Psalmul 49, versetul 11
Nu toţi oamenii pot fi bogaţi pe pământ, dar cei care au avuţii nu le au prin meritul lor, ci numai prin mila şi prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci un dar al milei lui Dumnezeu este că ei s-au născut în sânul unei familii avute… Cu cine s-ar fi judecat ei dacă nu se năşteau acolo, ci în coliba unui sărac sau în cortul unui ţigan?
Un dar al milei lui Dumnezeu este sănătatea, şi mintea, şi condiţiile prin care, datorită acestora, putem avea mai mult decât alţii… Cu cine se pot judeca cei care se nasc infirmi, şi fără pricepere, şi fără noroc?… Deci dacă toate condiţiile prin care cineva poate să fie sau să devină avut, nu sunt un merit al omului, ci un dar al milei lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 7) — iată cât este de vinovat acela care îşi închipuie că acestea sunt nişte merite ale sale şi că situaţia sa i se datorează lui însuşi. Ce înşelătoare este închipuirea aceasta! Şi cât de nebun este acel om care îşi închipuie că acestea sunt şi pot fi veşnice ale lui. O, ce închipuire înşelătoare este asta!
Nu toți oamenii pot fi înălțați pe pământ, dar acei care au funcții înalte nu au această stare prin meritul lor, căci sunt multi alții care au mai mari merite decât ei şi totuşi nu sunt nimic… Ci au acest scaun prin voia şi rânduiala înțelepciunii lui Dumnezeu, Care a avut bunăvoinţă față de ei, căci Dumnezeu, pentru împlinirea planurilor Sale pe pământ, înalță în locuri de cinste pe unii şi tot EI prăbuşeşte din aceste locuri pe alţii (Psalmul 44, 3; Romani 9, 16). De aceea, orice om care se bucură de o stare deosebită sau de un dar deosebit de la Dumnezeu, trebuie să se smerească înaintea Lui cu atât mai mult decât ceilalţi semeni ai săi cu cât a primit un avantaj mai mare decât al lor. Dar acei care îşi închipuie că veşnică le va fi situaţia şi că statornic le va fi scaunul de pe care astăzi se trufesc desfătându-se în toate plăcerile pântecului lor, şi înjosind pe sărac, şi batjocorind cinstea, nesocotind dreptatea şi credinţa, — nu s-ar putea înşela în mai amar chip.
Cine, în clipele înălțării sale, îşi îngâmfă inima sa nebună, începând să nedreptățească pe semenii săi (Matei 24, 45-51) sau începe să dea numele său şi alor săi la ţări şi cetăţi (Facere 4, 17) sau începe să batjocorească lucrurile sfinte şi vrednice de închinare (Daniel 5, 1-6; II Tesaloniceni 2, 4), închipuindu-şi că veşnic îi va dăinui puterea, locul şi locuința, acela nu poate să se dovedească mai nebun şi mai nesocotit decât aşa. Vai, ce închipuire înşelătoare este şi aceasta!
Frumuseţea, tinereţea, gloria lumii acesteia — toate sunt tot aşa de trecătoare ca norii duşi de vânt. Şi cu toate este tot la fel pe lumea aceasta. Ce închipuiri înşelătoare sunt aceste nimicuri pentru mulţi oameni şi astăzi. O, om, care te bizui pe una sau pe mai multe din aceste înşelătoare închipuiri — trezeşte-te! Tu care, în loc să faci tot binele care îl poţi face semenilor tăi şi slavei lui Dumnezeu, acum în timpul scurt în care stăpâneşti bunurile lumii, tocmai ca să poţi avea un folos veşnic de ele, pune-le în slujba lui Dumnezeu. O, om care le ai, nu te făli cu ele, ci teme-te! (Luca 6, 24- 26 şi 12, 21-22). Mânia lui Dumnezeu este gata să se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşe adevărul în fărădelegile lor (Romani 1, 18). Trezeşte-te la realitate, omule, căci încă în noaptea aceasta pot să ţi se ia toate acestea, mai înainte de a ţi se lua viaţa ta! N-ai văzut tu şi n-ai auzit atât de mulţi nesocotiţi păţind aşa chiar în anii tăi? N-ai văzut bogaţi până ieri cerşind astăzi? Crezi că tu nu poţi fi aşa mâine? N-ai văzut împăraţi până ieri prăbuşiţi astăzi în dispreţul celor pe care îi îngrozeau până şi numai chipul şi numele lor tiran şi desfrânat?
Sau îţi închipui şi tu că poţi dispreţui nepedepsit bunătatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu? Nu trăi în închipuiri înşelătoare, dragul meu, ci fii înţelept şi gata să renunţi la ce ţi se poate oricând lua. Vino smerit şi credincios la Domnul Iisus şi vei afla la El adevărata comoară veşnică (Matei 6, 19-21).
O, Doamne Iisuse, Împăratul Veşnic Slăvit şi Stăpânitorul veşnicelor avuţii, Te rugăm, ai milă de toţi oamenii de pe pământ pe care păcatul îi înşală, îi pierde cu închipuirile sale înşelătoare. Dar, Te rugăm, să ai cea mai mare şi mai grabnică milă de acei pe care bogăţiile pământeşti şi funcţiile cele mai înalte sau sănătatea, gloria, tinereţea şi frumuseţea lumească îi duc în felul cel mai grabnic şi mai sigur la nebunie și la pierzare. Dă-le, Doamne Iisuse, acestora adevărata înţelepciune cu care să ştie folosi în chip mântuitor pentru ei, pentru alţii locul şi mijloacele pe care le au, făcând binele câtă vreme îl pot, atât de mare şi de frumos cum nu-l vor mai putea face niciodată după ce vor pierde aceste locuri şi aceste mijloace pe care le au astăzi. Iar dacă nu vor să facă binele până sunt bogaţi, puternici, ci umblă şi mai mult să facă răul, atunci, Doamne, ia-le mai degrabă aceste daruri şi le dă celor care le vor folosi mai bine. Iar lor dă-le mântuirea, prin sărăcie și prin umilință. Dar, oricum, nu-i lăsa să se piardă! Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 3
