…A trimis Bunul Dumnezeu câte-un om, câte-un profet la toate popoarele. Dar la poporul nostru românesc a trimis Dumnezeu un om deosebit, l-a trimis pe Părintele Iosif. De pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, în Biserica noastră Ortodoxă n-a mai fost un om ca el. Au mai fost oameni care au mărturisit și au luminat cât au putut în jurul lor.
Dar omul acesta a fost un far puternic care a luminat, a fost un om care a arătat şi care a trâmbiţat cum n-a mai trâmbiţat nimeni aşa de puternic şi desluşit. El a spus: „Treziţi-vă din somn, creştini, / creştini numai de nume, / când Domnul îşi trimite azi / apostolii prin lume”.
Încă mai sunt oameni cu inimă. Când le cere Dumnezeu un leu, mai dau şi ei doi. Dacă le cere o pâine, Îi dau şi pâine. Numai inima nu-și dau oamenii lui Dumnezeu. Numai viaţa nu I-o dau lui Dumnezeu. Sunt aşa de puţini care Îi dau lui Dumnezeu și viața… Sunt foarte puţini.
Astăzi noi sărbătorim ziua părintelui Iosif. Pentru Lucrarea Oastei, ziua aceasta este o mare sărbătoare. Cum sărbătoare este ziua când S-a născut Mântuitorul, apoi sărbătoare aste și ziua de astăzi pentru noi, căci prin acest om, noi am cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia.
Eu, când eram copil, citeam cărțile lui cu atâta drag şi cu atâta bucurie… Când am auzit despre această pocăință, în Biserica noastră, am spus: „Doamne, aici e şi locul meu. Ajută-mi Doamne!”
Ar fi trebuit, în seara aceasta, numai despre el să vorbim: despre viața lui, despre osteneala lui, despre suferințele lui prin care l-a trecut Dumnezeu ca să-l călească şi apoi, prin el, să poată lucra cum n-a mai lucrat prin nimeni altul.
Gândul mamei lui a fost ca să se facă preot, să se facă vestitor al Evangheliei (…). Când măicuţa lui n-a mai putut vorbi, ultima dată, a luat Psaltirea de la căpătâiul ei şi i-a dat-o lui, lui Iosif (…), zicând: „Iosife; ţine cartea aceasta. În ea mi-am găsit eu mângâierea şi rugăciunile mele. În ea o să-ţi găseşti şi tu bucuria şi mântuirea; şi mulţi prin tine”. A fost o prorocie a maicii lui. I-a dat cartea şi pe urmă a închis ochii.
O, câte mame oare vor mai şti să dea copiilor lor Cartea Sfântă?… Mamele ştiu să dea la copii tot ce mai bun în ele, tot ce au mai scump. Mama este o jertfă pentru copii până când îi creşte. Ea le dă tot ceea ce are: şi viața ei o dă, şi sănătatea din ea o dă tot copiilor ei. Dar au fost rare mamele care, au ştiut să le dea pe Hristos copiilor lor. Au fost rare mamele care le-au dat Evanghelia. Când au plecat din lume, le-au lăsat casă şi le-au lăsat haine, şi cecuri, și altele. Dar aşa de puţine au fost acelea care au ştiut să le lase lor credinţa; să le lase lor Biblia, cartea de cântări, locurile şi căile dragi pe unde au umblat paşii lor după Hristos, cu fraţii. Aşa de puţine mame au fost…
Aceea a fost şi mama Părintelui Iosif.
Am zis: a dorit şi ea, a dorit şi el să se facă preot. Pentru ca să se facă vestitor al Evangheliei. Aşa a fost planul lui Dumnezeu cu el dinainte de zămislirea lui.
În timpul şcolii, se îmbolnăveşte. A trebuit un an să întrerupă școala. Bunul Dumnezeu S-a îndurat însă şi iar l-a vindecat. Şi aceasta o fost o încercare: „Iosife, tu trebuie să înveți nu numai şcoala pământească. Eu am cu tine un plan, Eu am cu tine un gând, să te țin mai lângă Mine. Cei mai sănătoşi nu stau lângă Dumnezeu se duc după lume, Iosife. Eu vreau să stai mai lângă Mine, şi mai puţină sănătate-ţi dau. Dar vei primi harul Meu şi dragostea Mea mai mult (…)”.
