Text

La picioarele Domnului – Traian Dorz

Acolo, la picioarele Domnului meu Iisus, șezând jos și smerit, am primit eu prin rugăciune cele mai mari bucurii, mângâieri și încurajări. Acolo am primit lumină și mustrare pentru neascultările mele. Acolo, am primit încovoiat, loviturile încercărilor prin care s-a făcut lumină și bucurie în gândurile și în inima mea, în viața mea și în veșnicia mea.

La picioarele Domnului meu Iisus m-am smerit plângând când mi-am recunoscut vina mea.  Acolo m-am prăbușit recunoscător în clipa izbăvirii mele. De acolo am plecat spre cei dragi și acolo am căutat să vin cu ei.

Prezent și viitor (II) – Traian Dorz

Zdrobit prin suferință înseamnă cea mai cutremurătoare jertfă și cea mai mare iubire. Nu poate să mai existe o alta asemenea ei. Și numai aceasta a fost de un așa de mare preț cum cerea Dreptatea, pentru ca să poată într-adevăr corespunde cu prisosință cerințelor Sfințeniei și Judecății dumnezeiești, spre a putea face o desăvârșită și totală răscumpărare pentru noi toți, cei care eram total pierduți.

Biblia este Cartea lui Dumnezeu – Ioan Marini

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (II Timotei 3,16).

Sf. Scriptură este Cartea cărţilor. Deşi e scrisă în răstimp de mii de ani, de scriitori foarte feluriţi ca vârstă, ocupaţie şi cultură sau ştiinţă, totuşi, o strânsă legătură este între cele 66 de cărţi din care se compune Biblia. Această minune e uşor de înţeles, când înţelegi că inspiratorul, şi autorul acestor cărţi este Duhul Sfânt, precum se mărturiseşte la ep. II Petru 1, 21. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

Să ne lăsăm biruiți de Domnul – Pr. Iosif Trifa

Chipul de alături arată o întâmplare din Vechiul Testament. Iacov plecase de la Laban înapoi în țara Canaanului să ceară iertare și împăcare de la fratele său Esau. Pe drum i s-a arătat un înger în chip de om și s-a luptat cu el toată noaptea și l-a biruit îngerul pe Iacov lovindu-l la încheietura coapselor așa că Iacov a căzut jos și a rămas șchiop. În revărsatul zorilor, Iacov a cerut binecuvântare de la cel ce luptase cu el. Atunci îngerul l-a binecuvântat zicând: „Numele tău nu va mai fi Iacov ci te vei chema Israel căci ai luptat cu Dumnezeu…” (Facere 32, 24-32).

Greșelile altora – Ioan Marini

“Dacă fratele tău a păcătuit” (Matei 18, 15-35)

Trebuie să învățăm a ne purta cu sfințenie față de greșelile săvârșite de frații și surorile noastre. Trebuie deci să le aducem lui Dumnezeu, în locul preasfânt și nicidecum poporului, în tabără, unde cea mai mică abatere ar fi mărită de o sută de ori și unde mulți ar fi întinați de pe urma ei. (Evrei 12, 14-15) În Israel, un preot care ar fi adus în tabără păcatul fratelui său, ar fi fost ucis cu pietre. S-ar fi zis despre el: “A săvârșit o crimă, trebuie să moară!”.

Creștinii de azi – Ioan Marini

Treziți-vă, cum se cuvine și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre rușinea voastră o spun. (I Corinteni 15, 34)

Trăim vremuri grele. Păcatul se răsfață pe tot locul. Păgânătatea creștinilor moderni a întrecut-o parcă și pe a păgânilor adevărați.

Și e grozav când te gândești că toată această lume înfrățită cu păcatul și diavolul, își zice creștină.

Școala Biblică a Oastei Domnului la nivel național – Modul I

După cum am anunțat anterior, la sfârșitul acestei săptămâni își va deschide cursurile Școala Biblică a Oastei Domnului la nivel național.

Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe 23 și 24 septembrie, la Casa de adunare a Oastei Domnului din Gherla, se vor preda cursurile primului modul și anume:

  • Pr. Iosif Trifa – “Ce este Oastea Domnului”  – fr. Daniel Oprean
  • Formare duhovnicească – pr. Prof. Gheorghe Șanta
  • Exegeză biblică – fr. Mihai Coste.

Eu nu dau Biblia – pr. Iosif Trifa

O întâmplare din timpul prigonirilor din Rusia.

Cumplite zile au trăit creștinii sub bolșevici în Rusia. Foame și mizerie au avut de suferit ei toți, dar cei care au ținut să-și mărturisească credința lor în Domnul Hristos și Evanghelie au suferit și alte necazuri de la ateii bolșevici și de la regimul antihrist al comunismului. Câți credincioși n-au înfundat temnița, ocna şi deportarea în Siberia, iar alții au fost maltratați și uciși pentru simpla vină că credeau în Domnul Hristos și nu voiau să se lepede de mărturisirea Lui.

Oastea Domnului în epistolele apostolului Pavel – Pr. Iosif Trifa

Oastea Domnului nu are regulamente și reguli speciale. Pentru că toate regulile și regulamentele ei se află în Cartea Sfântă (Biblie) și în învățătura sfintei Biserici.

Îndeosebi însă, ostășia Domnului își are regulile și rânduielile ei în epistolele apostolului Pavel. Toate regulile unui bun ostaș al lui Hristos se află în epistolele celui mai viteaz ostaș din câți a avut armata Domnului pe pământ: sfântul Apostol Pavel.

În epistolele apostolului Pavel afli totul ce trebuie ostășiei tale. În epistolele marelui apostol, Oastea își află toate rânduielile ei și ostașul toate armele și  regulile lui.

Altarul inimii curate – Pr. Iosif Trifa

E cunoscută din Biblie jertfa celor doi frați Cain și Abel. Când eram prunc la școală, eu mă gândeam mai ales la fumul ce se ridica din jertfa lui Cain și Abel. Dar taina jertfei celor doi frați nu stă numai în focul și fumul ce-l făcuseră, ci stă mai ales în inima lor. Un foc ardea și în inima lui Cain și a lui Abel; în inima lui Abel ardea dragostea, bunătatea iar în inima lui Cain ardea pizma, zgârcenia şi răutatea. Din focul ce ardea în inima lui Abel se ridica spre Cer un miros de bună mireasmă, un miros bine plăcut lui Dumnezeu. Din focul ce ardea în inima lui Cain se ridica un fum greu, înăduşit de pizmă şi răutate şi acest fum era urât înaintea lui Dumnezeu. Focul şi fumul din jertfa celor doi fraţi închipuieşte şi arată aşadar inima lor.

Top