Treziți-vă, cum se cuvine și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre rușinea voastră o spun. (I Corinteni 15, 34)
Trăim vremuri grele. Păcatul se răsfață pe tot locul. Păgânătatea creștinilor moderni a întrecut-o parcă și pe a păgânilor adevărați.
Și e grozav când te gândești că toată această lume înfrățită cu păcatul și diavolul, își zice creștină.
Pretutindeni prin orașe și prin sate, se înalță mărețe, turle de biserici, semn că acolo tronează crucea, iubirea, credința și pacea Golgotei. Așa ar trebui să fie. Dar jos, un „domnitor” străin și-a întemeiat împărăția între cei adumbriți de semnul Golgotei, fiindcă creștinii de azi, n-au știut să ridice „biserici” și în inimile lor.
N-au vrut să primească în adevăr domnia Crucii lui Hristos, de aceea au ajuns robii păcatului și ai lumii.
Ce frumos se cântă prin bisericile noastre „Crucii Tale ne închinăm Hristoase”, dar după câteva ceasuri, aceeași creștini care cântau și se închinau cucernic, înjură Crucea pe care o slăveau și se „închină” înaintea paharului cu băutură.
Îi trebuie oare Mântuitorului o astfel de viață împreună cu păcatul?
Desigur că nu, căci spune: Ce-mi ziceți Mie Doamne, Doamne și nu faceți voia Mea. (Luca 6, 46).
Ce-mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre zice Domnul. Mi-e scârbă de tămâie; când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; căci nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea. (Isaia 1, 10-15).
Creștinismul de azi a dat faliment fiindcă a nesocotit și nesocotește Evanghelia. A părăsit pe Domnul, cum zice proorocul Isaia: Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi!
Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele. (Isaia 1, 4).
N-a vrut creștinismul să înțeleagă cuvântul Mântuitorului: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. (Matei 6, 22).
Iar o indulgență prea mare față de păcat, a făcut, ca buruienile să crească până în tinda bisericilor.
Nesocotirea Scripturii se răzbună amarnic în viața popoarelor și bisericilor ca și a oamenilor singuratici.
Toată truda de îndreptare a lumii se izbește de neputință. Și totuși, omul, mândru, nu vrea să țină socoteală de Dumnezeu și Cuvântul Său. Nu vrea să se plece, să se smerească în fața Aceluia fără de care nu putem face nimic (Ioan 15).
Creștinii de azi, și-au croit ei o altă evanghelie care le spune că nu-i păcat să suduie, să joace , să bea și să facă la păcate… Creștinii de azi și-au făurit un alt Iisus cu care se duc la cârciumi, la jocuri și păcate.
Ce nelegiuire!
Suferim și noi românii din greu în starea aceasta. Dar Dumnezeu s-a îndurat de noi și ne-a trimis Oastea Domnului, să vestească în țara noastră pocăința cu un ceas mai devreme, până nu se închide ușa (Luca 13, 25).
Glasul „trâmbiței deslușite” răsună:
Treziţi-vă, cum se cuvine și nu păcătuiți (I Corinteni 15, 34).
Ajunge că în trecut ați făcut voia neamurilor și ați trăit în desfrânări, în beții și în ospețe, în pofte, în chefuri și în slujiri idolești neîngăduite. (I Petru 4, 3)
Ioan Marini, Ziarul „Isus Biruitorul”, anul 1936, nr. 97, pag. 1
