Meditații - Oastea Domnului

Tu mă-nconjori (II) – Petru Popa (Săucani)

Faraon, după ce a văzut că israeliții au plecat, s-a supărat: «Cine ne va mai face cărămizi? De ce i-am lăsat să plece? Hai din urmă să-i ajungem.»

Ce a făcut atunci Dumnezeu?

S-a mutat și a venit înapoia poporului Israel. Dragostea care-i ducea și era înaintea lor, aceeași dragoste i-a înconjurat și a venit înapoia lor, între Israel și Faraon.

Mai putea să facă ceva Faraon, cu toată puterea lui? Mai putea să facă un pas, când între el și Israel stătea Dumnezeu? Nu mai putea să facă nimic!

Așa-i păzește Dumnezeu pe ai Lui! Așa-i păzește Dumnezeu pe credincioșii Săi!

Frații mei cei dragi, Dumnezeu v-a scos din Egipt. Dumnezeu vrea să vă ducă în Canaan, în Împărăția Lui Veșnică.

Faceți voia Mea? – Pr. Iosif Trifa

Ce-mi ziceți Mie «Doamne, Doamne» şi nu faceți voia Mea? (Luca 6, 46)

A crede în Dumnezeu înseamnă a trăi o viaţă după cum spune la Evanghelie. A crede înseamnă a muri faţă de lume şi a începe o viaţă nouă cu Domnul. A crede înseamnă a trăi cuvintele Apostolului Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci trăieşte în mine Iisus Hristos” (Galateni 2, 20).

Oameni prefăcuți cu măști – General Maior Maricel Popa

Anumite chipuri omeneşti sunt de fapt măşti.

Sunt măşti care, deşi afişează bune intenţii, ascund interese proprii, meschine şi răutăţi.

Sunt măşti care deşi afişează persoane bune şi frumoase, ascund monştri.

Sunt măşti care arată oameni puternici şi siguri pe ei, care ascund fiinţe fragile, vulnerabile, pline de complexe.

Sunt măşti ademenitoare, spre a atrage prieteni si oameni care să se îndrăgostească…

Scopul măştilor este divers… de la nevoia de a crea o imagine proprie imaculată, până la a caştiga diferite avantaje…

În tainica noapte din 25/26 ianuarie – Pr. Iosif Trifa

Era în timpul când „lămuririle” căutau să-mi ia viața și zestrea morală. Mă gândeam în mine: Doamne, ce se va alege de mine și de truda mea? Sunt bolnav și s-ar putea întâmpla să închid pentru totdeauna ochii, zdrobit de mâhnire. Iar a grăi și a mă apăra nu pot, fiind oprit cu forța publică.

Îmi venea să îmi strâng în brațe cărțile, să le sărut, să strig: dragile mele cărţi şi tâlcuiri, pentru voi am muncit, pentru voi am trăit, pentru voi mi-am pierdut sănătatea și acum va trebui să vă las orfane, izbite de atacuri, batjocorite. Tot ce am clădit eu cu voi în sufletele cititorilor, se va îndoi, se va clătina, se va zdruncina…

Era seara dinspre 25 spre 26 ianuarie și am pus mâna pe Biblie și Psaltire, să mă mângâi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dar orice mângâiere părea zadarnică. Era pentru prima dată în viața mea când nu mă mai puteam mângâia cu Cuvântul lui Dumnezeu. Parcă îmi trebuia ceva mai mult decât atât. Am adormit plângând, cu perina udă de lacrimi.

Unificarea religioasă, bisericească și națională pe care a facut-o Oastea Domnului – Pr. Iosif Trifa

În istoria acestei țări și acestui neam se scrie un capitol nou: lucrarea pe care a făcut-o și o face mișcarea religioasă, Oastea Domnului.

Istoria de mâine va cerceta și va arăta – în chip nepărtinitor – tot ceea ce a făcut Mișcarea aceasta pentru țara și poporul român.

