A cânta înseamnă a lăuda și a ne ruga. Lauda și rugăciunea bucuroasă și fericită sunt cântarea prin care ne arătăm noi mulțumirea și recunoștința cu dragoste către Dumnezeu, pentru binefacerile Sale față de noi și față de toți.
A spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare și cu credință puternică, cu cuvântul și cu fapta noastră trăită voia lui Dumnezeu.
Dintre toți psalmii de rugăciune și de durere strigați către Dumnezeu în cele mai amare stări ale sufletului credincios, poate că nici unul nu este mai trist și mai dureros ca Psalmul 88.
O, ce întuneric vine uneori peste viața noastră! Domnul să ne dea atunci o răbdare îndelungă și încrezătoare.
Voi spune celor ce vor să intre în Oastea Domnului, că taina cea mare a mântuirii sufletești o pot afla nu în scrisorile mele ci o pot afla numai la picioarele Crucii. Înțelesul și taina mântuirii sufletești nu stă în aceea că îți pui în gând să ieși mai întâi din răutăți ca să te faci un creștin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufletești stă tocmai în aceea ca păcatele și răutățile să te doboare la picioarele Crucii.
În toate vremile mari, în toate împrejurările mari și pentru toate marile hotărâri ale Sale, Domnul Dumnezeu a ales, a pregătit și a folosit numai slujitori neprihăniți și pricepuți. De aceea toate lucrările Domnului au fost rodnice și durabile, căci numai neprihănirea și înțelepciunea sunt în stare a face ceva temeinic, frumos și bun.
Pentru dobândirea amânduror acestor virtuți, omul trebuie să se roage, să lupte și să muncească.
„Plecăciune ţie, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28) – sunt cuvintele Arhanghelului Gavriil, îngerul care aduce la cunoştinţă Sfintei Fecioare, planul pe care îl are Dumnezeu cu ea şi cu întreaga omenire.
Câtă vreme cineva, înstrăinat fiind, își mai aduce aminte, oricât de departe ar fi și oricât de demult s-ar fi dus, tot mai poate afla iarăși drumul înapoi.
Fericit este oricine află drumul înapoi, spre Tatăl. Dragostea îl va îmbrățișa totdeauna. Numai să nu vină prea târziu.
Dar la ce credinţă se referă aici Pavel? Fiindcă acest cuvânt are înţeles îndoit.
Într-adevăr, numeşte credinţă puterea cu care Apostolii au săvârşit minuni, despre care Hristos a zis: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 20).
Cu sufletele înlăcrimate anunțăm plecarea în Veșnicie, astăzi, 18 Martie 2019, a mamei, soției și surorii ELISAVETA VÂTCĂ (sora Veta), din Timișoara…
A iubit Biserica lui Hristos, rugăciunea și Lucrarea Oastei Domnului, jertfind și jertfindu-se din dragoste de Domnul și de frați.
Casa i-a fost totdeauna deschisă… masa așternută… și locul de găzduire pregătit…
În ultimii ani, trupul i-a fost mistuit de durere, de neputință… Și de DOR… Inima însă i-a rămas statornic alipită de Prietenul Tainic, de Martorul Credincios – Singurul Care a mângâiat-o clipă de clipă…
Strigătul în rugăciune înseamnă o voință și o dorință puternică și stăruitoare pe care inima omului o înfățișează lui Dumnezeu. Este rugăciunea care luptă puternic să-L facă pe Dumnezeu să o accepte și să o împlinească întocmai și grabnic.
În focul unei mari iubiri, sau al unei mari disperări, sau al unei mari nebunii, sau al unei pofte stăpânitoare, sau al unei lăcomii puternice, inima omului, nemaiputând trăi fără o ființă sau fără un lucru, strigă, arde, cere!
Voința dârză și neobosită în urmărirea realizării tot mai rodnice și mai înalte a voii lui Dumnezeu, cu toate realizările tuturor acestor însușiri, nu sunt oare și acestea valurile și undele limpezi și dulci, șuvoaiele și revărsările fericite, tot mai proaspete ale puterii și mântuirii care se revarsă neîncetat, înviorând, alimentând și răcorind omenirea mereu și mereu numai din izvoarele lui Hristos!