Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (II Timotei 3,16).
Sf. Scriptură este Cartea cărţilor. Deşi e scrisă în răstimp de mii de ani, de scriitori foarte feluriţi ca vârstă, ocupaţie şi cultură sau ştiinţă, totuşi, o strânsă legătură este între cele 66 de cărţi din care se compune Biblia. Această minune e uşor de înţeles, când înţelegi că inspiratorul, şi autorul acestor cărţi este Duhul Sfânt, precum se mărturiseşte la ep. II Petru 1, 21. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.
Fiecare carte a Bibliei îşi are locul şi scopul ei anumit însemnat de Duhul Sfânt. Nu e vorba de făcut vreo alegere între ele. Toate sunt dumnezeieşti şi deci desăvârşite. Învăţaţii şi libercugetătorii moderni încearcă să spună că nu toate cărţile Bibliei sunt inspirate, dacă nu chiar să tăgăduiască dumnezeirea întregii Scripturi. Dar cititorul creştin crede şi susţine cu tărie că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (II Timotei 3, 16). El crede că Biblia ca întreg şi în toate părţile ei vine de la Dumnezeu; şi inima lui se odihneşte în încrederea că în toată cartea şi în fiecare parte a ei, nu este o iotă sau un rând care să nu fie vrednic în toate privinţele de Dătătorul ei. Loviturile necredincioşilor şi criticanţilor nu-l ating pe credincios şi nu-l pot clătina din încredinţarea ce-o are că Biblia, în întregimea şi-n toate părţile ei, este cartea lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu ca şi lucrarea Lui, vorbeşte pentru sine, el însuşi – acest cuvânt – îşi poartă dovezile cu el; vorbeşte inimii; se pogoară în adâncul rădăcinilor morale ale fiinţei noastre; pătrunde cele mai adânci cămăruţe ale sufletului; ne arată ce suntem; ne vorbeşte ca nici o altă carte; şi după cum femeia din Sihar spunea că Iisus trebuie să fie Hristosul, caci i-a spus tot ce făcuse ea, tot aşa şi noi putem spune cu privire la Biblie că ea ne spune tot ce am făcut: nu este ea cuvântul lui Dumnezeu?
E de cea mai mare însemnătate mai ales astăzi, să fim bine încredinţaţi de adevărul că Sfânta Scriptură este insuflată în întregime de Dumnezeu şi îndeajuns pentru toate planurile, pentru toate popoarele şi în toate vremile; că ea vorbeşte fiecăruia din noi şi că orice om, pentru a cunoaşte adevărul, planul şi voia lui Dumnezeu şi mântuirea, trebuie să înveţe şi să se adape din izvorul de lumină care este Sfânta Scriptură.
Două înrâuriri sau curente sunt azi în lume: necredinţa şi credinţa deşartă sau superstiţia. Cea dintâi spune că Dumnezeu nu ne-a vorbit în Cuvântul Său. Cea de-a doua spune că a vorbit, dar că noi nu putem pricepe ce spune El, decât dacă ne spun şi ceea ce ne spun alţii. Asta însemnează că nu orice om poate citi şi trebuie să citească în Cuvântul lui Dumnezeu. Or, Domnul Iisus a venit în lume tocmai pentru a vorbi omului, direct, iar cuvintele Lui erau înţelese foarte bine de poporul de jos, până şi de copii. El însuşi a spus că „săracilor li se vesteşte Evanghelia” (Matei 11,5). Cuvântul lui Dumnezeu nu-i filosofie omenească şi greoaie – bucate care nu se pot mistui – ci e lapte, pâine şi apă, hrana bolnavului, copilului şi săracului. Trebuie numai ca să ai foame şi sete, să mergi şi să iei cât îţi trebuie „ Mânca-vor săracii şi se vor sătura” – din cuvintele vieţii – (Psalm 22,26).
Aşa a voit Dumnezeu, ca Biblia să aibă mâncare duhovnicească pentru toţi. Pentru cei „mici” ea are „lapte” şi hrană uşoară, iar pentru cei mari ea are şi mâncare grea. Oricine se hrăneşte regulat cu mâncarea cea minunată din Biblie, îl vezi cu ochii cum creşte în Domnul.
Dacă pentru filosofiile omeneşti trebuiesc catedre universitare, pentru cuvântul lui Dumnezeu trebuiesc inimi zdrobite şi mâhnite. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa. Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură (Psalm 25,9,14).
Mulţi oameni leapădă necredinţa, dar primesc credinţa deşartă şi nu văd că şi ea ne lipseşte de Scriptură. Căci care e deosebirea între a spune că Dumnezeu nu ne-a vorbit şi a spune că nu putem pricepe ce spune? Nu suntem noi lipsiţi de cuvântul lui Dumnezeu în amândouă împrejurările? Fără îndoială. Dacă Dumnezeu nu mă face să pricep ce spune, dacă nu-mi poate da chezăşia că El vorbeşte, e tot una cu a nu fi vorbit deloc. Dacă cuvântul lui Dumnezeu nu e de-ajuns fără tâlcuirea omenească, nu poate fi cuvântul lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu n-a vorbit deloc, ori dacă a vorbit, Cuvântul Lui e desăvârşit. Dumnezeu a vorbit, ne-a dat o descoperire şi Cuvântul Lui poate vorbi şi inimii şi minţii. El ne poate da încredinţarea că El vorbeşte şi n-avem nevoie de altcineva ca să ne spună ce a spus El. Fireşte, daca-mi place mai mult să citesc ziarul, dacă-mi petrec vremea cu flecării şi nu citesc Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu nu-mi poate vorbi.
Cititorule! Asculţi tu pe Dumnezeu vorbindu-ţi în Cuvântul Său? Dacă nu, vrei să-l asculţi acum? va trebui sa-L auzi altădată. Dar va fi vai! Când vei întâlni atunci sabia cu două tăişuri care iese din gura Lui. Apropie-te de Cuvântul lui Dumnezeu. Împrieteneşte-te acum cu Dumnezeu şi vei avea pace… Primeşte învăţătura din gura Lui, şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui (Iov 22, 21-22) şi vei fi fericit.
Ioan Marini, Familia Crestina, anul 1942, nr. 6-7, pag. 9
