Psalmul 51, versetul 1
Acest minunat psalm al pocăinţei sincere şi al mărturisirii depline înaintea lui Dumnezeu cuprinde în el cele trei stări prin care trebuie neapărat să treacă sufletul care se trezeşte cu adevărat din înşelăciunea păcatului său, sufletul care îşi vede starea sa căzută şi nenorocită în care l-a dus căderea în păcat şi ascultarea de plăcerile pierzătoare de suflet în care îl cufundă satana prin desfrânarea trupească şi care vrea să vină la Dumnezeu.
Psalmul 50, versetul 10
Inima curată din clipa sfinţirii botezului cu apă (Efeseni 5, 26), inima curată din casa părinţilor credincioşi (1 Corinteni 7, 14), inima curată din vremea copilăriei (Matei 18, 3), inima curată a stării de dinainte de păcat. Căci inima aceasta curată a ajuns de nemairecunoscut după căderea în noroiul şi stricăciunea nelegiuirilor în care s-a tăvălit după aceea.
„El era la început la Dumnezeu” (Ioan 1, 2)
Fiind Unul cu Tatăl, Domnul nostru Iisus Hristos a fost totdeauna Una cu Dumnezeu în Ființa și lucrarea Sa. N-a fost un timp când să fie altfel. Întruparea Sa în firea omenească n-a influențat scăzând întru nimic firea Sa dumnezeiască prin care era una cu Dumnezeu și Dumnezeu permanent. În firea omenească S-a întrupat prin puterea pe care o are de a-Și supune legile cărora, oamenii, prin firea lor sunt supuși.
Frica de Dumnezeu din Vechiul Testament este un pedagog spre Hristos
În Vechiul Testament se stăruie foarte mult asupra fricii de Dumnezeu. „Frica de Dumnezeu – zice înţeleptul Solomon – este începutul înţelepciunii“ (Proverbe 1, 7).
Numai cel care se hrăneşte neîncetat cu Cuvântul lui Dumnezeu poate fi un ostaş biruitor
Sfânta Scriptură nu este o carte ca şi oricare alta. Ea este Cartea lui Dumnezeu, Cartea prin care Dumnezeu vorbeşte despre El şi planurile Lui. Biblia este o Carte prin care Dumnezeu Şi-a descoperit planurile Lui şi Planul cel Mare al mântuirii noastre. De aceea zicea Mântuitorul: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi Viaţa veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine“ (Ioan 5, 39).
Dar Biblia nu este numai o carte de cunoaştere a planurilor şi învăţăturilor lui Dumnezeu, ci, mai presus de aceasta, Biblia este o carte plină de putere, de dar şi har. Cercetaţi Scriptura, căci în cuvintele ei este ceva ce nu se poate spune, ci numai se simte. În cuvintele Scripturii este o putere, este un dar, este ceva din Duhul lui Dumnezeu, este Dumnezeu Însuşi. Cuvintele Scripturilor sunt ca un foc ce „aprinde rărunchii şi inima“ (Psalmul 25, 2). Cuvântul Scripturilor e „ploaia ce se pogoară din cer şi nu se întoarce până nu adapă pământul şi-l face de rodeşte“ (Isaia 55, 10). Când citeşti Scripturile cu credinţă şi cu dor de mântuire sufletească, stai sub ploaia darului de Sus, stai sub o revărsare de dar, stai sub o putere ce lucrează în tine. „Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri“ (Evrei 4, 12). Acest cuvânt „viu şi lucrător“ se află în Scriptură şi cine se hrăneşte cu el capătă dar şi putere.
Nu este pe suprafaţa pământului o carte mai cu putere decât Sfânta Scriptură şi, în special, Scriptura Noului Testament, adică Evangheliile şi Epistolele Apostolilor.
Despre creştinii cei dintâi, spune Biblia că „ei au primit Cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele cercetând Scripturile“ (Fapte 17, 11), de aceea era atâta putere în viaţa lor. Biblia e o hrană zilnică a sufletului. Eu citesc în fiecare zi în Biblie, pentru că ea este o lipsă a vieţii mele, întocmai ca apa ce o beau, ca aerul ce-l respir şi ca pâinea ce o mănânc.
Un creştin cititor fără Biblie este ca un meseriaş fără unelte de lucru. Ceea ce este plugul pentru plugar, acul pentru croitor, ciocanul pentru fierar, pana pentru scriitor, aceea trebuie să fie şi Biblia pentru un creştin.
