Meditații

Legea dragostei (I) – Traian Dorz

Dragostea îşi are şi ea legea ei (I Corinteni 13). Orice dragoste care nu se desfăşoară după legea aceasta a lui Hristos este o dragoste fără-de-lege (II Corinteni 11, 3-4; I Timotei 4, 1).

Rugăciunea îşi are şi ea legea ei şi condiţiile ei (Matei 6, 5-15). Orice rugăciune făcută altfel este fără-de-lege (Proverbe28, 9; Psalmi109, 7).

Milostenia îşi are şi ea legea ei (Matei 6, 2-4; Luca 14, 12-14). Dacă se face altfel, este fără-de-lege.

Mântuirea și păcatul (I) – Traian Dorz

Și prilejul de păcătuire va veni, căci și el trebuie să vină peste toți, după cum a venit și peste alții, spre a le încerca tuturor credința odată și odată (Matei 18, 7). Dar tu, fiul meu, priveghează, ca să nu fii numai un pom oricum. Ci să fii un pom verde și rodnic. Să nu fii un credincios oricum, ci să fii găsit un credincios bun și iubitor atunci când ceea ce trebuie să vină va veni. Dacă vei fi bun, încercarea te va desăvârși, te va întări, te va înrădăcina mai tare și te va face neclintit. Te va arăta pe față ceea ce ai fost în ascuns. Atunci tu, în ceasul cel greu al ispitei, nu numai că nu vei cădea, dar vei trece prin ispite cum trece corabia puternică prin valurile mării înfuriate, fără a se scufunda în ele (Efeseni 6, 13).

Îndrăzniţi, Eu am biruit (IV) – Popa Petru (Săucani)

Dar se apropie marea şi ultima bătălie, când reuşeşte şarpele să intre în Iuda. Până aici a fost în dosul lor, dar acum intră între ai Lui. Se apropie mult, pentru ceasul greu. Acum are pe unul dintre ai Lui, cum odinioară o avea pe Eva, să-l biruie pe Adam.

Seara Cinei, ultima seară cu cei dragi. Grădina Ghetsimani, unde S-a rugat cu sudori de sânge… Aici a fost lupta cea mai grea! Nimeni, niciodată nu s-a mai rugat cu sudori de sânge! Cine ştie prin ce chinuri a trecut Domnul în acea noapte când a zis: „Mi-e sufletul cuprins de o întristare de moarte”. Sau: „Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta!”.

Îndrăzniţi, Eu am biruit (III) – Popa Petru (Săucani)

Iisus Şi-a început misiunea Sa pentru care a venit. A mers în Nazaret, în satul unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua sabatului şi s-a sculat să citească (versetul 16).

O, fraţii mei dragi, „după obiceiul Său”, duceţi-vă şi voi în ziua sărbătorii la Casa Domnului. Faceţi-vă obicei ca al Lui şi ca al Sfântului Pavel (Fapte 17, 2), că mulţi zic azi: „Aşa a făcut Iisus sau aşa”, dar să nu uităm că acest obicei sfânt nu trebuie lăsat. Mulţimile aveau privirile pironite spre El, căci „îi învăţa ca unul care avea putere”. Învăţăturile fără putere sunt ale oamenilor; pot să fie dintr-o înţelepciune, din obicei, dar nu au nici o putere. Numai cuvântul cu putere este al lui Dumnezeu. Când Părintele Iosif era la 10 ani de Oaste, la o adunare din Sibiu, după ce vorbiseră mulţi fraţi intelectuali vorbiri mari şi strălucite, la sfârşit, fraţii spuneau: „Să ne vorbească Părintele Iosif”

Îndrăzniţi, Eu am biruit (II) – Popa Petru (Săucani)

„Şi Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavol” (Luca 4).

Urmează lupta mai departe. Iisus a fost dus de Duhul în pustie. El ştia lupta cea mare care va trebui să o ducă cu şarpele până-i va zdrobi capul. Şi a mers în pustie, unde s-a înarmat cu rugăciunea şi cu postul. Scumpii mei fraţi care vreţi să biruiţi, înarmaţi-vă şi voi cu rugăciunea şi cu postul! Dar chiar atunci a venit diavolul să-L ispitească, în timpul postului. Chiar atunci vine şi la noi, în timpul postului, să ne ispitească şi pe noi. Şi-a zis: „Acum e flămând, acum să dau atacul. Pe primul Adam l-am biruit cu ispita mâncării. Să încerc şi acum tot cu ea”. Şi s-a apropiat diavolul de Iisus. Auzi frate, s-a apropiat diavolul de Iisus. Doamne, ne înfiorăm la acest gând. Atunci cine oare mai poate fi scutit să nu se apropie diavolul de el?

