Meditații

Porunca și ascultarea (I) – Traian Dorz

Orbul n-a primit decât o porunca: „Du-te de te spală“. Și nici măcar n-a fost însoțită de făgăduința vindecării ascultarea de această poruncă. Și totuși el a primit, fiindcă a avut credință în Acela Care i-a spus: „Du-te“. Asta este credința!

Dumnezeu Își are planurile Sale și gândurile Sale cu fiecare suflet pe care vrea să-l mântuiască! Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum îi spune Hristos. Nu altfel. Trebuie să meargă până unde îi va spune Domnul și nu mai puțin; și să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu; și să se ducă acolo unde îl trimite El și nu în altă parte.

Chiar și Cuvântul care nu ți-ar fi adresat ție ia-l pentru tine…

Păcatul nu se iartă (II) – Traian Dorz

Slujba celor ce doar predică cu gura și cu buzele învățăturile Domnului este foarte ușoară… Pe când mărturisirea celor ce le trăiesc cu fapta și cu adevărul este grea, fiindcă nu este o ocupație, ci o jertfă. Nu o datorie, ci o dăruire. Din pricina aceasta, predicatori se găsesc destui și peste tot, dar mărturisitori cu fapta și cu adevărul se găsesc prea puțini și numai în rare locuri și vremuri.

Totusi încă mai sunt! Fericite locurile și vremurile care îi au și sufletele care îi urmează! Poate că predici am rostit și eu destule şi la destui, prin graiul şi prin scrisul meu, iar pentru aceasta mi-am primit mai mult sau mai puţin plata de la semenii mei. O plată bună sau rea…

Păcatul nu se iartă (I) – Traian Dorz

Hristos a trăit în adevăr unica viață omenească fără de păcat, pentru  că, din starea de om, să poată aduce pentru omenire unica Jertfă desăvârșit sfântă; și pentru a-l putea răscumpăra pe omul care era căzut în robie, S-a facut rob El, în locul nostru, care eram vânduți, prin păcatul nostru, în osânda și în stăpânirea diavolului (Col 2, 13-15).

Lângă Cuvântul lui Dumnezeu (I) – Pr. Iosif Trifa

“Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu“(Mt 24, 35).

“Duh sunt și viață sunt cuvintele pe care vi le-am spus Eu vouă”(In 6, 63).

Începând cu numărul acesta, deschidem aici la gazetă un mic răvaș care va încerca să-I strângă pe cititorii “lângă Cuvântul lui Dumnezeu”. Vom deschide o mică școală a Bibliei, în care vom citi, ne vom lămuri și ne vom adânci în cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi.

De data asta, iacă, am scris pe tabla din școala noastră ceea ce a zis însuși Domnul Hristos despre Cuvântul lui Dumnezeu.

Au văzut ochii mei mântuirea Ta – Ionatan Ille

Nașterea Domnului Iisus a fost o minune și o taină însoțită de semne, mărturisiri, împliniri profetice și noi profeții menite să confirme lumii că Iisus este Mesia și, de asemenea, să întărească pe dreptul Iosif și pe Sfânta Mamă pentru toată pătimirea care avea să urmeze și pentru ei.

De fapt, deja înainte de a Se naște Iisus, părinții Lui au început drumul pătimirilor. Iar evenimentele din preajma Nașterii, relatate de păstori: vestirea îngerului și corul care i-a urmat, au fost mari mângâieri și întăriri pentru ei.

Atât Iosif, cât și Maria au dovedit ascultare de Dumnezeu și când I-au pus pruncului numele Iisus, după cum le spusese îngerul Domnului (cf. Matei 1, 21 și 25, Luca 1, 31).  Chiar această aducere aminte a fost pentru ei un fericit prilej de mângâiere.

Dă lumină ochilor mei! – Traian Dorz

Doamne Dumnezeul și Mântuitorul nostru cel plin de bunătate și milă, Tu ești Înțelepciunea (Proverbe 8, 22-31) și Tu ești Lumina lumii (Ioan 8, 12)

Tu ai spus că ochiul este luminătorul trupului și că, dacă acest mădular este bun, tot trupul este plin de lumină, iar dacă este rău, tot trupul zace în întuneric.

