Să ieșim, dar afară din tabără, la El… (Evrei 13, 13)
Golgota era afară din tabără, afară din cetate. Drumul Crucii ducea afară din tabără, afară din cetate. «De aceea şi Iisus, ca să sfinţească norodul cu însuşi Sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără, la El» (Evrei 13, 12-13). Golgota stă şi azi tot acolo: afară din lume. Şi toţi cei ce voiesc să meargă după Domnul, toţi cei ce vor să meargă la Golgota, trebuie să iasă din «tabără», trebuie să iasă din lume, să iasă din duhul acestei lumi.
«Să mergem la El, afară din tabără». Să mergem la El, ieşind din lume. Căci, cum zice El: «Voi în lume sunteţi, dar nu din lume» (Ioan 17, 16). La Golgota nu poţi merge şi nu poţi ajunge, decât ieşind afară din tabăra lumii.
E săptămâna Patimilor. E timpul când «creştinii» sunt ceva mai «creştini» ca altădată. E timpul când ieşim din «tabără» şi mergem la biserică, mergem la denii şi plângem patimile şi suferinţele Domnului. Dar… întrebarea este: Câţi mergem la Golgota ieşind afară din «tabără»? Şi câţi rămânem şi pe mai departe afară din «tabără»? Căci a ieşi din «tabăra» lumii pe câteva ceasuri, pe câteva zile, pe câteva săptămâni şi apoi iară a ne întoarce în ea – asta încă tot nu foloseşte la nimic. A plânge în Săptămâna Patimilor şi a juca la Paşti – asta încă tot nu este mântuire.
Mântuirea nu înseamnă a ieşi din când în când din «tabără», ci mântuirea înseamnă a ieşi statornic şi pentru totdeauna din «tabăra» lumii, din «duhul» acestei lumi.
Am fost la Ierusalim şi am văzut cu ochii. Locul unde a suferit Domnul a fost afară din poarta cetăţii. Şi locul unde s-au retras apostolii după răstignirea Domnului a fost, aşijderea, afară din cetate. Şi Duhul Sfânt aşijderea S-a coborât într-o casă ce era afară din cetate.
Deci totul, afară din «tabără». Golgota, Duhul Sfânt, mântuirea, toate sunt afară din «tabără». A aştepta mântuirea câtă vreme trăieşti în «tabără» e o aşteptare zadarnică. Mântuirea vine numai după ce ai ieşit din «tabăra» lumii. Doamne Iisuse, Cel răstignit pe Crucea Golgotei pentru noi şi mântuirea noastră, dă-ne putere să ieşim la Tine, părăsind cu totul şi pentru totdeauna «tabăra» lumii.
Slăvit să fie Domnul! De ani de zile strigăm şi noi pe poporul nostru, prin Oastea Domnului, să iasă la Golgota, «afară din tabără». Şi Domnul a binecuvântat strigarea noastră. An de an a crescut ceata celor care au ieşit din lume şi s-au strâns în jurul Crucii lui Iisus cel Răstignit. An de an Golgota a smuls suflete din lume.
Slăvit să fie Domnul! Azi suntem o tabără întreagă cei care am ieşit din «tabăra lumii». Şi am pus făgăduinţă la picioarele Crucii, să petrecem până la sfârşit «afară din tabără». Să petrecem până la sfârşit la picioarele Crucii, murind mereu faţă de lume şi faţă de păcat. Şi să luptăm până la sfârşit să-i aducem şi pe alţii la Golgota, scoţându-i din «tabără». Căci, plângând şi murind mereu faţă de lume la picioarele Crucii, asta este Învierea şi mântuirea noastră şi a neamului nostru“.