Osteneala și zbuciumul căutarii leacului sunt prețul prin care fiecare om se face vrednic de vindecarea sa. Cine caută leacul acolo unde se găsește și când se gaseste – și cine îl cauta până îl găsește, acela se vindeca sigur. Cine lenevește în păcat și nu-L caută pe Domnul Iisus piere în osânda veșnică. Cine renunță sau cine caută leacul unde nu se găsește și când nu se poate găsi sau nici nu se obosește să înceapă a-l căuta, acela piere în orbia lui, piere pe vecii vecilor.
Cu boala orbiei din naștere, trebuie să vină fiecare om neaparat pâna la Hristos. Nu există nimeni altcineva care să o vindece (In 9, 32). Ce minuni a facut Domnul cu atâția orbi!… Ce minune a făcut El chiar și cu noi înșine… cu mine și cu tine! Cât de orbi am fost și noi înainte de a-L întâlni pe Domnul și cât eram de nenorociți! Dar am venit chiar atunci când am fost chemați. O, din ce orbie ne-a scăpat Domnul! Slavă veșnica Lui!
Binecuvântate să fie lucrarile lui Dumnezeu prin care am fost izbăviți: Dragostea Tatălui, Jertfa Fiului și Harul Duhului Sfânt! Binecuvântate să fie darurile Sale fața de noi: harul Rugăciunii, lumina Cuvântului și părtașia Frațietății… Binecuvântate să fie darurile noastre față de El: lucrarea credinței, osteneala dragostei, tăria nădejdii și lacrimile recunoștinței veșnice. Nu-i totdeauna ziuă, ca să poți lucra oricând. Nu-i totdeauna libertate, ca să se poata propovădui Cuvântul lui Dumnezeu în orice vreme. Nici omul nu-i totdeauna în stare să-l poată primi și înțelege oricum. Nici inima omului nu-i totdeauna gata să-l asculte și să-l urmeze oriunde. Nici vremea cercetării nu-i totdeauna, ca omul să poată amâna oricât. Fericită ocazia când toate se întâlnesc!
Trebuie să lucrezi cât este ziuă, căci vine și noaptea, când nimeni nu mai poate lucra. Trebuie să alergi cât timp este libertate, căci vine și strâmtorarea, când nimeni nu mai poate cum vrea. Si când îti este mintea limpede, trebuie să primești Cuvântul Adevarului, fiindcă vine și vremea când judecata se tulbură. Și cât este inima gata, trebuie să te predai Domnului, căci vine degrab și vremea când pornirea bună a inimii încetează și când iarăși îți cuprinde inima înghețul și nepăsarea fața de Dumnezeu. Și cât este vremea cercetării, să te lași schimbat de Duhul Domnului, spre mântuire. Căci și vremea aceasta trece, și apoi zadarnic – nici nu mai vrei, nici nu mai poți! Vine foarte repede vremea când ori te sfârșești tu, ori se sfârșește ziua muncii tale și a așteptării tale, ori se pierde libertatea, ori puterea ta, ori încetează bătăile inimii tale, ori bătăile Domnului Iisus la ea, ori te depărtezi tu de Domnul, ori El de tine. Iar atunci, orice ai face, este prea târziu. Pentru totdeauna.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