O, te rugăm, ascultă-ne când ne rugăm pentru lumina ochilor noștri, pentru cei aleși ai Tăi pe care i-ai pus în fruntea noastră, ca să ne lumineze și să ne îndrume.

Dă lumina Ta, Doamne, acelora pe care i-ai pus Tu să stea în fruntea popoarelor; ochilor lor, pentru ca ei, văzând limpede voia Ta, să conducă la pace și la mântuire pe acei în fruntea cărora i-ai așezat.

Depărtează de peste vederile lor fumurile mândriei, ceața amăgirilor și întunericul păcatului.

Tu mă-nconjori (III) – Popa Petru (Săucani)

”Tu mă înconjori pe dinainte și dinapoi și-Ți pui Mâna peste mine…”

Frații mei dragi, acei care ați simțit că dragostea lui Dumnezeu v-a înconjurat din zilele tinereții voastre, să aveți o încredere veșnică în El, – Acela care v-a călăuzit până aici și v-a luminat și v-a mângâiat și v-a întărit – că vă  ”înconjoară și pe dinapoi și pe dinainte și că vă duce până la capăt.”.

Dar atunci de ce oare mai este nevoie să-Ți pui Mâna peste mine?

Spune sfântul David: ”Mâna Ta apasă  asupra mea!”…

Sfântul apostol Pavel spunea altădată: ”Mi-ai pus un țepuș în carne din pricina strălucirii, a descoperirilor câte mi-ai arătat mie, Dumnezeule, ca nu cumva, prin toate aceste descoperiri, să mă îngâmf.”

Tu mă-nconjori (II) – Popa Petru (Săucani)

Faraon, după ce a văzut că israeliții au plecat, s-a supărat: «Cine ne va mai face cărămizi? De ce i-am lăsat să plece? Hai din urmă să-i ajungem.»

Ce a făcut atunci Dumnezeu?

S-a mutat și a venit înapoia poporului Israel. Dragostea care-i ducea și era înaintea lor, aceeași dragoste i-a înconjurat și a venit înapoia lor, între Israel și Faraon.

Mai putea să facă ceva Faraon, cu toată puterea lui? Mai putea să facă un pas, când între el și Israel stătea Dumnezeu? Nu mai putea să facă  nimic!

Așa-i păzește Dumnezeu pe ai Lui! Așa-i păzește Dumnezeu pe credincioșii Săi!

Frații mei cei dragi, Dumnezeu v-a scos din Egipt. Dumnezeu vrea să vă ducă în Canaan, în Împărăția Lui Veșnică.

Aforisme – General Maior Maricel Popa

    • Ce păcat de moarte facem atunci când înjugăm mândria lui „eu” odată cu slujirea la care am fost chemați.
    • Scriptura este singura carte de medicină care tratează sufletul fără eșec.
    • Creștinișmul nu trebuie să aibă o altă față, fizionomie religioasă, decât viața pe care a trăit-o Fiul lui Dumnezeu pe pământ.
    • Simplitatea are o frumusețe aparte; ea nu poate fi percepută decât de oamenii smeriți!
    • Lacrimile mamelor în rugăciune sunt izvoare ce țâșnesc la picioarele Creatorului.
    • Unii așa ziși creștini îți dau impresia că au fost botezați în oțet: sunt acri!

Osteneala și lenea (II) – Traian Dorz

Domnul Iisus ține neapărat să fie oriunde Singura Lumină El și Singurul Stăpân ascultat și iubit, numai El. Îndată ce Hristos nu mai poate fi singurul Luminător undeva, când inima, sau adunarea, sau lucrarea aceea mai caută și mai primește și o altă lumină, deosebită de cea a Lui, atunci Domnul Iisus Se retrage și pleacă de acolo. Dumnezeu nu poate să împartă și să stăpânească o inimă sau o casa cu un alt stăpân. El nu mai vrea să aibă nici un fel de legatură cu un alt stăpân, afară de El (II Cor 6, 14-16; Isaia 42, 8).

Când o inima vrea să rămână a lui Hristos, este ca o mireasa care ține să rămână sfântă, numai a preaiubitului ei pentru totdeauna. Ar fi o nelegiuire chiar și numai să gândească altfel.

Top