ne seama că pentru noi a suferit, a murit și s-a îngropat Mântuitorul Hristos. Prin această dare de seamă sufletească trebuie să simțim apoi cum și «omul nostru cel vechi și păcatele lui, cu Hristos împreună se răstignește» (Romani 6, 6), moare, se îngroapă și apoi «înviază în Hristos ca o făptură nouă» (II Corint. 5, 17) iertată și mântuită.

Aceste vorbe, acest adevăr este temeiul vieții noastre creștinești. „Iar dacă n-a înviat Hristos, zadarnică este credința voastră”, scria apostolul Pavel corintenilor. Dar Hristos a înviat și prin învierea Sa ne-a trecut și pe noi „din moarte la viață”. Moartea nu ne mai stăpânește. Ea este acum numai o trecere la o altă viață; un somn înainte de sculare; o noapte înainte de ziuă și lumina cea nesfârșită de dincolo de mormânt.

Adevărul învierii noastre, iată, ni-l spune acum și primăvara Domnului.

Preot Iosif Trifa, Ziarul Lumina Satelor nr. 14, anul 1922, pag. 1

Să ieșim, dar afară din tabără, la El… (Evrei 13, 13)

Golgota era afară din tabără, afară din cetate. Drumul Crucii ducea afară din tabără, afară din cetate. «De aceea şi Iisus, ca să sfinţească norodul cu însuşi Sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără, la El» (Evrei 13, 12-13). Golgota stă şi azi tot acolo: afară din lume. Şi toţi cei ce voiesc să meargă după Domnul, toţi cei ce vor să meargă la Golgota, trebuie să iasă din «tabără», trebuie să iasă din lume, să iasă din duhul acestei lumi.

«Să mergem la El, afară din tabără». Să mergem la El, ieşind din lume.

Jertfa Crucii este temeiul și temelia mântuirii noastre, de aceea spunea apostolul Pavel pe tot locul «că predică pe Hristos cel răstignit» și «se laudă cu crucea Domnului». Dar Jertfa Crucii numai atunci poate fi mântuitoare de suflet dacă înțelegem 3 lucruri: ce înseamnă Crucea, ce ne dă Crucea şi ce cere de la noi Crucea?

Ce înseamnă Crucea? Crucea înseamnă să-ți dai seama despre darul cel mare al dragostei și iertării dumnezeiești. La picioarele Crucii, tu cititorule trebuie să te simți mai întâi apăsat și doborât de păcatele tale, trebuie să te simți un Adam izgonit în noaptea și iadul pierzării ca apoi să-ți dai seama că nimeni și nimic nu te poate scăpa din pierzare decât Jertfa lui Iisus.

Preot Iosif Trifa, Ziarul Lumina Satelor, anul 1923, nr. 12, pag. 4

De luni se începe Săptămâna cea Mare și sfântă a patimilor lui Hristos. Toaca va începe să răsune mai cu durere și clopotul să cheme la biserică mai duios și mai stăruitor ca oricând. Evanghelia si cântările bisericești ne vor spune iarăși înfricoșatele patimi și suferințe pe care le-a răbdat Hristos pentru noi.

„Moise, Moise, dezleagă încălțămintea din picioarele tale, căci locul pe care mergi tu pământ sfânt este”, a zis Domnul către Moise care suia muntele Horeb. Așa ne strigă și Biserica noastră acum: „Creștinilor, opriți-vă în loc și vă dezbrăcați de patimi și păcate, căci vremea și săptămâna în care intrați acum este vreme sfântă”.

Preot Iosif Trifa, Ziarul Lumina Satelor nr. 13, anul 1922, pag. 1

„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.“ (Ioan 12, 15)

O, de câte ori ne-am încredinţat noi că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci că totul este mai dinainte ştiut şi determinat de cauze care au între ele o adâncă şi tainică legătură, rânduită de Înţelepciunea lui Dumnezeu. Cunoscută era, şi profeţită, şi pregătită mai dinainte venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ. Şi la fel cunoscut era fiecare eveniment, fiecare întâmplare care a însoţit Venirea şi Naşterea, precum şi Viaţa, şi plecarea Sa din nou la Tatăl.

Traian Dorz, Hristos – Împăratul nostru