Dintre toți psalmii de rugăciune și de durere strigați către Dumnezeu în cele mai amare stări ale sufletului credincios, poate că nici unul nu este mai trist și mai dureros ca Psalmul 88.
O, ce întuneric vine uneori peste viața noastră! Domnul să ne dea atunci o răbdare îndelungă și încrezătoare.
În toți ceilalți psalmi de durere mai strălucește pe ici, pe colo și câte o rază de lumină. În fiecare din ei mai este și câte un luminiș de speranță în mijlocul marilor încercări și primejdii, dar în acest psalm nu este nici una. Ci de la începutul și până la sfârșitul lui, sufletul bântuit de toate puterile întunericului se chinuiește fără nici o rază de mângâiere, într-adevăr, în groapa cea mai de jos.
Domnul ne trece și prin astfel de stări, pentru ca să știm să-i ajutăm pe alții când vor ajunge așa.
Cartea lui Dumnezeu cuprinde îndrumări și exemple pentru ieșirea din oricare ispită, din orice primejdie sau încurcătură în care ar putea ajunge un om, un neam sau un rând de oameni, în orice loc sau vârstă din viața lor. Toate fiind scrise pentru ca noi să putem cunoaște (Luca 1, 4) și să putem crede (Ioan 20, 31), ca să ne putem mântui, nădăjduind totdeauna și rugându-ne neîncetat.
Pentru ca să putem cunoaște că există și astfel de stări, de aceea au fost lăsate toate acestea.
Pentru acele stări de care nu pot fi altele mai grele, au fost scrise și cuvintele acestui psalm și pentru ca noi să putem crede că, prin puterea lui Dumnezeu, există totuși scăpare până și din astfel de locuri!
Sufletul părăsit chiar și de către cei mai apropiați ai săi trebuie să înțeleagă totuși că totdeauna mai rămâne o nădejde pentru el: Dumnezeu, către Care mai poate înălța un strigat. De această unică și ultimă nădejde să se agațe omul cu toată puterea, ca un naufragiat de o stâncă.
Dacă ai fost cumva căzut într-o stare asemănătoare cu cea descrisă în Psalmul 88, atunci știi că în astfel de cazuri și de stări numai singură puterea lui Dumnezeu te mai poate însoți, ajuta și salva.
Iar dacă și pe tine te-a ajutat și salvat Dumnezeu, nu uita niciodată și nicăieri, până la moartea ta, nu uita recunoștința și ascultarea cu care Îi ești dator lui Dumnezeu pentru salvarea ta; și semenilor tăi să le ajuți când și ei vor fi așa.
Dacă încă n-ai trecut, teme-te și umblă smerit înaintea lui Dumnezeu. Nu te mândri și nu te bizui nici pe agilitatea ta, nici pe poziția ta, nici pe relațiile tale, nici pe nimic omenesc sau drăcesc, și nu face mai departe răul, îndărătnic și nepăsător, pentru că nici nu știi ce te poate aștepta peste un pas și peste o clipă.
Gândește-te că mânia lui Dumnezeu, sau bunătatea Lui, te poate trânti când nici nu te gândești, în groapa cea mai de jos, ori ca o pedeapsă pentru trufia ta, ori ca o încercare pentru credința ta, ori ca o lecție pentru alții. Dar oricare ar fi cauza, vei vedea acolo ce cumplit lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu (Evrei 10, 31).
Traian Dorz, Cununile slăvite
