Tu mă-nconjori (II) – Petru Popa (Săucani)

Faraon, după ce a văzut că israeliții au plecat, s-a supărat: «Cine ne va mai face cărămizi? De ce i-am lăsat să plece? Hai din urmă să-i ajungem.»

Ce a făcut atunci Dumnezeu?

S-a mutat și a venit înapoia poporului Israel. Dragostea care-i ducea și era înaintea lor, aceeași dragoste i-a înconjurat și a venit înapoia lor, între Israel și Faraon.

Mai putea să facă ceva Faraon, cu toată puterea lui? Mai putea să facă un pas, când între el și Israel stătea Dumnezeu? Nu mai putea să facă  nimic!

Așa-i păzește Dumnezeu pe ai Lui! Așa-i păzește Dumnezeu pe credincioșii Săi!

Frații mei cei dragi, Dumnezeu v-a scos din Egipt. Dumnezeu vrea să vă ducă în Canaan, în Împărăția Lui Veșnică. Poate că unii dintre noi, sau mai mulți chiar, am făcut multe cărămizi lui Faraon, lui Adam cel vechi.

La vremea îndurării, Dumnezeu a trimis și la noi pe un om al Său și ne-a spus: Ieșiți din locul acesta. Ați făcut destule cărămizi lui Faraon…

Lui Faraon i-ar fi plăcut dacă Israel ar fi mers în pustie jumătate de zi, sau trei zile, dar iarăși să se întoarcă înapoi și să facă numărul de cărămizi așa cum mulți dintre noi am făcut.

Căci dimineața ne-am dus la Biserică și ne-am rugat lui Dumnezeu frumos și am spus cu aceeași gură: ”Tatăl nostru care ești în ceruri…”  Și am făcut cu aceeași mână sfânta Cruce… – Cu aceeași gură cu care pe urmă am blestemat… Cu aceeași mână cu care pe urmă am lovit și am furat și am făcut rău.

De o astfel de slujire s-ar fi bucurat Faraon, și-ar fi dorit să se ducă Israel numai până undeva, apoi iarăși să se întoarcă înapoi și iarăși să fie robii lui.

Dar Moise nu s-a târguit! Moise n-a cedat. El a spus:

  • Faraoane, cu noi ai terminat, noi nu-ți mai facem o cărămidă! Noi vrem să-I slujim lui Dumnezeu cu toată viața noastră. Noi nu ne vom întoarce înapoi niciodată…
  • Atunci, lăsați-ne măcar pruncii voștri…

Vedeți cum șoptește și azi diavolul: ”Duceți-vă voi, dar lăsați copiii, să lăsați soțiile…”. Duceți-vă voi la biserică. Voi puteți să vă duceți până la nuntă, până la adunare, dar lăsați-i pe ai voștri în robie…

Moise nu s-a târguit! Nu va rămâne nici o unghie. Noi vrem să-I slujim Dumnezeului nostru cu toți ai noștri.

Și, de aceea, mânia lui Faraon s-a aprins atât de tare împotriva copiilor lui Israel și s-a sculat ca să-i lovească cu moarte și să-i nimicească. Dar putea oare?

Iisus era în nor, Iisus era în stâlp. Iisus era Acela care și-a schimbat locul de dinainte și a venit în urma lor.

Oare nu vă bucurați voi, fiii lui Israel, că aveți un astfel de Dumnezeu, a cărui dragoste va rămâne pe veci? Bucurați-vă, căci Dragostea Lui v-a înconjurat nu numai pe dinaintea voastră ci și pe dinapoia voastră.

Frații mei cei dragi…mai avem și noi de mers. Poate și înaintea noastră este o mare, noi nu știm…

Poate și înaintea noastră este pustia, noi nu o cunoaștem…Poate și înaintea noastră să fie uriașii…Poate și înaintea ta să fie moartea, ori cuțitul, ori operația, ori lacrimile, ori durerea… Dar tu ești copilul lui Dumnezeu, nu tremura! Nu-i operația, nu-i cuțitul, nu-i moartea, nu-s lacrimile, nici  durerea… E Hristos între tine și operație! E Hristos între tine și pustiu! E Hristos între tine și lacrimi! Nu-ți pierde nădejdea, căci tu ai un Dumnezeu Mare și Bun. Tu ești înconjurat de o dragoste veșnică, nu numai pe dinainte, ci te înconjoară și pe dinapoia ta.

Căci și pe dinapoi poate să vină primejdia, cum a venit la atâția și i-a ajuns pe atâția. Dar Dumnezeul acela care ne-a izbăvit până aici, în nopțile noastre ne-a fost lumină și-n iernile noastre ne-a fost căldură și-n arșițele noastre ne-a fost umbră. Ne-am dus la muncă cântând cu drag și bucurie, ca și părinții noștri care erau la umbra  lui Dumnezeu.

Astăzi, când atâția uită munca… părinții noștri ne învață să muncim. Ei au muncit cu drag, cântând, pentru că ei erau la umbra lui Dumnezeu.

Numai la răcoarea Lui poți să te duci vesel, poți să te duci bucuros, poți să te duci cântând, poți să muncești voios, poți să lucrezi pentru tine și pentru casa ta, pentru societatea ta și pentru poporul tău.

Tu poți să muncești cu drag și bucurie la umbra lui Dumnezeu, răbdarea Lui îți dă putere ca să poți merge, să nu cârtești, să nu gemi, să nu-ți pară rău, să nu-ți pară greu, să nu-ți pară lung.

Petru Popa (Săucani), Oastea Domnului, anul 2009, nr. 8-9, pag. 27