Iată întrebarea cea mai arzătoare, întrebarea mare, ce se pune lumii cu stăruinţă. Însuşi Mântuitorul este Cel ce te întreabă: „Ce ţi se pare de Hristos, al cui Fiu este?”.
De răspunsul tău atârnă soarta ta, mântuirea ta.
Odinioară El a pus această întrebare fariseilor, care Îl ispiteau, vrând să-L prindă în cuvânt. Ei au răspuns într-un fel. „Fiu al lui David”, au zis ei. Şi aveau dreptate, căci Legea veche spunea că Mântuitorul se va naşte din neamul lui David. Dar n-au dat răspunsul cel adevărat. Ei au dat răspunsul formei din afară, nu pe acela izvorât din suflet; nu pe acela pe care trebuia să-l dea, după ce au auzit pe Iisus vestind Evanghelia nouă şi L-au văzut săvârşind minuni, ca unul ce avea putere de Sus. Ei nu L-au recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu, ca Fiu al Tatălui ceresc, ca Dumnezeu Însuşi Mântuitor al lumii. N-au vrut să-L recunoască, căci se temeau şi Îl urau.
Aşa sunt şi azi mulţi oameni. Ei recunosc că Iisus a fost cel mai mare şi cel mai bun om din câţi s-au arătat în lume. El a adus şi a propovăduit cea mai înaltă învăţătură şi a dus viaţa cea mai curată între fiii oamenilor. Dar, ca şi fariseii, nu spun ceea ce e lucrul de căpetenie: nu vor să-L recunoască Dumnezeu-Stăpân peste viaţa lor. Nu-L recunosc, din prea mare dragoste de ei înşişi. Căci, recunoscându-L de Stăpân, ar trebui să I se supună, să-I cunoască şi să-I urmeze toate poruncile si legile care rânduiesc Împărăţia Sa. Şi aceasta li se pare prea greu de îndeplinit. Ele cer lepădarea de sine: „Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este Mie vrednic… şi cel ce nu ia crucea sa şi nu vine după Mine nu este Mie vrednic”. Faţă de Hristos trebuie să iei ţinută hotărâtă. Ori Il recunoşti că El este Mesia cel făgăduit de proroci, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de veci, coborât din cer ca să aducă lumii învăţătura cea adevărată despre Dumnezeu şi despre rostul omului; ori recunoşti şi urmezi această învăţătură, scutită de orice rătăcire şi adeverită cu prisos prin mulţime de minuni; ori o primeşti întreagă, aşa precum a vestit-o El, Care a spus despre Sine: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa… Eu sunt lumina lumii care luminează pe tot omul ce vine în lume”; ori Îl recunoşti ca pe Cel ce S-a pogorât din cer şi iarăşi în cer S-a întors, ca să împărățească întru putere, de-a dreapta lui Dumnezeu, să judece viii şi morții, pe care îi va chema iarăşi la viaţă; deci ori recunoşti şi crezi că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi atunci te apropii şi-I urmezi cu hotărâre şi intri în oastea Lui, şi te lupţi ca un bun ostaş al lui Hristos, ori apoi stai împotrivă şi eşti vrăjmaşul Lui.
Să te ţii de El şi să urmezi şi gândurilor tale nu se poate. El însuşi ţi-o spune răspicat: „Cel ce nu este cu Mine împotriva Mea este” (Luca 11, 23). Ori cu Hristos şi mântuit, ori împotriva Lui şi osândit, căci scris este: „Zice Domnul Domnului meu: «Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aştenut picioarelor Tale»”.
Cunoscând adevărul lucrurilor, la întrebarea cea mare să răspundem într-un glas cu Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, şi să-I urmăm cu credinţă şi cu dragoste!
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1923, nr. 35, pag. 2
