Casa zidită pe stâncă – Popa Petru (Săucani)

”De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.” (Matei 7,24-27).

Ce mare har este să asculți Cuvântul lui Dumnezeu! Înainte de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu era soarele, nu era lumea. Când s-a auzit pentru prima dată: ”Să fie lumină!” – prin Cuvânt a fost! Înainte de a auzi noi Cuvântul lui Dumnezeu, inima noastră era pustie și întunecoasă. Dar prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut lumină în sufletele noastre.

Ne bucurăm din suflet, dar ne și cutremurăm!… Pentru ce? Pentru că spune că cineva ar putea să audă Cuvântul lui Dumnezeu, și totuși să nu-L păzească. Atunci întâmplarea din versetele citite ma înainte se poate să se potrivească unora dintre noi. Dar se poate, frate? Cineva să audă Cuvântul lui Dumnezeu și să nu-L păzească? Dar se poate, frate, cineva să spună Cuvântul lui Dumnezeu chiar cu buzele lui, și să nu-L păzească? Se poate! Dacă nu s-ar putea, nu s-ar vedea așa des.

Zilele trecute veneam de la lucru pe un autobuz. În fața mea scria: ”Fumatul oprit!”. De altă parte am văzut cum scria: ”Conducătorul autobuzului are drept să controleze biletele”. De cealaltă parte scria: ”Oricine va fi găsit fără bilet va fi amendat”. M-am uitat la toate aceste lucruri și m-am gândit ca e ”lege”. Slavă Ție, Doamne, că e ”lege”. Și peste lege nu se poate trece. Binecuvântați să fie acei care au întocmit legi drepte, pentru ca cei ce le calcă, să fie într-adevăr pedepsiți, și să fie ordine și dreptate, după rânduială. Dar am văzut în lume altceva. Când omul urcă în autobuz, conducătorul îi ia bănișorii și îi pune în buzunar, fără să-i mai dea și bilet. Când a plecat autobuzul, conducătorul aprinde țigara și nu se sinchisește că 60 de persoane trebuie să îndure și să înghită fumul lui în plămânii celorlalți. Șoferul habar nu are. În fața lui scrie clar: ”Fumatul oprit!” – dar el s-a obișnuit atât de mult cu acest scris, încât pentru el nu mai înseamnă nimic. În fața lui scria: ”Nimeni nu are voie să urce fără bilet!” – dar lui nu-i păsa, s-a obișnuit atât de mult, încât lui nu-i păsa de călătorii care mergeau fără bilet, ba chiar lui îi plăcea așa, că buzunarul lui se umplea. Aceasta-i ”Legea”? Așa se respectă legea?

Aude cineva Cuvântul lui Dumnezeu și să nu-L trăiască? Nu cumva avem  Cuvântul lui Dumnezeu scris pe pereți în casa noastră? Nu cumva îl privim mereu? Nu cumva avem Cuvântul lui Dumnezeu în buzunarele noastre și îl purtăm cu noi? Ne-am obișnuit cu el așa de mult, încât nouă nu ne mai spune nimic acest Cuvânt al lui Dumnezeu? Îl putem noi avea scris pe pereți și în cărți, și totuși să nu-l avem scris în inimile noastre?!

O, dacă ar fi fost scrise în inima acelui șofer cuvintele ”Legii” care erau scrise în fața lui, atunci inima nu l-ar fi lăsat să le calce. O, dacă ar fi scris în inima mea Cuvântul lui Dumnezeu! O, dacă ar fi scris în inima ta, frate, Cuvântul pe care-l auzim noi, cuvintele pe care le spune Dumnezeu, cuvintele pe care le spunem noi – atunci casele noastre nu ar fi prăbușite, căci n-ar fi zidite pe nisip…

Unul și-a așezat casa pe stâncă!… Binecuvântat să fie acest om cu judecată. Asta-i o judecată sănătoasă. Binecuvântați să fiți voi, toți care atunci când ascultați Cuvântul lui Dumnezeu îl și păziți cu scumpătate.

