Domnul Iisus ține neapărat să fie oriunde Singura Lumină El și Singurul Stăpân ascultat și iubit, numai El. Îndată ce Hristos nu mai poate fi singurul Luminător undeva, când inima, sau adunarea, sau lucrarea aceea mai caută și mai primește și o altă lumină, deosebită de cea a Lui, atunci Domnul Iisus Se retrage și pleacă de acolo. Dumnezeu nu poate să împartă și să stăpânească o inimă sau o casa cu un alt stăpân. El nu mai vrea să aibă nici un fel de legatură cu un alt stăpân, afară de El (II Cor 6, 14-16; Isaia 42, 8).
Când o inima vrea să rămână a lui Hristos, este ca o mireasa care ține să rămână sfântă, numai a preaiubitului ei pentru totdeauna. Ar fi o nelegiuire chiar și numai să gândească altfel. Îndată ce Domnul vede că o inima, sau o lucrare, sau o familie nu este numai a Lui, Mirele Cel Sfânt, Lumina cea unică pleacă. Nici nu mai are rost să mai rămână. Dacă și un om n-ar primi să mai rămână soțul unei iubiri împărțite, atunci cum să poată rămâne Dumnezeu?
Iubirea cea numai de Dumnezeu este cea mai dintâi poruncă și cea mai mare, și cea mai unică (Mt 22, 36-38). Orice altă iubire din inima noastră trebuie să-I fie supusa Lui. Dacă nu e supusă, această altă iubire este o idolatrie și un păcat. Singura noastră Lumină să fie numai Hristos.
Fără Hristos, toate lucrările oamenilor se vor întoarce împotriva lor înșiși. Materia pe care au subjugat-o oamenii și pe care au chinuit-o, dezlegându-se din robia omului, îl va nimici pe om, tiranul și robul ei, omul materialist. Și astfel pieirea omului va fi prin el însuși, prin lucrările lui însuși.
Nici tu nu vei rămâne pe veci în casa aceasta în care ești acum atât de urât, de prigonit, de batjocorit, de părăsit, de neînțeles, de înșelat sau disprețuit. Va veni odată și Domnul tău sau îngerii Lui și te vor lua și pe tine din mijlocul acelora, ca să te duci în cer la El. Dar cât timp ești încă între ei, fii lumina lor. Poate că numai dupa ce vei pleca tu vor vedea ei ce ai fost, dacă astăzi nu văd. Oricum ar fi însă, câtă vreme ești cu ai tăi, fă-ți datoria de a le fi lumină: lumină blândă, lumină curată, lumină strălucitoare.
Nici voi, frați credincioși, nu veți rămâne veșnic în satul acesta în care toți vă sunt vrăjmași astăzi și în care toți vă latră și vă mușcă, precum niște câini. Va veni curând și vremea să vă despărțiți de ei. Voi vă veți duce atunci la locul vostru, iar ei la al lor. Și veșnic veți fi despărțiți.
Însă atâta vreme cât traiți printre ei, fiți lumina satului sau orașului vostru. Fiți lumină prin cuvântul vostru, prin blândețea, curația și mai ales prin sfințenia întregii voastre vieți. Nu vom rămâne veșnic între voi, oameni ai acestei lumi, cărora nu vă cerem decât atât de puțin, dar dorim să vă dăm atât de mult. Nu vom fi pe totdeauna batjocura și victimele voastre. Va veni în curând și clipa despărțirii noastre veșnice de voi și de lumea asta. Dar abia dupa ce nu vom mai fi veți vedea voi cine am fost.
Fiti liniștiți, oameni ai lumii acesteia! Nu vă vom supăra multă vreme cu chemările mântuirii pe care nu le mai puteți suferi, cu prezența noastră blajină, evlavioasă și răbdătoare de care v-ați săturat. Încă puțină vreme, și vom fi despărțiți pe vecii vecilor și noi de voi, și voi de noi. Și locul nostru de al vostru. Și starea noastră de a voastră. Abia atunci vă veți aduce aminte și abia după aceea ne veți cunoaște și voi cine am fost. Dar până atunci lăsați-ne să fim ața printre voi și suportați-ne. Căci atâta vreme, încă mai este har și pentru voi. Domnul Iisus știe ce ne lipsește fiecăruia dintre noi. Știe și ce nu ne-a dat El de la început (Lc 8, 10; Mc 4, 11) și stie ce am pierdut noi pe calea vieții, din vina noastră, prin neascultare și păcat, din ceea ce ne-a dat El. Ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu, putem primi prin stăruința unei credințe răbdătoare, de la bunătatea iubirii Lui (In 15, 7). Iar ceea ce am pierdut noi, putem dobândi prin pocăința unei credințe înlăcrimate, de la iubirea Lui răscumpărătoare (Mt 7, 11). Căci lui Dumnezeu și credinței vii îi este cu putință totul.
Când în lucrarea mântuirii tale tu nu poți face chiar nimic, Domnul Iisus nu-ți cere să faci nimic: face El totul. Când însă poți face ceva și tu, atâta cât poți face, Dumnezeu îți poruncește să faci; așteaptă să faci și atâta trebuie să faci.
Și dupa cum noi nu putem face lucrarea Lui, tot așa și Domnul nu vrea să facă și partea noastra. El este gata totdeauna să-i ajute pe cei neputincioși sau pe cei ce se străduiesc din greu să lupte… dar niciodată nu vrea să-i încurajeze pe cei leneși sau pe cei îndărătnici. Adică pe aceia care nu vor să facă nici ceea ce pot ei face.
Ascultarea poruncii este și verificarea credinței noastre. Nu pornește la drum acela care nu crede că va ajunge. Și nu se ostenește să semene și să plivească răbdător acela care nu are nici o nădejde să culeagă. Cine este în stare de jertfă și osteneli, acela dovedește că are credintă. Iar Dumnezeu răsplatește totdeauna credința dovedită. Binecuvântată să fie răsplata credinței adevarate. Amin.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
