Fii încredințat deplin că așa cum va răspunde Domnul – și nu altfel – este cel mai bine. Apoi, de fiecare dată, veghează cu mulțumiri lui Dumnezeu pentru orice mod în care ți-a răspuns El rugăciunilor tale (Coloseni 4, 2).
Cerurile sunt pline de cântările de laudă și de preamărire a lui Dumnezeu, cântări pe care I le aduc fără încetare creaturile Sale care au rămas în fericirea ascultării de voia Lui și se bucură de lumina prezenței Sale… Toate lucrările Sale, văzute în Nemărginirea Firii care stă în ascultarea voii lui Dumnezeu, Îl laudă pe El cu cântări de slavă și bucurie. Fericirea lor eternă izvorăște tocmai din asta.
Îngerii și cerurile, Soarele, Luna și Stelele, mările și munții, cu tot ce este deasupra și dedesuptul lor, Îl laudă veșnic pe Dumnezeu. Pământul, cu tot ce cuprind hotarele lui largi și adânci, și tot ce se naște și se hrănește pe el și din el, toate, toate Îl laudă prin cântările lor pe Dumnezeul Care le-a făcut și le ține (Psalmul 148). Și aceasta este temelia vieții lor.
În ascultarea de voia lui Dumnezeu se găsește ascunsă cea mai mare fericire. Toate creaturile Sale care au rămas și rămân în ascultarea de voia aceasta a Lui sunt necurmat într-o fericire deplină… Căci numai singură ascultarea de Dumnezeu dă și păstrează fericirea adevărată.
În fericirea deplină este totdeauna și cântarea de laudă, adusă cu mulțumire fierbinte Izvorului acestei necurmate fericiri. De aceea, în toată desfășurarea vieții din natură nu există nici asalt, nici opintire, nici chin, nici țipete… – ci liniștită și măreață mergere prin timp spre veșnicie, prin floare spre rod și prin năzuință spre împlinire.
Trecerea dintr-o viață în alta, de la muncă la odihnă se face liniștit, senin și firesc, ca de la iarnă la vară, ca de la noapte la ziua deplină.
Revenirea de la adânc spre lumină se face ca primăvara sau ca dimineața: liniștit și măreț, ca un imn de preamărire adus necurmat lui Dumnezeu… Aceluia din Care izvorăsc și în Care se întorc toate viețile și ființele, într-o mișcare uriașă și continuă, într-o rotire maiestuoasă și într-o liniște cutremurătoare…
Veșnicele căi ale Naturii și ale Cosmosului sunt cântările lor de laudă aduse neîncetat Aceluia din Care, prin Care și pentru Care sunt toate lucurile și Căruia I se cuvine o veșnică închinare și preamărire din partea tuturor acestora (Romani 11, 33-36).
Ascultați numai glasul pârâielor în munți, primăvara, sau cântecul vântului prin brazi, ori glasul tăcerilor de seară pe vârfurile pădurilor – și veți fi mișcați până la lacrimi de laudă aproape omenească adusă de toate acestea lui Dumnezeu…
Ascultați vuietul furtunii ori mugetul mării, ori ecoul codrilor fremătați de vânt – și vă veți cutremura de măreția copleșitoare a preamăririi tuturor acestora adusă lui Dumnezeu… Aceluia din Mâna și prin voia Căruia ele au venit din neființă la ființă.
Ridicați-vă ochii spre cerurile de deasupra voastră, întoarceți-i spre pământul din jurul vostru și adânciți-vi-i în lumile tainice de dedesupt – apoi ascultați la viața și mișcarea lor, ce cântare strălucită și măreață aduc acestea lui Dumnezeu și slavei Lui, clipă de clipă – fără nici o încetare, cu bucurie – fără nici o silă, și neobosite – fără nici o greutate.
Îngenunchiați apoi și voi și uniți-vă glasul vostru recunoscător cu toată cântarea lor măritoare, în aceeași armonie cu a tuturor văzutelor și nevăzutelor de care sunteți înconjurați! Strigați-I și voi din toată inima voastră lauda supunerii depline, în dragoste și credință, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum Îl strigă și I se supun toate!
Aceasta va fi contopirea voastră nu numai cu cântarea și laudele lor – ci și cu fericirea universală care stă în aceasta. Amin!
Traian Dorz, Porțile veșniciei
