E timpul sărbătorilor de iarnă. Tot creștinul ține să „se veselească” puţin de sărbători; adică să se îmbete mai mult sau mai puțin. S-ar putea praznice fără petrecere și băutură? Și zice-se că asta se face „de bucuria praznicului”. Ce creştinătate teribilă!
În noaptea cea sfântă din Vifleemul Iudeii, îngerii cu păstorii cântau. Era acolo o petrecere sfântă. Fluierele păstorilor se întreceau cu cântările îngerilor, iar creştinii de azi se întrec în petreceri cu jocuri şi beţii. Cu bucuria praznicului se duc creştinii de azi pe la cârciumi pe la jocuri şi petreceri, pe unde diavolul cumplit îi junghie şi răneşte cu ajutorul alcoolului.
Ce duh teribil este alcoolul! Din om, cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu, acest duh rău face un dobitoc. la cele dintâi pahare, omul se simte viteaz mare, se simte ca un tigru. Se simte atât de viteaz că sare cu băţul şi cuţitul în grumajii aproapelui. Cu celelalte pahare tigrul se tot domoleşte şi slăbeşte, până ajunge o broască moale ce nu mai are decât lăcomia de a bea mereu. Și pe urmă broasca se preface în porc murdar ce se tăvăleşte în noroi. După toate chefurile de sărbători, rămân, de regulă porci pe sub mesele cârciumilor şi prin noroiul drumurilor.
Fiecare băutor de alcool e plin de lighioanele diavolului şi de răutăţile iadului. În chipul de alături se văd numai trei lighioane. Dar ele sunt mai multe. Acolo e şi ţapul cel puturos al desfrânării, leul cel fioros al răzbunării, şarpele zavistiei etc. Fiecare butoi din cârciuma lui Iţig e plin de lei, tigri, ţapi, şerpi etc. Şi totuşi omul foloseşte această teribilă otravă de pieire trupească şi sufletească! Şi încă tocmai la praznicile Domnului! Ce lucru grozav!
Intraţi în Oastea Domnului şi vă lăsaţi de această pieire!
Preot Iosif Trifa, Oastea Domnului, anul 1932, nr. 52, pag. 1