Binecuvântată să fie casa care se întemeiază astăzi! Noul cămin care se întemeiază astăzi să fie așezat pe Stânca Hristos. Și atunci, orice șuvoaie ar veni peste ei, vor birui. De ce trebuie să vină șuvoaiele, frații mei dragi? De ce să vină vânturi și șuvoaie și valuri? De ce? Ele vin să examineze! Ele vin să încerce! Ele vin să dovedească ce suntem și pe ce suntem așezați, pe ce am clădit, pe ce clădim! Suntem pe stâncă sau suntem pe nisip? […]

Frații mei cei dragi, suntem adunați la o nuntă, suntem o mulțime! Ce suntem noi, oare? Ce suntem noi? Niște firișoare de nisip! Nimic nu suntem niciunul dintre noi. Un firișor de nisip este talentul pe care-l ai… Un firișor de nisip este înțelepciunea pe care o ai… Un firișor de nisip este vechimea ta… Un firișor de nisip ești, frate! Tu ai dori să fii mai presus decât frații tăi, ca toți să asculte de tine, ca toți să facă ceea ce spui tu. Și firișoarele de nisip le spulberă vântul când vine și le duce apa când vine! Atunci să lăsăm nisipul…! Mâie-l apa… N-are nici o valoare! Haidem pe Stânca ce este Hristos! Să stăm acolo toți, feriți de griji, scutiți de necazuri! […]

Dumnezeu voiește ca toți oamenii să fie mântuiți, ca toți oamenii căzuți să fie scoși la liman, să fie îndreptați spre o țintă, să aibă viața toți cei ce o doresc. Atunci a făcut un plan. Ce să facem cu firișoarele de nisip ca să le folosim? Ca să nu mai stea unul lângă altul, ci să facem o lucrare ca toate firișoarele să fie unul în celălalt… Și să se poată face o unitate și să se poată face o închegare, o legătură. […] Pentru ca firișoarele de nisip să nu mai fie împrăștiate, ci să poată și ele să fie folosite. Adică nisipul cel de aruncat, care nu e bun de nimic, să ajungă iarăși stâncă puternică?

Ce plan a fost planul acesta mare și minunat! Dumnezeu a acceptat ca Stânca să fie zdrobită! Să fie făcută praf! Să fie  coborâtă jos, în praful firișoarelor de nisip, pentru ca din Jertfa Crucii, din Sângele ce-a curs, din lacrimile de căință ale firișoarelor de nisip să se închege, să se întemeieze iarăși ceva. Pentru ca să putem folosi și noi în planul lui Dumnezeu.

Acest Meșter Zidar Înțelept a fost Dumnezeu. După modelul lui Hristos a lucrat și sfântul Petru, care în ziua Cincizecimii a unit 3000 de firișoare de nisip cu Stânca de pe Golgota. El a fost acela care a adus pe Hristos-Stânca la firișoarele de nisip, printr-o unire și le-a spus: Aici nu mai sunt doi, ci Unul Singur – Hristos! Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un gând, pentru că s-au unit cu Hristos, pentru că au fost uniți cu Hristos, și toți erau sudați. Iată ce putere! Mare înțelepciune a fost înțelepciunea aceasta, frații mei dragi! De la apostolul Petru încoace au fost alții care au făcut la fel. Misiunea noastră este aceasta, cum s-a mai spus: să-L ducem pe Hristos la lume și pe oameni la Hristos. De la ei până la noi au fost mulți meșteri zidari care au început să facă lucrul acesta.

Noi lucrăm în construcții de case. Temelia casei o facem din piatră, zidurile din cărămidă. Dar la cărămidă, pentru ca una cu alta să se unească – după cum firișoarele de nisip așa cum sunt ele, neputincioase, mici, multe – pentru ca să se facă această legătură, această unitate, folosim cimentul. Cimentul este praful, firișoarele de stâncă prelucrate, care, deși au fost sfărâmate și zdrobite, ele nu și-au pierdut puterea lor de stâncă. Ele au putere să unească iar, să facă stâncă, să închege pe toți acei uniți cu ele.

