Sfințenia, ascultarea, smerenia (I) – Petru Popa (Săucani)

Am venit aici (la nuntă), că am avut o invitaţie şi Dumnezeu ne-a ajutat să ne vedem frații. Iar dacă am făcut un strop de jertfă, Domnul ne va răsplăti înmiit, chiar astăzi, dacă am venit la această sărbătoare…

Dar pentru nunta cealaltă… Pentru acolo ne trebuie mai mult. Acolo ne va trebui haina neprihănirii şi chipul lui Hristos.

Trei sărbători deosebite există în viaţa fiecărui om: Naşterea, Nunta şi Moartea, adică plecarea din această lume.

Când ne-am născut, când am venit în această lume, noi am fost trimişi, nu am venit niciunul de capul nostru. Creatorul, Stăpânul, a găsit cu cale aşa şi nu ne-a întrebat pe noi: “Vrei tu?…”. Ci ne-a trimis să ne naştem. Când vom pleca din această lume, la fel nu vom fi întrebaţi: “Vrei tu să pleci acum? Sau vrei să mai stai?…”. Ci ne va chema aşa cum vom fi.

Ce scurtă-i clipa aceasta, între venire şi plecare! Este numai “un lat de mână”, spunea psalmistul. lar lov spune: “Zboară mai iute decât suveica ţesătorului…”

Între aceste două sărbători, ale venirii şi plecării, se sărbătoreşte Nunta. Nunta se sărbătoreşte între Naştere şi între Moarte. Dar niciodată, nicio nuntă, niciun tânăr şi nicio tânără din cei care îşi sărbătoresc sărbătoarea nunţii nu au sărbătorit-o înainte de a-şi sărbători sărbătoarea naşterii. Întâi vine naşterea şi apoi vine nunta.

Întrebarea cea mai mare este alta. Naşterea cea de Sus, naşterea din Dumnezeu când vine? Cum stăm cu ea? Şi ea trebuie să vină!

Aseară eram la sărbătoarea unui frăţior tânăr care îşi sărbătorea ziua naşterii; de acolo am venit încoace. Binecuvântaţi sunt tinerii care au astfel de sărbători, care s-au născut de Sus, care s-au născut din Dumnezeu. De aceştia ne bucurăm.

În zadar ne-am născut numai de jos. În zadar privim la atâţia tineri frumoşi şi talentaţi! În zadar privim la nunţile lor şi le visăm un viitor fericit pentru ei! În zadar…! Dacă nu au naşterea de Sus, naşterea din Dumnezeu, în zadar sunt toate! O, mamă! O, soră! O, frate! Mai bine nici nu ai fi avut nişte copii răi, mai bine nici nu s-ar fi născut!

Apostolul Pavel scrie galatenilor: “Copilaşii mei, pentru care simt iarăşi durerile naşterii, până când va lua Hristos chip în voi… ”

Orice naştere este însoţită de durere. Nu există naştere fără durere. Dacă noi ne bucurăm aici şi ne vedem fețele, la această sărbătoare, ne putem îmbrăţişa cu lacrimi şi ne putem spune “Slăvit să fie Domnul” unul la celălalt, apoi gândim, fraţilor dragi, că dureri s-au plătit pentru naşterea noastră, pentru răscumpărarea noastră. Iisus a fost răstignit pe Cruce a fost spânzurat între cer şi pământ, şi pus în numărul celor fărădelege, pentru că noi am fost vânduţi robi păcatului. Noi, de bună voie, ne-am înjugat cu moartea. Dar Dumnezeu, în mila şi în bunătatea Lui, S-a gândit să vină El şi să plătească în locul nostru datoria noastră. Şi-a dat viața Lui pentru ca noi să avem iarăşi viaţă. De la Jertfa de pe Cruce şi până la nunta aceasta au fost atâţia care, ca şi apostolul Pavel, au spus plângând: “Copilaşii mei, iarăşi simt durerile naşterii, până când va lua Hristos chip în voi”.

Chipul lui Hristos…

Orişice născut primeşte un chip. Şi primeşte chipul părinţilor din care s-a născut. Unii copii aşa de bine seamănă cu părinţii lor, alţii nu prea seamănă.

Şi chiar dacă chipul acesta firesc, mai seamănă… o, cât de departe este chipul cel duhovnicesc! Trăirea cea duhovnicească cât de departe este, în viaţa multora, de a părinţilor lor!

Sfântul părinte Pavel spunea galatenilor… El Pavel, le spunea, cel care aşa de mult s-a bucurat când au venit ei la credinţă, când ei s-au născut de sus, când voia ca în fiecare să vadă Chipul lui Hristos pe feţele lor şi îndurerat spunea că nu prea vedea Chipul lui Hristos. De aceea el simţea durerile naşterii.

Ne aducem aminte, de marele om al lui Dumnezeu, de profetul vremurilor noastre, părintele losif. El aşa spunea. “Mă uit peste fronturile Oastei şi nu prea Îl văd pe Iisus Cel Răstignit…”. Nu-L prea vedea pe Iisus Cel Răstignit aşa cum trebuia să fie El.

