Cu aceste cuvinte se începe Biblia, adică Cartea sfântă, care cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu descoperit oamenilor pentru mântuirea lor sufletească. În şase zile, ne spune Biblia că a făcut Dumnezeu lumea cu toate cele ce sunt într-însa. Din ce a făcut Dumnezeu lumea şi de ce a făcut-o? Dumnezeu a făcut lumea din nimic, cu Cuvântul Său, şi a făcut-o din îndurare şi bunătate faţă de noi, ca printr-însa să-L putem cunoaşte şi preamări. Lumea cu toate cele ce sunt într-însa este şi trebuie să fie pentru noi o carte deschisă care mărturiseşte şi-L vesteşte pe Dumnezeu, Făcătorul ei.
Dumnezeu a făcut această lume din nimic: „El a zis şi s-a făcut”. Aceasta vesteşte tăria, puterea lui Dumnezeu. În lume vedem mai departe orânduieli bine stabilite: soarele răsare şi apune la vremea sa; se schimbă lumina cu întunericul, primăvara cu vara, vara cu iarna. Animalele, pomii, păsările, toate îşi au orânduielile lor. Această înţeleaptă rânduială mărturiseşte şi vesteşte înţelepciunea lui Dumnezeu, precum zice psalmistul: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut” (Psalmul 103).
Dar ce vedem mai departe în această lume? Soarele ne dă nouă căldura şi lumina sa, pomii ne dau nouă poamele, pământul ne dă nouă holdele, iarba şi toate cele ce răsar din el. Pentru noi cade şi ploaia din cer şi nouă ne slujesc şi animalele. Iată, toate acestea vestesc bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii.
Aşadar lumea şi toate cele ce sunt într-însa vestesc şi preamăresc puterea, înţelepciunea şi bunătatea lui Dumnezeu. O carte este lumea, în care oricine poate citi despre Dumnezeu, o oglindă în care oricine poate privi pe Dumnezeu. „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu şi facerea Lui o vesteşte tăria” (Psalmul 18, 1). Numai „cel nebun întru inima sa poate zice că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52, 1).
Creştine! Citeşti în fiecare zi în cartea lumii, priveşti tu în fiecare zi în oglinda ei, ca să vezi şi să înţelegi puterea, înţelepciunea şi bunătatea lui Dumnezeu? Îl preamăreşti tu pentru toate şi Îi dai mulţumire pentru toate?
Biblia ne spune că, trecând vremea, oamenii şi omenirea L-au uitat pe Dumnezeu, Făcătorul, şi au început a se închina la făpturile Lui: la soare, lună, stele şi la fel de fel de chipuri cioplite, adică la idoli. Să luăm aminte! Şi astăzi avem între noi această idolatrie, adică închinare nu la Dunmezeu, ci la făpturi. Oare banii celui care trăieşte şi se jertfeşte numai pentru ei şi sporirea lor, nu sunt ei un idol care şi astăzi are închinători destui? Oare pământul, averile, vitele, plăcerile, patimile nu sunt şi astăzi, pentru unii oameni, idoli la care ţin, de multe ori, mai mult ca la viaţa lor?
„Pentru ce te lipeşti, omule, de făptură şi nu de Făcătorul făpturii?”, zice Ioan Gură de Aur. „Mai bine cinsteşti făptura decât pe Cel ce a zidit pe dânsa? Pe frumuseţe, decât pe Cel ce a înfrumuseţat? Că cine oare preţuieşte vreun oarecare lucru bun mai mult decât pe cel ce l-a făcut pe Dânsul? Au nu zicem toţi când vedem vreun lucru lucrat cu meşteşug: «O, cât este de bun acest meşter înţelept care l-a făcut»? Aşa şi noi, văzând înţelepciunea cu care a întocmit Dumnezeu lumea şi toate cele dintr-însa, pe El să-L lăudăm şi de dânsul cu tot sufletul nostru să ne lipim, iar nu de stricăcioasa făptură, căci făptura se strică şi în praf şi cenuşă se schimbă, dar Domnul Însuşi rămâne în vecii vecilor”…
Cititorule! Eşti tu legat şi lipit de Dumnezeu sau de făpturile Lui din această lume? Îţi pui tu în Domnul comoara ta şi inima ta sau în praful şi cenuşa stricăcioasei făpturi? Fă-ţi tu singur socoata!
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1922, nr 38, pag. 5