Câțiva meșteri zidari au fost învinovățiți când lucrările lor s-au dărâmat, pentru că n-au pus material de-ajuns. Au pus foarte puțin, o cantitate slabă de ciment în nisip, și de aceea lucrarea n-a fost  închegată cum trebuia, n-a fost legată, n-a fost unită așa cum trebuia, și de aceea zidurile s-au dărâmat. Pentru că a fost prea puțină cantitate de tărie, și prea multă cantitate de nisip.

Frații mei dragi, frați lucrători, frați meșteri – priviți în adunarea voastră! Nu se întâmplă de multe ori să fie numai niște firișoare de nisip în ea? Nu se întâmplă uneori că frate lângă frate stă? Unul lângă altul și nu unul în celălalt?

Ce faci tu atunci, frate meșter zidar? Ce faci tu atunci, frate lucrător? Știi ce ar trebui făcut? – Pus mai multă cantitate de Hristos, mai multă cantitate din  Stâncă! Pune atunci mai puțin din tine… Mai puțin din înțelepciunea ta. Mai puțin din talentul tău. Mai puțin din situația ta… Și mai mult din lacrimile lui Hristos, din mila lui Hristos și din smerenia lui Hristos. Și vei vedea atunci cum se încheagă firișoarele tale! Vei vedea atunci adunarea ta cum se încheagă. Vei vedea atunci cum se unește! Vei vedea cum se sudează. Vei vedea cum lucrează Dumnezeu, dacă tu te vei coborî cât mai jos și vei pune cât mai puțin din tine și cât mai mult din Hristos. Să urmăm pe cei ce L-au coborât pe Hristos până la noi, dar coborându-L pe Hristos, s-au coborât mai întâi pe ei înșiși.

Părintele Iosif!… El a fost un meșter zidar atât de înțelept, care a vrut ca firișoarele acestea de nisip să le unească cu Hristos, pentru ca orice valuri, orice vânturi ar veni, să nu le poată lua, să nu le poată clătina.

Părintele Iosif!… Un trupușor slăbuț și bolnăvicios. Un preot simplu de la țară. Dumnezeu s-a folosit de el și a făcut o lucrare atât de mare prin ascultarea lui, prin lucrarea pe care a putut s-o facă prin el. El a fost acela care a amestecat, prin Jertfa lui Hristos, prin Sângele lui Hristos, firișoarele acestea de nisip, o mulțime de firișoare de nisip din Biserica noastră, din țara noastră, din poporul nostru și ne-a unit cu Hristos. Dacă noi suntem azi aici, suntem datorită aceluia care ne-a unit, care ne-a țesut, care a trebuit să fie sfărâmat și zdrobit, datorită Acelui Meșter Înțelept de care a ascultat și a știut pune cantitate din Hristos și să nu pună din el, pentru ca să avem o biserică vie, o lucrare vie, un popor credincios și cinstit. Așa a lucrat și așa a dorit el.

Astăzi nu mai suntem slugi. Frații noștri, astăzi Domnul a făcut ca toată țara să răsune de bucuria unității. Dar care am putut să facem aceeași unitate? Am putut să facem aceeași închegare cum a făcut-o Dumnezeu prin acel om simplu al Lui, prin acel meșter, prin acel zidar înțelept?

Am putut  noi, în zilele noastre, să facem aceeași unitate? Cu durere, frații mei, observ că nu! Și aceasta dovedește că prea mult am pus din noi și prea puțin am pus din Hristos. Dorim ca, plecând din locul acesta, dragii mei frați care lucrați pe ogoarele Evangheliei, să puneți mai multă cantitate din Hristos, Și vom vedea atunci marea minune pe care o face Dumnezeu când poate să închege și să unească sufletele pentru ca firișoarele de nisip să nu mai fie unul lângă altul, fără nici o unitate, ci toate închegate în ciment, toate unite în Hristos, să avem aceeași bucurie, aceeași dragoste.

 

Corocăiești, 14 mai 1978

Popa Petru (Săucani), Oastea Domnului, anul 2010, nr. 11, pag. 14