Eu nu dau Biblia – pr. Iosif Trifa

O întâmplare din timpul prigonirilor din Rusia.

Cumplite zile au trăit creștinii sub bolșevici în Rusia. Foame și mizerie au avut de suferit ei toți, dar cei care au ținut să-și mărturisească credința lor în Domnul Hristos și Evanghelie au suferit și alte necazuri de la ateii bolșevici și de la regimul antihrist al comunismului. Câți credincioși n-au înfundat temnița, ocna şi deportarea în Siberia, iar alții au fost maltratați și uciși pentru simpla vină că credeau în Domnul Hristos și nu voiau să se lepede de mărturisirea Lui.

Se știe apoi că, sub regimul comunist, Biblia era o carte interzisă. Bolșevicii n-o puteau suferi, de aceea o prigoneau ținând granițele închise, ca să nu poată trece acolo cartea lui Dumnezeu (nu-i mirare că, lipsindu-se de Cuvântul lui Dumnezeu, au ajuns ca niște dobitoace: fără pic de moralitate și simțire). Credincioșii însă, cu toată oprirea, aveau mulți Biblia, citind pe unde şi cum puteau scumpa carte a vieții și mântuirii lor.

Un credincios care se afla în închisoare, avea la el o Biblie (a primit-o de la frații lui sau o ascunsese bine când a fost adus acolo, scăpând astfel de percheziția ce se face când intră cineva în închisoare), în care citea și mărturisea și altora din cuvântul vieții. Aflând agenții poliției acest lucru, au venit și i-au cerut să le predea lor Biblia.

– Nu pot să vă predau Biblia. Aceasta e cartea mea – răspunse credinciosul.
– Dar trebuie s-o predai! Este un ordin!
– E cartea vieții mele și nu mă pot lipsi de ea, spuse din nou credinciosul.

Văzând că nu reușesc cu vorba s-au dus și când au venit din nou, s-au aruncat cu bătaia asupra întemnițatului, l-au trântit jos și i-au smuls Biblia.

Câtă durere pentru bietul om! I-au luat ce avea mai scump, alegându-se și cu bătaie și prigonirea… Dar peste câtva timp, o adevărată minune – el a fost slobozit din închisoare și la plecare i-au înapoiat și Biblia, reparată (căci fusese ruptă atunci când i-au confiscat-o).

Cititorule credincios, dacă tu ai fi trăit sau ai trăi într-o țară unde Cuvântul lui Dumnezeu ar fi prigonit cum a fost în Rusia și pe timpul primilor creștini, ce ai fi făcut dacă vrăjmașii ar fi căutat să smulgă Biblia din mâna ta? Ai fi dat-o de bună voie sau ai fi zis ca și fratele acela din Rusia:

„Eu nu dau Biblia!”

Dacă Biblia este pentru tine Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea și apa vieții, dacă el este mai dulce decât mierea pentru cerul gurii tale, dacă el e o candelă pentru picioarele tale și o sabie în mâna ta, dacă Biblia e cartea vieții tale, fără îndoială că, oricât de mulți bolșevici ar fi venit și-ar da năvală peste tine cerându-ți „Cartea”, le-ai fi spus și le-ai spune ca și credinciosul acela din temnița rusească:

„Eu nu dau Biblia!”

pr. Iosif Trifa, Ziarul "Familia Crestina", anul 1942, nr. 6-7, pag. 16