Ura stinge graiul conștiinței și naște păcate multe și grele
În istoria prunciei lui Iosif și în legăturile cu frații lui trece ca un fir roșu ura. Frații îl urau pe Iosif din tot sufletul lor, iar ura aceasta a fost un izvor de nesfârșite păcate și greșeli. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, arătându-ne această ură, parcă strigă și aici: uitaţi-vă ce poate face ura, zavistia de frați!
În ura lor, frații erau gata să-l omoare pe Iosif, fratele lor; o dovadă că ura stinsese în ei graiul conştiinţei. Noroc însă că în sufletul lui Ruben mai ardea această scânteie. La propunerea lui, fraţii au hotărât să-l omoare fără sânge, aruncându-l într-o groapă goală.
Biblia ne spune aici un amănunt foarte grăitor. Ne spune Biblia că după ce frații l-au aruncat pe Iosif în groapa morții, au șezut să mănânce (Facere 37, 26). Ce lucru grozav este arătat aici! Frații lui Iosif voiseră să verse sângele fratelui lor; îl aruncaseră într-o groapă să moară de foame și totuși iată-i se așează la masă și mănâncă liniștiți ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Când l-au aruncat în groapă, Iosif desigur a plâns cu glas mare cerând mila fraților săi și poate frații îl auzeau și acum plângând din adâncul gropii și totuși iată-i cum mănâncă liniștiți lângă groapă. Mănâncă liniștiți lângă o groapă în care l-au aruncat pe fratele lor ca să moară de chinurile cele groaznice ale foamei.
Iată, încă o dovadă grăitoare despre ce poate face ura. Ura stinsese în frații lui Iosif graiul conștiinței. Ura făcuse din frații lui Iosif niște brute, niște ucigași. Ura calcă în picioare mila, lacrimile, suferințele omenești. Eu mă gândesc aici cu o groază pe care nu o voi putea uita niciodată, cum ura nu m-a cruțat, ci m-a lovit și pe mine, tocmai când eram greu bolnav. Ura nu cruță nimic.
Ura a trezit apoi în frații lui Iosif minciuna pe care au trimis-o acasă la tatăl lor, spunându-i că Iosif a fost mâncat de niște fiare sălbatice. Adevărat că de niște “fiare” fusese pierdut Iosif, dar aceste “fiare” erau fraţii lui.
În fiecare zi, Iacov plângea aplecat pe haina lui Iosif stropită cu sânge şi nimeni nu-l putea mângâia. Şi-a rupt Iacov hainele, și-a pus un sac pe coapse și a jălit multă vreme pe fiul său. Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nici o mângâiere ci zicea: “plângând mă voi pogorî la fiul meu, în locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său. (Facere 37, 34-36)
Iar în vremea asta, frații lui Iosif și copiii lui Iacov, ucigașii, mâncau și dormeau liniștiți. Ba încă, culmea fățărniciei, ne spune Biblia că și ei căutau să-l mângâie pe tatăl lor.
Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1937, nr. 14, pag. 6
