Acolo, la picioarele Domnului meu Iisus, șezând jos și smerit, am primit eu prin rugăciune cele mai mari bucurii, mângâieri și încurajări. Acolo am primit lumină și mustrare pentru neascultările mele. Acolo, am primit încovoiat, loviturile încercărilor prin care s-a făcut lumină și bucurie în gândurile și în inima mea, în viața mea și în veșnicia mea.
La picioarele Domnului meu Iisus m-am smerit plângând când mi-am recunoscut vina mea. Acolo m-am prăbușit recunoscător în clipa izbăvirii mele. De acolo am plecat spre cei dragi și acolo am căutat să vin cu ei. Acolo la picioarele Domnului meu Iisus am cunoscut ființa cea mai sfântă din viața mea, pe părintele meu cel mai iubit. Și acolo îl văd și acum. Acolo, șezând și plângând, am cântat cele mai mișcătoare cântări de pocăință și de iubire pentru dragostea Domnului meu Preaiubit. Acolo, la picioarele Domnului meu Iisus mi-am primit cel mai dulce prieten și soț al singurătății mele. Acolo mi-am primit împlinirea marii și unicei mele dorințe, și toate cântările și cuvintele mele în care sunt lacrimile și puterea recunoștinței mele – acolo le-am primit și acolo le-am adus…
Acolo, îngenuncheat într-o viață de neîncetată ascultare și de tot mai adâncă smerenie, aș vrea să-mi petrec viața câtă o mai am, scăldând în lacrimi fiecare rugăciune a mea, și fiecare cântare, și fiecare meditație, și fiecare sfat, și fiecare mustrare, și fiecare bucurie, și fiecare frate, și fiecare dar, și fiecare vrăjmaș, și fiecare dorință pe care le mai cer de la Domnul și le mai dau pentru El. Și acolo vreau să stau, la picioarele Domnului meu până când va veni El, Domnul meu care doresc să mă găsească și să mă ia la Sine din acest loc și din această stare.
În cele mai bucuroase împrejurări de îmbelșugare și mulțumire, în cele mai fericite zile și în cele mai nefericite nopți, de acolo, de la picioarele Domnului meu Dulce Iisus, să merg la ai mei. De acolo să plec la muncă și acolo să mă întorc la odihnă.
Necredința și neascultarea sunt cei doi mari dușmani ai sufletelor omenești. Pe aceștia doi numai de la picioarele Domnului Iisus poți să-i biruiești. Orice suflet care vrea să fie mântuit, trebuie să fie scăpat mai întâi de sub apăsarea și robia acestor doi vrăjmași, care țin sufletul în nepăsare și nu-l lasă să pornească pe calea mântuirii; și biruința asupra acestora o poți avea numai la picioarele Crucii. Acei care doresc să aducă sufletele la Hristos, trebuie mai întâi să lupte cu acești doi mari vrăjmași și să-i zdrobească, spre a-l putea iarăși izbăvi pe cel robit de necredință și neascultare din ghearele lor.
Lupta aceasta este foarte grea, iar vestitorul Domnului trebuie să aibă o mare putere de rugăciune și de răbdare, de stăruință și dragoste curajoasă și puternică pentru sufletele robite, până când reușește să biruie din ele necredința și neascultarea, zdrobindu-le de stâncă, adică de Hristos. Acela care în vremea suferinței lui și în locul îndepărtat al surghiunului său, ori în întunericul temniței sale, ca sfântul apostol Pavel (Filimon 10) și în durerea chinurilor și a lanțurilor sale, va aduce suflete la Hristos, acesta face o și mai strălucită slujbă, decât acela care le aduce la biserică și la adunare. Cine chiar pe fiii vrăjmașilor săi, și chiar pe acei care i-au făcut lui cel mai mare rău, caută să-i mântuiască, acela este preaiubit de Dumnezeu. Cine chiar pe acei care s-au bucurat să-l vadă suferind, caută să-i salveze de la moarte… cine aduce la Iisus chiar pe acei care au arătat cea mai mare mulțumire văzând sau căutând nimicirea și pustiirea casei sale, a familiei sale, a vieții sale, cine chiar pe aceștia caută să-i apropie de Stânca-Hristos ca să li se zdrobească la El necredința și neascultarea spre mântuire, da, acela este un preaiubit lucrător al lui Dumnezeu și este cel mai asemănător cu Hristos!…
Fiul meu, caută cu milă și cu înțelepciune să te rogi pentru vrăjmașii tăi și să te rogi până vei ajunge să-i vezi și pe ei zdrobiți la picioarele Crucii Domnului, zdrobiți de căință, zdrobiți de credință, zdrobiți de smerenie și gata să-L asculte pe Hristos, devenind și ei oameni noi, fii ai Lui. Prin împlinirea făgăduinței Domnului făcută fiecărui credincios al Lui, se mărește slava Domnului în fața fiecărui om care le vede aceste făgăduințe și a oricărei credințe care le descoperă.
Cu cât ochiul e mai treaz și credința este mai curată, cu atâta vederea împlinirii făgăduințelor Domnului va face sufletul mai fericit să cânte, și mai smerit să se închine, și mai recunoscător să laude Numele lui Dumnezeu!…
Nu este nici un om care să nu fie dăruit de Dumnezeu cu nespus de multe binecuvântări, dar numai că prea puțini văd aceasta, și prea rar întorc ei spre Dumnezeu recunoștință pentru ele.
Câți din cei care cântă Domnului, cântă înaintea îngerilor din toată inima și cu toată evlavia sufletului lor, în toată sfințenia și cu toată vrednicia? Căci așa ar trebui să se cânte cântările Domnului. Câți din cei care se închină Domnului merg cu tot respectul și cu toată cucernicia la Casa Domnului, ca să I se închine Lui acolo și să I se roage Lui cu toată inima lor smerită și cu toată conștiința lor cutremurată?
Căci așa ar trebui să ne închinăm noi Lui!
Câți din cei ce laudă Numele Domnului cu buzele Îl laudă oare și cu viaţa? Câți laudă pe Domnul cu trăirea lor, în păzirea Cuvântului și a voii Sale?
O Doamne și Dumnezeul nostru, ajută-ne pe noi să Te lăudăm numai așa. Amin.
Traian Dorz, Strălucirea biruinței
