Sufletul nostru, curățit prin pocăință și prin încercările voii lui Dumnezeu, înțelepțit prin umblarea ascultătoare față de voia lui Dumnezeu, trebuie să vegheze atent și neîncetat asupra trupului, asupra inimii și a dorințelor ei firești, ca aceasta să nu-l atragă în prăpăstii sau în noroaie din care n-ar mai putea ieși apoi niciodată curat.
Mintea sănătoasă și bine orientată prin dreptarul învățăturii sănătoase și adevărate trebuie să țină bine frâiele trupului nostru, spre a nu-i îngădui să facă tot ce vrea el, căci firea noastră ne îndeamnă la puține bune, dar la multe care nu ne sunt îngăduite
Inima noastră veche este ca un cal puternic, dar primejdios, care este înhămat la carul vieții noastre. Trebuie să fii permanent veghetor asupra lui, căci altfel, la cea mai mică neatenție poate răsturna totul. Trebuie să-l îmbărbătezi mereu la orice urcuș și orice sperietoare, căci altfel îndată e gata s-o rupă la fugă înapoi sau în altă parte, în cine știe ce șanțuri și prăpăstii.
Inima noastră, chiar și cea nouă, trebuie s-o îmbărbătăm la sarcini și la osteneli, căci, îndată ce simte ceva mai greu, este gata să nu mai tragă… Trebuie s-o îmbărbătăm la orice încercare, căci îndată este gata să descurajeze.
Inima noastră, chiar și cea nouă, trebuie s-o înfrânăm bine când trece prin locuri îmbietoare, căci îndată e gata s-o ia razna, ca un cal lacom, răsturnând căruța pentru o gură de trifoi… Îndată este gata să se lase pe tânjală, pe lene, pe moleșeală, când este lăsată ceva mai slobodă… Este gata s-o ia pe cărări mai ușoare, lăturalnice și rătăcitoare, îndată ce se vede liberă și nu simte biciul înapoia ei… O, cât de mulți au pățit așa cu inima lor nesupravegheată la timp!
Dragă frate luptător, îmbărbătează-ți mereu inima, dar și veghează-ți-o mereu! Căci inima noastră poate face foarte multe când vrea, fie binele, fie răul – depinde de starea ei. Dacă este bună, poate avea o dragoste fierbinte, poate avea o voință tare, poate avea o credință puternică și o nădejde vie, în stare de fapte mari pentru Dumnezeu.
Dacă inima noastră este rea, ea poate avea oricâte daruri, căci le va întrebuința rău. Când inima este lipsită de o îndrumare sănătoasă, cade în ispita diavolului și face lucruri pline de grozăvie.
Inima omului poate fi un altar al lui Hristos sau poate ajunge o capiște idolească, ori chiar o gheenă a diavolului. Frații mei și voi, surorile mele, vegheați-vă și îmbărbătați-vă inima neîncetat! Vegheați-o, pentru că ea lesne slăbește și șovăie. Îmbărbătați-o, căci ea trebuie mereu să alerge (I Corinteni 9, 26). Trebuie să nu se teamă, ci să lupte curajos (II Timotei 2, 5). Să nu lenevească, ci să lucreze, cât e ziuă (Ioan 9, 4).
Îmbărbătați-vă inima la rugăciune și la meditație, la cântări și la osteneli, la posturi și la privegheri, la binefaceri și la neprihănire, la ascultarea de frați la umblarea în lumină. La tot ce e bun și evlavios, căci ea mereu este gata să obosească și să adoarmă!
Îmbărbătați-vă inima cu toate făgăduințele Domnului și cu îndemnurile Bisericii, și cu apropierea morții, și cu venirea Domnului, și cu frumusețile răsplătirii, și cu apropierea odihnei… Acestea înflăcărează totdeauna darul și îmbărbătează râvna pentru Dumnezeu în inimile noastre.
Cuvintele lui Dumnezeu și voia Lui sunt legi înăuntrul cărora viața și faptele noastre, ca și ale tuturor celorlalte creaturi ale Sale, trebuie să se desfășoare ordonat și ascultător.
Orice încălcare a acestor legi este mai departe o umblare fără-de-lege.
Oricine nu merge pe cale, merge fără de cale (II Corinteni 10, 5).
O, Dumnezeul nostru și Lumina noastră, călăuzește-ne inimile noastre numai în voia Ta sfântă!
Amin.
Traian Dorz, Porțile veșniciei
