Text

Crăciunul strămoșilor noștri era mai plin de bucurii sufletești decât al nostru de azi. Steaua Nașterii strălucea cu mai multă bucurie decât azi. Întrebați pe bătrânii noștri ce Crăciunuri erau în vremile de demult. Nu erau oamenii așa de învățați, trăiau o viață simplă dar curată. N-aveau strămoșii noștri atâta știință, dar în schimb aveau credință. Nu erau pe atunci casele așa mari și făloase… și nu erau luminate electric, dar în schimb ardea în ele lumina cea vie a credinței și focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii și purtărilor curate.

Cu fulgi de zăpadă și vuiet de popoare în luptă, sosit-a și în acest an, Sărbătoarea Nașterii Aceluia „care a luat chip de rob pentru mântuirea noastră”.

Sosește și în acest an, ca de atâtea dăți. Vor fi din nou pregătiri de Crăciun. Din nou cu bucurie se va cânta:„Hristos se naște, măriți-L”; din nou bisericile vor fi pline de lume; toate vrând parcă a ne da impresia că lumea „creștină” se pregătește spre a-L primi cum nu se poate mai bine pe Fiul Tatălui: Mesia Izbăvitor.

Din învățăturile lui Sundar Singh

Sunt câțiva ani de când am întâlnit în munții Himalaya un om care avea mai multe sute de oi. Pierzându-i-se câteva din oile sale, fiind rătăcite ori bolnave pe munte, el pretinse ciobanilor săi să plece în căutarea lor, dar aceștia n-au voit, de frica fiarelor sălbatice. Atunci stăpânul se hotărî să meargă el însuși în căutarea turmei sale pierdute, pentru a o găsi și scăpa.

Dacă atunci când păcatul a ajuns general, nu se găsește nimeni care să-și simtă răspunderea pentru starea și pentru viitorul tuturora, atunci nu mai poate fi nici o salvare. Lucrurile de care trebuie să-i fie cuiva rușine sunt cele care îl duc mai curând și mai sigur la nimicire. Și pe un om și pe un popor.

Un conducător conștient al unei familii, al unei adunări, al unui popor nu trebuie să poată sta liniștit niciodată când familia lui și poporul lui stau în felul acesta.

Plecat-am şi noi cu sufletele dornice de viaţă pe drumul crucii Mântuitorului, fermecaţi de Dragostea Lui cea minunată. Lipsindu-ne de toate bucuriile trecătoare ale lumii, ne-am dus ca să primim de la El bucuria cea fără sfârşit a mântuiri şi a vieţii veşnice. Şi El ne-a dat din plin această bucurie.

O, ce clipe minunate, ce clipe sfinte am petrecut aplecaţi la umbra crucii Lui, atunci când ne-am descărcat înaintea Lui sufletul nostru de toată povara care-l apăsa.

Ura stinge graiul conștiinței și naște păcate multe și grele
În istoria prunciei lui Iosif și în legăturile cu frații lui trece ca un fir roșu ura. Frații îl urau pe Iosif din tot sufletul lor, iar ura aceasta a fost un izvor de nesfârșite păcate și greșeli. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, arătându-ne această ură, parcă strigă și aici: uitaţi-vă ce poate face ura, zavistia de frați!

În ura lor, frații erau gata să-l omoare pe Iosif, fratele lor; o dovadă că ura stinsese în ei graiul conştiinţei.

Biserica a pus prăznuirea sfinților ca să luăm pildă și învățătură din viața și faptelor lor. Și viața sfântului Nicolae este bogată în astfel de pilde și învățături.

Cărțile bisericești ne spun că sfântul Nicolae plecase odată cu corabia să cerceteze locurile sfinte din Ierusalim. Pe drum s-a făcut furtună și corabia amenința să se scufunde. Atunci sfântul Nicolae a căzut în genunchi și rugându-se cu credință și căldură, furtuna s-a liniștit și călătorii au scăpat.

Ieri am fost la târgul de porci și iaca mă întâlnesc acolo cu unul din prietenii mei cu care numai pe străzile cele făloase din Sibiu mă întâlneam. Și mai mult m-am mirat când am văzut că cumpărase un purcel. „Dar tu, mă, ce cauți în târgul de porci? Și cu purcelul ce-ai să faci?”, îl întrebai eu. Atunci prietenul meu astfel începu:

Acum la sfântul Nicolae e ziua numelui meu şi de doi ani am început să-mi prăznuiesc ziua.