Îndrăzniţi, Eu am biruit (I) – Popa Petru (Săucani)

Viaţa noastră pe pământ este o luptă neîntreruptă; avem de luptat cu un vrăjmaş neînduplecat. Bătrânul şarpe în Eden a început lupta cu cei doi oameni, făpturile minunate ale lui Dumnezeu, pe care le făcuse mai presus de toate făpturile şi care purtau chipul şi asemănarea Lui. De aceea şarpele, ca să strice planul şi bucuria lui Dumnezeu, a şi început îndată lupta cu aceste făpturi minunate, ca să-L întristeze pe Dumnezeu şi să-l nefericească pe bietul om. Şi primul atac l-a făcut cu Eva, făptura mai slabă; punând întâi îndoiala: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?”. Şi după aceea minciuna: „Nu veţi muri!”. Şi pe urmă mândria: „Veţi fi ca Dumnezeu!”. Şi în felul acesta, biata făptură a fost biruită de şarpe.

Iadul râde, cerul se înfioară!

Lucrul și nelucrarea (I) – Traian Dorz

Oare noi nu putem face chiar nimic pentru Dumnezeu? Nici să ținem o zi de jertfă și de rugăciune pentru cei ce aleargă în slujba Domnului și a altora? Nici să trăim, acolo unde suntem, o viață de curăție, de înfrânare în mijlocul celor cu care viețuim, ca, prin pilda noastră, să le dăm o bună mărturie despre credință și să-i apropiem și pe ei de Hristos? Nici acestea nu le putem face? Atunci suntem niște leneși și nepăsători, vinovați osândei și judecății Lui.

Adevăr și înșelare (II) – Traian Dorz

Ascultarea este cea mai înaltă dovadă de iubire, pentru că cere cea mai mare jertfă și cea mai grea de dat dintre toate jertfele de pe lume. Ascultarea cere anularea întregii tale voințe și primirea întregii voințe a lui Hristos. Ascultarea cere deplină uitare de sine și deplină contopire cu Domnul și cu voia Lui. Cere renunțarea desăvârșită la toate dorințele tale și primirea desăvârșită a dorințelor lui Iisus, Domnul și Stăpânul tău. Ascultarea Domnului cere lepădarea oricărui merit al firii tale, nesocotirea oricărei pretenții personale și restrângerea voită a tuturor orizonturilor tale omenești, spre a ți le depune toate, legate și robite, la picioarele lui Hristos, cu dragă inimă și pe totdeauna.

Adevăr și înșelare (I) – Traian Dorz

Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei și au simțit sute și sute de ani grozăvia pedepselor venite peste ei pentru vina aceasta. Ei au cunoscut prăbușirea și bezna în care ajunge sufletul spânzurat fără nădejde între două minciuni: și cea a oamenilor falși, și cea a dumnezeilor falși. Acum, din pricină că ascultaseră prea mulți proroci mincinoși, nu mai puteau deosebi încredințarea Adevărului din gura Prorocului – Dumnezeu. Din pricină că umblaseră după prea mulți dumnezei mincinoși, nu-L mai puteau recunoaște pe Dumnezeul Cel Adevărat. Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-și mai puteau recunoaște propria lor casă. Și acum stăteau în fața Mântuitorului-Mesia cum stă cineva în fața propriei sale mame când, după o prea îndelungă despărțire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaște…

Mântuirea și păcatul (II) – Traian Dorz

Ce minunată și fericită este totdeauna sărbătoarea zilei care amintește fericita noastră înnoire făcută de Duhul și Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, Ziua înnoirii noastre duhovnicești. Ziua nașterii noastre din nou. Ziua fericită a începutului mântuirii noastre. În toți anii, când sosește ziua care ne aduce aminte despre data renașterii noastre duhovnicești, de fiecare dată sărbătorim acest prilej cu o inima plină, cu o nouă recunoștință și o nouă bucurie. Și, ca la sărbătoarea reînnoirii Templului, adesea cântările noastre de bucurie se amestecă cu lacrimile recunoștinței, amândouă izvorând din aceeași stare unică și cu totul sfântă pentru noi, pe toată viața (Ezra 3, 11-13).

Binecuvântată să fie sărbătoarea Înnoirii noastre, Ziua Nașterii noastre din nou, scumpa zi a legământului nostru cu Iisus.

Top