“Dacă fratele tău a păcătuit” (Matei 18, 15-35)
Trebuie să învățăm a ne purta cu sfințenie față de greșelile săvârșite de frații și surorile noastre. Trebuie deci să le aducem lui Dumnezeu, în locul preasfânt și nicidecum poporului, în tabără, unde cea mai mică abatere ar fi mărită de o sută de ori și unde mulți ar fi întinați de pe urma ei. (Evrei 12, 14-15) În Israel, un preot care ar fi adus în tabără păcatul fratelui său, ar fi fost ucis cu pietre. S-ar fi zis despre el: “A săvârșit o crimă, trebuie să moară!”.
“Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și… tăcând față de el, istorisește altuia acest lucru? Nu! Ci, du-te și mustră-l între patru ochi. Dacă te ascultă, nu vorbi nimănui despre acest lucru.” (Levetic 19, 16-18)
Dacă bagi de seamă greșeli în purtarea fratelui tău, iar un altul le vede și el, luați atunci între voi amândoi o sfântă înțelegere: Că veți face din lucrul acesta o pricină de rugăciune și că nu veți aduce această descoperire decât în locul preasfânt, unde veți cere, pentru fratele vostru, lumină și izbăvire. Acesta este într-adevăr primul înțeles al făgăduinței.
“Dacă doi dintre voi se învoiesc, pe pământ, să ceară un lucru, ori care ar fi, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 18, 19) Vi s-a întâmplat oare să vă “învoiți” în felul acesta cu un frate?
Așa te porți când ești credincios și ai inimă de preot.
“Dacă nu ierți, nu vi se va ierta.”
Parabola care încheie acest capitol, arată deslușit, nu numai că cineva poate să piardă iertarea păcatelor, ci că însuși Dumnezeu, poate s-o retragă, dacă suntem lipsiți de milă față de greșelile altora. Slujitorului cu inimă tare îi iertase stăpânul întreaga sa datorie copleșitoare. Dar fiindcă s-a arătat nemilos față de tovarășul său de slujbă, s-a pomenit că i s-a retras chitanța, iar datoria l-a apăsat din nou, cu toată greutatea sa.
Iată pricina pentru care mulți stau apăsați sau înlănțuiți, câte-o dată chiar în trup, fără să știe nimeni cauza (apăsării și suferinței lor). Acest capitol ar putea să ne aducă puțină lumină în privința aceasta.
Știți cu ce fel de oameni Dumnezeu nu vrea să aibă împărtășire? – Cu cei neîmpăcați (adică cu aceia care nu vor să se împace). În cuvântarea de pe munte, Domnul Isus ne arată pe niște oameni de la care Dumnezeu își întoarce fața zicându-le: Depărtați-vă de la Mine! (Matei 5, 24) Niciodată nu vom putea să ne bucurăm de împărtășirea cu Dumnezeu dacă, din vina noastră, împărtășirea cu frații noștri este tulburată.
Știți cum sfârșește cineva prin a fi un loc uscat și pustiu? Întrebuințând violența sau asprimea față de fratele său. Egiptul va fi pustiit, spune proorocul Ioel. (3, 9) Iar “Edom va ajunge o pustie stearpă din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda.” (Obadia 10-14)
Știți pe cine oare îl învinuiește Scriptura că “uită pe Dumnezeu”? O veți afla din Psalmul 50, 19-22: “Dai drumul gurii la rău și limba ta urzește vicleșuguri. Stai și vorbești împotriva fratelui tău, clevetești pe fiul mamei tale. Iată ce ai făcut și Eu am tăcut. Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra și-ți voi pune totul sub ochi. Luați seama dar, voi care uitați pe Dumnezeu!…”.
Să vorbești, fără o sfântă compătimire, despre greșelile unui frate, altor frați, ale căror inimi sunt tot atât de puțin compătimitoare ca și a ta, iată ce se cheamă “a judeca”. (Matei 7, 1) Înseamnă totodată să cazi sub vina judecății.
Știți care este drumul propășirii? Vedeți ce scrie în Isaia 58, 6-9: “Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede… Atunci tu vei chema și Domnul va răspunde, vei striga și El va zice: “Iată-Mă!”. Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor (oaselor) tale.”
Ioan Marini