Un ostaş al Domnului (care ştie citi), fără Biblie, este ca un soldat fără puşcă.
O, ce lucru dureros este un creştin ce ştie carte şi nu cunoaşte Biblia, Sfânta Scriptură! Dacă Biblia ar avea grai, ea ar striga: „Oameni buni, eu sunt Cartea lui Dumnezeu: – citiţi-mă! Eu sunt descoperirea lui Dumnezeu: – căutaţi-mă! Eu sunt Cartea Vieţii: – iubiţi-mă! Dumnezeu este autorul (scriitorul) meu: – cercetaţi-mă şi veţi afla în mine pe Dumnezeu! Veţi afla toate încercările şi lucrările ce le-a făcut dragostea lui Dumnezeu în decursul veacurilor pentru mântuirea voastră, a păcătoşilor!… Veţi afla în mine drumul cel lung ce l-a făcut Dumnezeirea de-a lungul veacurilor pentru mântuirea neamului omenesc“…
Când ne vom înfăţişa la Judecata de Apoi, una dintre întrebările ce ni se vor pune va fi şi aceasta: „Fiule, ai citit tu Cartea Mea, Biblia?“ „Nici n-am auzit de Cartea asta!“ – va răspunde cel păcătos. „Ţi-am trimis anume o Carte – va zice Domnul – în care te înştiinţam despre iertarea ce ţi se dă prin Jertfa Fiului Meu“.
„N-am apucat să desfac această carte!“ – va răspunde cel necredincios. Vai va fi de el şi de toţi care nu vor putea da un alt răspuns la aceste întrebări!
Şi acum să spunem ceva şi despre frica de diavol. Frica de diavol trebuie să o aibă fiecare om, pentru că diavolul de la început este un ucigător de oameni. Într-un anumit înţeles, oamenii se şi tem de diavolul. Dar o frică tare ciudată este aceasta; o frică falsă.
Frica în armata Domnului – scutirile de la Deuteronom cap. 20: „Fricoşii să plece acasă!“
Precum am arătat la începutul acestor învăţături, fricosul este o pacoste. O mare pacoste şi pentru el şi pentru alţii. La orice treabă, fricosul nu face nici o ispravă. Ci numai încurcă lumea şi lucrurile.
Sus pe dealul Golgotei, Iisus Mântuitorul câştigase o biruinţă definitivă asupra diavolului, asupra lumii, asupra păcatului. Crucea Golgotei dăduse lumii pe Marele Biruitor… Pe cel mai mare Biruitor din câţi a cunoscut vreodată acest pământ trecător.
Psalmul 50, versetul 1
De la începutul Istoriei şi al Facerii pământului, dragostea părintească a lui Dumnezeu i-a vorbit omului mereu şi mereu. Cât de fericită trebuie să fi fost pentru primii oameni vremea petrecută în Eden când Prezenţa iubitoare şi luminoasă a lui Dumnezeu era mereu cu ei! Iar ei ascultau desăvârşit de îndrumările chiar şi numai gândite ale Tatălui lor Ceresc. Cuvântul Lui le vorbea atât de apropiat şi de iubitor atunci, iar ei îl auzeau atât de atenţi şi de curaţi! Dar îndată ce omul a căzut în prima sa neascultare de Dumnezeu, Cuvântul Iubirii dumnezeieşti s-a prefăcut chemare… Chemare plină de durere, de mustrare, de prevestiri rele, de înştiinţări aspre…, chemare plină de milă, chemare stăruitoare şi îndelungă…, chemare părintească şi sfâşietoare, plină de iubire şi de tristeţe pentru întoarcerea sărmanului fiu pierdut.
Domnul vrea ca tot omul să fie un biruitor asupra ispitelor Satanei. Domnul Iisus vrea să-L urmăm pe calea biruinţei Lui. El are lipsă de biruitori, de oameni care să calce pe urmele Lui. Şi nu numai că vrea acest lucru, ci Domnul ne îmbie şi cu ajutor, să putem fi şi noi biruitori. Iisus Mântuitorul pentru aceasta a venit în lume, ca să ne câştige darul biruinţei. El a biruit pe Satana şi ne-a cucerit izbăvirea de sub puterea Satanei. El ne pune la îndemână tot câştigul Lui şi toată biruinţa Lui cea strălucitoare.