Text

Iată întrebarea cea mai arzătoare, întrebarea mare, ce se pune lumii cu stăruinţă. Însuşi Mântuitorul este Cel ce te întreabă: „Ce ţi se pare de Hristos, al cui Fiu este?”.

De răspunsul tău atârnă soarta ta, mântuirea ta.

Odinioară El a pus această întrebare fariseilor, care Îl ispiteau, vrând să-L prindă în cuvânt. Ei au răspuns într-un fel. „Fiu al lui David”, au zis ei. Şi aveau dreptate, căci Legea veche spunea că Mântuitorul se va naşte din neamul lui David. Dar n-au dat răspunsul cel adevărat.

Sufletul nostru, curățit prin pocăință și prin încercările voii lui Dumnezeu, înțelepțit prin umblarea ascultătoare față de voia lui Dumnezeu, trebuie să vegheze atent și neîncetat asupra trupului, asupra inimii și a dorințelor ei firești, ca aceasta să nu-l atragă în prăpăstii sau în noroaie din care n-ar mai putea ieși apoi niciodată curat.

Mintea sănătoasă și bine orientată prin dreptarul învățăturii sănătoase și adevărate trebuie să țină bine frâiele trupului nostru, spre a nu-i îngădui să facă tot ce vrea el, căci firea noastră ne îndeamnă la puține bune, dar la multe care nu ne sunt îngăduite

Oamenii spun: „Așa ne-a fost soarta!”, sau: „Așa-i  destinul!”…, „Așa s-a întâmplat!”… – dar nu merg cu gândul un pas mai departe și mai adânc, să înțeleagă că soarta este supusă lui Dumnezeu… că destinul și întâmplarea nu fac decât să asculte de voia lui Dumnezeu, să execute sentințele dreptății lui Dumnezeu, căci toate acestea sunt uneltele cu care lucrează Mâna Lui.

Soarta tuturor oamenilor și a fiecărui om este numai în Mâna lui Dumnezeu.

Era Iosif un sfetnic al Soborului… Atunci când s-a ţinut sfatul acela ca să-L omoare pe Iisus, unde erai tu, Iosife? Şi el ne spune:

Eu n-am fost acolo!… Eu îmi spăl mâinile de sfatul acesta. Eu nu vreau să-mi unesc votul meu cu al lor…

Iosife, şi crezi c-ai rezolvat-o cu asta, că n-ai luat parte la sfatul acesta, când trebuia să iei parte?…

Cum ai putut, Iosife, să dormi în noaptea aceea de Joia Mare, când ai fost anunţat şi tu: “Vino! Pentru că uite ce se petrece. Să scăpăm odată de neplăcutul Acesta care ne strică legea, care ne spurcă sâmbăta şi face vindecări… Vino…”

Şi au lăsat israelitenii calea Dumnezeului părinților lor şi au slujit la idoli. (II Cronici 24, 18-21)

Chipul de mai sus arată o întâmplare din Biblie. Această întâmplare este scrisă parcă anume despre noi şi pentru noi, pentru vremurile noastre şi purtările noastre. Ascultaţi cum istoriseşte Biblia această întâmplare: în vremea împăratului Ioas, „au lăsat israelitenii calea Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit idolii lor. Şi s-a făcut urgie peste Iuda şi peste Ierusalim pentru aceasta. Şi Domnul a trimis la ei proroci, să-i întoarcă şi n-au ascultat de înştiinţările ce le-au primit. Şi Duhul Domnului a umplut pe Azaria, preotul, şi s-a sculat Azaria în faţa poporului şi i-a zis: «Acestea zice Domnul!:

Chipul de mai jos arată o întâmplare pe care o istoriseşte Isus Navi (Iosua) în capitolul 10. Şi anume ne spune Biblia că israelitenii aveau o mare bătălie la Gabaon, cu cinci împăraţi păgâni; şi s-a rugat Isus Navi lui Dumnezeu să oprească soarele pe cer, ca să poată isprăvi lupta şi să-i biruie pe păgâni. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui „şi a stătut soarele în mijlocul cerului şi n-a mers către apus o zi întreagă”, până ce israelitenii îi biruiră pe păgâni.

Cu aceste cuvinte se începe Biblia, adică Cartea sfântă, care cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu descoperit oamenilor pentru mântuirea lor sufletească. În şase zile, ne spune Biblia că a făcut Dumnezeu lumea cu toate cele ce sunt într-însa. Din ce a făcut Dumnezeu lumea şi de ce a făcut-o? Dumnezeu a făcut lumea din nimic, cu Cuvântul Său, şi a făcut-o din îndurare şi bunătate faţă de noi, ca printr-însa să-L putem cunoaşte şi preamări. Lumea cu toate cele ce sunt într-însa este şi trebuie să fie pentru noi o carte deschisă care mărturiseşte şi-L vesteşte pe Dumnezeu, Făcătorul ei.

Uneori, Domnul răspunde îndată strigătelor rugăciunii noastre. El răspunde grabnic atunci când primejdia este foarte aproape de noi sau când vremea ajutorului Său este sosită, sau când rugăciunea este strigată cu putere și disperare, din tot sufletul răscolit. Și ce fericit este pentru noi  acest răspuns! Dar Domnul uneori ne răspunde mai târziu sau chiar mult mai târziu,  –  fiindcă nici primejdie, nici grabă nu era să răspundă mai devreme.