Câtă vreme cineva, înstrăinat fiind, își mai aduce aminte, oricât de departe ar fi și oricât de demult s-ar fi dus, tot mai poate afla iarăși drumul înapoi.
Fericit este oricine află drumul înapoi, spre Tatăl. Dragostea îl va îmbrățișa totdeauna. Numai să nu vină prea târziu.
Când cel înstrăinat s-a rupt total de rădăcina lui, de familia lui, de frații și apropiații lui și de locul dragostei lui dintâi, atunci nu va mai simți niciodată în inima lui dorul arzător de a mai întoarce iarăși înapoi la ei. Și acesta va muri străin, așa cum și merita.
Când fiul unor părinți a ajuns atât de departe și de sus, încât s-a rupt nepăsător de orice amintire a copilariei lui și nu-și mai aduce aminte, nici nu vrea să-și mai aducă, de părinții lui, atunci nu mai află nici timp, nici prilej de nimic pentru ei.
Atunci poate sta ceasuri, sau zile, sau ani întregi cu străinii, cu prietenii, cu distracțiile, cu păcatele și cu oricine, dar nu mai găsește nici câteva minute pentru o scrisoare sau pentru un drum spre părinții lui; și nu există o depărtare mai amară ca asta nicăieri pe lume.
O, cât de nenorocită poate fi starea unui suflet care nu-și mai aduce aminte! Starea unui suflet împovărat de păcate, înlănțuit și robit de patimi și ispite, ruinat de destrăbălări și neînstare de nici un gând sau cuget curat, recunoscător și frumos față de cei cărora le este dator atât de mult. Acesta a ajuns o pricină de râs și de plâns, de batjocură și de rușine și totuși nu-și mai aduce aminte de starea sa, ca să se trezească îngrozit și să se ridice.
Vai de cel care, fiind tată sau mamă, s-a rupt de copiii săi sau de soțul său și nu-și mai aduce aminte de ființele pe care el le-a adus la viață, dar pe care tot el le-a nefericit apoi, luându-le tot ce le era mai de preț: dragostea sa caldă, grija sa ocrotitoare, inima lui scumpă.
Nici banii săi, nici pâinea sa și hainele sale și nici nimic pe lumea asta nu va mai putea înlocui în viața lor ceea ce le-a luat el plecând.
Ce nefericiți sunt toți cei care ar trebui să-și aducă aminte de unde au plecat, și nu-și mai pot aduce. Care ar trebui să-și aducă aminte de părinții lor bătrâni și neputincioși care i-au crescut și de care acum le este rușine și greu să-și mai aducă aminte…
Aceștia au decăzut mai adânc decât niște animale sau fiare care totuși îngrijesc de ai lor.
Înlătură, Doamne, de peste mintea tuturor acestora tot ce mai împiedică aducerea lor aminte și tot ce oprește și împiedică inima lor și întoarcerea lor la cei de lângă care n-ar fi trebuit să se poată rupe niciodată. Ci fă-i să vină cu toată graba, cu toată pocăința și cu toată dragostea lor la Tine și la cei dragi unde sunt atât de doriți.
Cât de rar poți întâlni la aceeași ființă omenească și o inimă neprihănită, și niște mâini pricepute! Și o minte talentată, și niște purtări frumoase!
De cele mai multe ori, aceste virtuți sunt foarte despărțite unele de altele pe pământ. Unde este una, mereu lipsește cealaltă.
Numai la oamenii aleși de Dumnezeu pentru o chemare deosebită, Duhul Sfânt unește aceste două însușiri frumoase și ele se întâlnesc la aceeași ființă, acestea fiind neapărat și condițiile pe care le cere Dumnezeu unui vas al Său, unui suflet sfânt cu care El va lucra împreună pe pământ: inima neprihănită și mâini pricepute.
Nici una din marile lucrări ale lui Dumnezeu nu s-a putut face decât cu astfel de oameni.
Traian Dorz, Cununile slăvite
