E cunoscută din Biblie jertfa celor doi frați Cain și Abel. Când eram prunc la școală, eu mă gândeam mai ales la fumul ce se ridica din jertfa lui Cain și Abel. Dar taina jertfei celor doi frați nu stă numai în focul și fumul ce-l făcuseră, ci stă mai ales în inima lor. Un foc ardea și în inima lui Cain și a lui Abel; în inima lui Abel ardea dragostea, bunătatea iar în inima lui Cain ardea pizma, zgârcenia şi răutatea. Din focul ce ardea în inima lui Abel se ridica spre Cer un miros de bună mireasmă, un miros bine plăcut lui Dumnezeu. Din focul ce ardea în inima lui Cain se ridica un fum greu, înăduşit de pizmă şi răutate şi acest fum era urât înaintea lui Dumnezeu. Focul şi fumul din jertfa celor doi fraţi închipuieşte şi arată aşadar inima lor.
O astfel de jertfă ca și cea a lui Abel place și azi lui Dumnezeu. O inimă aprinsă pentru Domnul este și azi jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu. O inimă aprinsă pentru Domnul e și azi jertfa ce se ridică spre Cer și leagă pe om cu Dumnezeu. Abel își dădea seama că toată averea lui, toată turma lui este averea Domnului și era gata oricând să jertfească Domnului această avere. Dar nimic n-ar fi ajuns Abel cu această jertfă; de şi-ar fi ars toată turma n-ar fi putut aduce o jertfă plăcută și bine primită Domnului dacă în această jertfă n-ar fi pus și inima lui.
Să ne dăm și noi seama că a Domnului este toată averea noastră și cea lumească și cea sufletească. Să punem în slujba Domnului și să aprindem pentru Domnul și averea noastră cea sufletească: mintea, priceperea, cunoştinţa şi mai ales inima. Din turma oilor sale, Abel a ales ca jertfă pentru Domnul mielul cel mai gras. Din turma bogăţiilor noastre sufleteşti să alegem şi noi „mielul cel mai gras”, adică inima noastră și această inimă să o aprindem pentru Domnul. Aceasta ne-o cere și Domnul. Fără această inimă, jertfa noastră n-ajunge nimic.
Inima noastră este jertfelnicul ce trebuie mereu aprins ca să curețe și să ne curețe de păcate, așa precum se curăță și aurul și argintul prin foc și ardere. Prin rugăciune trebuie să-ți aprinzi mereu inima ca pe o jertfă sfântă și bine plăcută lui Dumnezeu. O inimă aprinsă pentru Domnul trebuie să avem și noi în rugăciunile noastre așa cum spune psalmistul: „Aprinde Tu Doamne inima mea și rărunchii mei.” (Psalmi 25, 2).
O, dragă cititorule, ce bucurie, ce dar, ce putere și ce binefacere se revarsă în viața ta când ai o inimă aprinsă pentru Domnul.
Cain avea o inimă otrăvită de păcat și de aceea jertfa lui nu se ridica spre Cer. Cain avea pizmă pe Abel mai de mult. Când s-a apucat să aducă jertfă, inima lui Cain era deja otrăvită de pizmă și răutate. De aceea îi zice Domnul: „Caine, iată păcatul se pregătește să te omoare… hotărăște-te împotriva lui… stăpânește-ți păcatul până nu e prea târziu…” Dar Cain nu s-a putut hotărî contra păcatului… În loc să biruiască el păcatul, l-a biruit păcatul pe el și voia lui. Așa e și azi cu patima și păcatul. Se furișează la început încet și pe nesimțite în inima omului. Bate la ușă, cum zice Domnul, și dacă îl lași să intre, apoi rând pe rând îți otrăvește inima până când o face un izvor de otravă pentru tine și pentru alții.
Pătimașul și păcătosul are o inimă aprinsă, numai că inima lui nu se aprinde pentru Domnul, ci pentru diavolul.
Cain a vrut să aducă și el jertfă lui Dumnezeu, dar jertfa lui era o jertfă otrăvită cu pizma ce o purta față de fratele său Abel. O jertfă otrăvită e și azi rugăciunea celui ce pizmuiește pe fratele său (noi toți suntem fii lui Dumnezeu și frați întraolaltă). Toate posturile, toate rugăciunile și toate jertfele n-ajung nimic, dacă urăști pe aproapele tău.
Citiți ce spune Domnul Iisus la Matei 5, 23-24. Creștinii de azi, petrec o viață așa săracă în fapte și putere creștinească, tocmai din pricină că nu-și predau inima Domnului, nu lasă pe Domnul să intre până la inima lor.
Preot Iosif Trifa, Ziarul „Isus Biruitorul”, anul 1936, nr. 43, pag. 4