Şi erau îngrijoraţi sfinţii noştri părinţi de dinainte! Şi era îngrijorat sfântul Pavel din pricina aceasta. Câte nopți nedormite, câte lacrimi nu a vărsat el în aşternutul lui, gândindu-se la fiecare din aceia la care el le-a vestit Cuvântul lui Dumnezeu… Nu cumva… Nu cumva să se piardă pe cale…

Spunea şi galatenilor. Spunea şi corintenilor: “Mă tem…”.  “Aşa de mult mă tem ca după cum şarpele a amăgit pe Eva, să nu se strice curăția şi credincioşia voastră “.

Să nu se strice… Să nu se abată de la Harul care este în Iisus Hristos. Cu grija aceasta pentru toate bisericile, prin toate luptele, prin toate greutăţile, el a dus această solie dulce şi scumpă până când, din unii în alţii, a ajuns şi până la urechile noastre. Şi astăzi putem să ne bucurăm şi noi în această sfântă Lucrare în care Domnul ne-a chemat şi ne-am înrolat de bună voie pe fiecare dintre noi (şi o putem spune cu atâta dragoste).

Dar, după cum noi ne bucurăm azi, la aşa prilejuri minunate şi aşa de mari, părinţii noştri oare – care prin aşa jertfe şi prin durerile naşterii ne-au născut – ei oare cum se pot bucura? A ajuns chipul lui Hristos în fiinţa noastră, în viaţa noastră, după ce ne-am născut? Sau am rămas numai nişte copii pitici la suflete şi fără să mai primim Chipul lui Hristos pe care trebuia să-L primim şi noi?

Chipul lui Hristos în noi !…

Atunci se va bucura Hristos! Atunci se va bucura Cerul! Atunci se vor bucura cei care v-au născut prin jertfe şi prin dureri mari !… Atunci când se va vedea Chipul lui Hristos.

Ne aducem aminte, cum Mântuitorul era odată şi mergea din loc în loc făcând bine şi propovăduind Evanghelia săracilor, cum veneau şi Îl întâlneau unii şi alţii. Veneau fariseii: “Ce zici Tu?… că uite Moise aşa spune…“. Cum a ştiut El să biruiască ispita! Cu câtă putere i-a înfruntat şi le-a trezit şi lor conştiinţa la cei ce veneau şi ziceau că nu este nici înger, nici înviere. Că erau şi de aceştia şi în vremile acelea, şi totuşi erau şi ei oameni care se duceau la Templu, oameni care ziceau că sunt şi ei credincioşi, dar ei veneau cu problema aceea de ispitire, cu femeia aceea care a avut de bărbat pe şapte fraţi…

Tot felul de oameni au venit să-L ispitească pe Dumnezeu. irodianii spuneau: “Învățătorule, ce zici Tu? Se vorbeşte pe aici că Tu vei fi mâine împărat… Ce să facem noi? Să mai plătim bir sau să nu mai plătim?”

În dosul lor era satana, dar Domnul le-a cunoscut gândul. Şi, la venirea ispitei, le spune: “Aduceţi-Mi un ban”…

Binecuvântat să fie Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut sărac pentru ca să ne îmbogăţească pe noi! Atât de sărac a fost că nu a avut un ban în buzunar. Nu ştiu care dintre noi am fi chiar aşa să nu avem niciun ban în buzunar! El, Fiul lui Dumnezeu, aşa a fost, nu a avut niciun ban şi Ie-a cerut lor un ban. “Al cui este chipul de pe ban?”- i-a întrebat “Ale cui sunt semnele acestea de pe ban” i-a mai întrebat. “Ale Cezarului!” – i-au răspuns ei. “Daţi Cezarului ce este al Cezarului, dar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.

Binecuvântat să fie Dumnezeu care totdeauna a ştiut să lucreze cu înţelepciune; să dăm Cezarului ce suntem datori. Cât de bine ne amintim că, mai târziu, sfântul Pavel vorbeşte la fel, pentru că şi el purta chipul lui Hristos. Şi el spunea odată în faţa fariseilor, în faţa iudeilor, în faţa celor ce I-au prins: “N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului”.

lată! Aşa au fost oamenii lui Dumnezeu! Aşa au trăit oamenii lui Dumnezeu, aşa au umblat ei. Nu a fost uşor lucru; lucrul acesta a fost mare!

Pavel, cel plin de râvnă pentru religia iudeilor, pentru râvna lui a făcut el prăpăd în Biserica Domnului. Şi după ce s-a întors la Domnul, el voia să nu păcătuiască faţă de religia lui în care trăise până atunci şi pentru care făcuse atâta rău Bisericii lui Hristos.

Mare lucru este să nu păcătuieşti nici împotriva religiei iudeilor, să nu păcătuieşti nici împotriva Templului, să nu păcătuieşti nici împotriva Cezarului!

“Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului!” -pentru că e chipul Cezarului pe ban, pentru că sunt semnele Cezarului pe ban daţi-le Cezarului, pentru că sunt ale lui. Dar nu uitaţi că trebuie să daţi şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Nu scrie să daţi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu întâi. Ci a spus limpede: “Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului”… Şi apoi, cu dragă inimă, daţi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.

 

La nuntă la Cornuțel, 1982

Petru Popa (Săucani), Oastea Domnului, anul 2011, nr. 5, pag. 9