Roadele acestei binecuvântate mișcări sunt multe și de multe feluri. Înainte de toate și mai presus de toate, roadele Oastei sunt cele duhovnicești: ea pescuiește suflete din adâncul pierzării și le aduce la picioarele Crucii lui Isus cel Răstingnit.

Aforisme – General Maior Maricel Popa

Ce păcat de moarte facem atunci când înjugăm mândria lui „eu” odată cu slujirea la care am fost chemați.
Scriptura este singura carte de medicină care tratează sufletul fără eșec.
Creștinismul nu trebuie să aibă o altă față, fizionomie religioasă, decât viața pe care a trăit-o Fiul lui Dumnezeu pe pământ.
Simplitatea are o frumusețe aparte; ea nu poate fi percepută decât de oamenii smeriți!
Lacrimile mamelor în rugăciune sunt izvoare ce țâșnesc la picioarele Creatorului.
Unii așa ziși creștini îți dau impresia că au fost botezați în oțet: sunt acri!

Osteneala și lenea (II) – Traian Dorz

Domnul Iisus ține neapărat să fie oriunde Singura Lumină El și Singurul Stăpân ascultat și iubit, numai El. Îndată ce Hristos nu mai poate fi singurul Luminător undeva, când inima, sau adunarea, sau lucrarea aceea mai caută și mai primește și o altă lumină, deosebită de cea a Lui, atunci Domnul Iisus Se retrage și pleacă de acolo. Dumnezeu nu poate să împartă și să stăpânească o inimă sau o casa cu un alt stăpân. El nu mai vrea să aibă nici un fel de legatură cu un alt stăpân, afară de El (II Cor 6, 14-16; Isaia 42, 8).

Când o inima vrea să rămână a lui Hristos, este ca o mireasa care ține să rămână sfântă, numai a preaiubitului ei pentru totdeauna. Ar fi o nelegiuire chiar și numai să gândească altfel.

Osteneala și lenea (I) – Traian Dorz

Osteneala și zbuciumul căutarii leacului sunt prețul prin care fiecare om se face vrednic de vindecarea sa. Cine caută leacul acolo unde se găsește și când se gaseste – și cine îl cauta până îl găsește, acela se vindeca sigur. Cine lenevește în păcat și nu-L caută pe Domnul Iisus piere în osânda veșnică. Cine renunță sau cine caută leacul unde nu se găsește și când nu se poate găsi sau nici nu se obosește să înceapă a-l căuta, acela piere în orbia lui, piere pe vecii vecilor.

Cu boala orbiei din naștere, trebuie să vină fiecare om neaparat pâna la Hristos.

Casa zidită pe stâncă – Petru Popa (Săucani)

”De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.” (Matei 7,24-27).

Ce mare har este să asculți Cuvântul lui Dumnezeu! Înainte de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu era soarele, nu era lumea. Când s-a auzit pentru prima dată: ”Să fie lumină!” – prin Cuvânt a fost! Înainte de a auzi noi Cuvântul lui Dumnezeu, inima noastră era pustie și întunecoasă. Dar prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut lumină în sufletele noastre.

Despre frică (II) – Ioan Marini

Leacul contra fricii: Credinţa. Cu grijile şi temerile noastre necinstim pe Dumnezeu. Rugăciunea puternică şi lucrarea cu râvnă sunt lucrări înţelepte. Frica nu foloseşte la nimic.

Frica este o robie amară care ţine în lanţurile ei chinuitoare mii şi milioane de suflete. Ea aduce mult rău oamenilor stăpâniţi de umbrele ei. Frica este o mare putere vrăjmaşă care te slăbeşte şi te împinge în greşeală şi nenorocire, din care ai putea scăpa foarte uşor, dacă nu ar fi frica, ci ai avea curaj şi îndrăzneală.

Frica este o mare nenorocire, căci îi răpeşte omului fericirea, puterea, bucuria şi credinţa. Cele mai mari dureri ale noastre vin din teama şi necredinţa noastră, nu din necazurile şi încercările noastre; căci dacă am avea mai multă credinţă şi mai puţină frică, încercările n-ar putea să ne înfricoşeze.