Îi redă iarăşi sănătatea. Îşi termină şcoala. După şcoală, primeşte diploma şi de învăţător, şi de preot (că atunci aşa era, nu ca în vremile noastre). Şi ajunge el în satul Vidra, al moților, în satul lui Avram Iancu, să fie păstor, să fie preot. Se căsătoreşte cu o nepoată de-a lui Avram Iancu, Iuliana. Anii sunt fericiţi, doi sau trei. Le dăruieşte Dumnezeu un copilaş drag. Dar când începea să umble şi să spună „mamă” şi „tată”, când era mai drag, li-l cere Dumnezeu înapoi. Şi trebuie să-l dea. Le mai dăruieşte unul şi moare şi acela când începea să gângurească şi să vorbească.
Le mai dăruieşte un al treilea. Dar nu după multă vreme se îmbolnăveşte soţia. La vârsta de 22 de ani, o îngroapă în cimitirul din Vidra, înaintea bisericii, unde se odihneşte şi doarme somnul liniştit până la înviere.
Ei, fraţii mei dragi, de când n-aţi cântat voi cântarea aceea: „El, Cuibul de-acasă mi-l sparse într-o vară…”. Ştiţi voi ce simte inima zdrobită atunci când nu mai ai pe nimeni? Când ți s-a luat tot ce-ai avut drag, tot ce-ai avut scump; când ți s-au smuls toate rădăcinile?
Rămâne doar cu un singur copilaș micuț. Al nimănui. Să plece pe drumul spre Sibiu. Acolo îl cheamă Dumnezeu, că are un plan cu el, la Sibiu! Să lase Vidra…
Când a plecat el din Vidra, s-au dus oamenii la biserică şi au tras clopotul în dungă, ca de foc. Și plângea tot satul. Plângeau toți pentru el. S-a dus întâi pe la biserică, să sărute cele trei morminte… „simţindu-mă singur, să cânt singurel: mai lângă Domnul meu, mai lângă El”.
Ce frumoase sunt adunările noastre! Nu ne pare departe, nu ne pare frig, nu-i ploaie, nu-i noroi când venim să ne-ntâlnim cu voi, să cântăm dulcelui Iisus iubirea Golgotei. Dar noi cântăm lacrimile părinților. Așa cum copiii mănâncă la masă prăjituri şi ei nu ştiu că-s sudorile şi munca părinţilor lor, aşa nu ştim şi nu ne dăm nici noi seama ce cântăm. Cine a plătit aceste sfinte bucurii pe care le avem noi? Omul trimis de Dumnezeu! Trimis nu la evrei, ca altădată. Nu la popoare de demult. Ci la poporul nostru, care s-a născut creștin. Și-a adus aminte de părinţii noştri de-atunci și de aceea a mai trimis un profet, a mai trimis un om, ca iarăşi să le trezească conştiinţa şi iarăşi să le aducă aminte: „Voi sunteţi creştini! Nu mai trăiţi păgâneşte! Încetaţi cu păgânătatea! Aduceți-vă aminte că purtaţi un nume înalt, un nume sfânt, un nume mare. După Hristos, voi sunteţi creştini, nu mai sunteți păgâni. Întoarceţi-vă înapoi. Hristos vă cheamă, veniţi la El.
El cuibul de-acasă mi-l sparse-ntr-o vară / şi pribeag mă trimise prin lume şi ţară. / Simțindu-mă singur, să cânt singurel: / mai lângă Domnul meu mai lângă El”.
Durerea și lacrimile și suferința l-a adus mai lângă Domnul. Așa l-a călit Dumnezeu. Pentru ca atunci să poată să spună și să vestească cum n-a mai vestit nimeni aceste lucruri.
Fragment dintr-o vorbire a fratelui Petru Popa (Săucani) de la o adunare de comemorare a Părintelui Iosif Trifa
Petru Popa (Săucani), Oastea Domnului, anul 2018, pag. 14, nr. 1-2
