În toate vremile mari, în toate împrejurările mari și pentru toate marile hotărâri ale Sale, Domnul Dumnezeu a ales, a pregătit și a folosit numai slujitori neprihăniți și pricepuți. De aceea toate lucrările Domnului au fost rodnice și durabile, căci numai neprihănirea și înțelepciunea sunt în stare a face ceva temeinic, frumos și bun.
Pentru dobândirea amânduror acestor virtuți, omul trebuie să se roage, să lupte și să muncească. Numai așa se pot și dobândi. Și numai așa se pot și păstra.
Fericite sunt vremile și locurile unde au trăit sau mai trăiesc, învățând și îndrumând, astfel de oameni. Și cu inima neprihănită, și cu mâini pricepute. Și cu o simțire curată, dar și cu o putere înțeleaptă.
Prin astfel de oameni a propășit Lucrarea lui Hristos pe pământ și numai prin astfel de oameni.
Prin ei a fost împrăștiat întunericul păgânismului și numai prin ei. Prin ei a fost înnobilată arta, știința, literatura, muzica și numai prin ei. Prin ei s-a răspândit adevărata cultură sănătoasă, prin ei s-au așezat înțeleptele rânduieli prin care morala, și dreptatea și bunul simț, și cinstea, și pacea, și iubirea au adus și au păstrat omenia între oameni pe pământ, de-a lungul istoriei și de-a lungul „geografiei”.
Ferice de poporul și popoarele care au avut și mai au oameni neprihăniți și pricepuți. Ferice și mai degrabă de cei care i-au ascultat, i-au prețuit și i-au urmat când i-au avut sau cât îi mai au. Un astfel de popor prețuitor al aleșilor săi este totdeauna binecuvântat și moștenește totdeauna un tezaur prețios și un viitor fericit.
Dar vai de acel popor care, avându-i, în loc să-i prețuiască și să-i urmeze, îi disprețuiește și îi prigonește și caută să-i trimită, prin moarte, cât mai curând, cu mâinile goale, înapoi la Dumnezeul Care i-a trimis la ei.
Ce viitor mai poate aștepta pe un astfel de popor?
Păcatul, la fel cu satana din care s-a născut, este nu numai un vrăjmaș al lui Dumnezeu, prin cuvântul cel batjocoritor și potrivnic, ci este și un mare tâlhar care umblă mereu numai să fure și să pângărească tot ce este al lui Dumnezeu sau este vrednic de închinare.
Oriunde se ivește o lucrare scumpă pentru Dumnezeu și un altar curat pentru Hristos sau o părtășie dulce pentru Duhul Sfânt, acolo vrăjmașul cel tâlhar își trimite îndată iscoadele sale prin care, armele lui: prefăcătoria și lăudăroșenia, ori promisiunile mincinoase și răstălmacirile interesate, ori dragostea amăgitoare și batjocoritoare a lucrurilor sfinte, toate aceste arme blestemate el și le folosește cu viclenie, ca mijloace de nimicire.
O, dragi suflete credincioase, oricât de grea ar fi starea în care ar ajunge, în vremea vieții voastre, moștenirea cea scumpă a lui Hristos și sfințenia Templului Său, voi să nu vă pierdeți niciodată nici nădejdea și nici timpul, ci să faceți în toată vremea tot felul de cereri și de rugăciuni Domnului (Efeseni 6, 18).
Nu încetați să-i aduceți aminte lui Dumnezeu de scumpa Lui moștenire pustiită, de sfântul Lui locaș care era cândva atât de plin de cântări, dar care astăzi geme plin de apăsarea păcatelor; nu încetați până ce Domnul va veni și vă va răspunde.
Nu încetați strigătele voastre până când Domnul Își va aduce iarăși aminte cu duioșie de dragostea și de grija Lui față de tot ce este sfânt, dar care este astăzi într-o stare atât de tristă.
Nu încetați până când duioasa Lui iubire va birui, îndepărtând de peste noi pedepsele dreptății Sale.
Ce grea este noaptea aceea în care nu se mai poate zări chiar nici o lumină! Ce grozavă poate fi închisoarea aceea din care nu mai poți avea chiar nici o scăpare! Ce deznădăjduită e acea prăpastie din care nu mai poți zări chiar nici o ieșire. Starea care, ca o lespede de mormânt, te închide, te sugrumă fără să poți scăpa.
Dumnezeule al Îndurării, numai Tu mai poți fi atunci singura noastră salvare. Te rugăm, fii salvarea noastră totdeauna! Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite