Psalmul 50, versetul 16
Nu numai rugăciunile şi jertfele celor făţarnici, prefăcuţi şi neîmplinitori cu fapta a voii lui Dumnezeu sunt o urâciune înaintea Lui (Isaia 1, 11-15)… şi nu numai posturile făţarnice Îi sunt nesuferite Domnului (Isaia 58, 4-5; Matei 6, 2 şi 5-6), ci şi multa înşiruire de predici, de sfătuiri, de sentinţe, de maxime, de îndrumări pe care le tot rosteşte pentru alţii sau pentru altele, un neîmplinitor cu fapta şi cu trăirea lui a acestor adevăruri şi legi este şi rămâne un lucru urât înaintea lui Dumnezeu. „De ce-Mi tot ziceţi Mie: «Doamne, Doamne», şi nu faceţi ce spun Eu?” — zice Domnul (Luca 6, 46).
Cine învaţă pe alţii are, în primul rând, el însuşi datoria de conştiinţă, datoria neiertată şi veşnică în faţa adevărului pe care îl propovăduieşte ca să se ţină de învăţătura propovăduită (Romani 12, 7). Nu este o mai mare batjocură pentru Adevăr decât viaţa mincinoasă şi comportarea nepotrivită cu spusele sale a aceluia care zice că propovăduieşte Adevărul. Nu este o mai mare durere, şi pierdere, şi hulă pentru Biserica Creştină şi pentru Frăţietatea credincioşilor decât trăirea păgână şi păcătoasă a celor care zic ei că sunt puşi în slujba Domnului.
O, cât de dureros suferă chiar Adevărul când este silit să treacă printr-o gură întinată de desfrâu, de minciună, de prefăcătorie, de duhoarea alcoolului, şi a tutunului, şi a clevetirilor, şi a înjurăturilor, şi a vorbelor ruşinoase, murdare, mincinoase, şi a toată spurcăciunea care iese printr-o astfel de gură şi din inima plină de răutate şi nelegiuiri a unuia din cel mai nenorocit fel de oameni care, fiind în slujba lui Dumnezeu, trăieşte totuşi în robia diavolului.
O, cât de dureros suferă însăşi Biserica Domnului, Mireasa curată a Lui Hristos (Efeseni 5, 25; 2 Cor. 11, 2), din pricina acelora care, prin faptele lor, sunt nişte fii ai întunericului, iar prin chemarea lor ar trebui să fie nişte slujitori ai luminii. Prin misiunea lor sunt şi ar trebui să fie nişte purtători de Hristos, dar prin viaţa şi preocupările lor sunt nişte purtători de slăbiciuni şi de scăderi vinovate şi respingătoare, din pricina cărora mulţi hulesc Numele Domnului (Romani 2, 24).
O, voi, necredincioşi şi nedrepţi vrăjmaşi ai Bisericii şi ai credinţei lui Hristos, fiţi măcar cinstiţi şi nu batjocoriţi Biserica Domnului cea sfântă şi vrednică de cinste, din cauza purtării nevrednice a celor ce sunt în ea, dar nu sunt din ea (1 Ioan 2, 19; Iuda 4). Căci nu-i ea vinovată pentru purtarea lor urâtă şi rea. Nu învinovăţiţi învăţătura cea dreaptă şi sfântă prin care de două mii de ani Hristos a mântuit atâta omenire, şi a făcut atâţia sfinţi şi martiri, şi a răspândit lumina pe atâtea întinderi, numai din pricina acelora care, prin viaţa lor, sunt aşa de departe şi de ea ca de cer. Nu ei, sărmanii căzuţi, sunt Biserica, oricât de multi ar fi ei! Nu ei sunt cei după care să-L judecați pe Hristos şi Biserica Lui. Biserica însăşi suferă mai dureros şi se întristează mai adânc, silită fiind să-i suporte ca pe nişte poveri josnice. Biserica sunt mădularele sănătoase şi curate ale Trupului viu al lui Hristos (1 Corinteni 12, 27). Sunt acele suflete sfinte de conducători şi supuşi, de sus şi de jos, de păstori şi de oi (Fapte 20, 28), care trăiesc în lumina lui Hristos în Casa lui Dumnezeu (Luca 2, 49). Sufletele scumpe şi sfinte care în Casa lui Dumnezeu se închină şi-I slujesc cu fapta şi cu adevărul (1 Ioan 3, 18; Matei 5, 23-24).
Toţi ceilalţi sunt în ea, dar nu sunt din ea. Domnul, Care a îngăduit ca neghina să rămână până la seceriş cu grâul, îi rabdă şi pe ei, în nădejdea că, până la seceriş sau până la moarte, mulţi dintre aceştia se vor preface din neghină grâu şi vor ajunge în grânarul Domnului şi ei (Matei 25, 46). Noi să ne rugăm pentru aceasta totdeauna şi cu credinţă!
Doamne Dumnezeul răbdării, ai milă de cei care tot înșiră Cuvintele Tale înaintea oamenilor, dar ei înșiși nu trăiesc întru nimic aceste adevăruri… Trezește-le tuturor conștiința răspunderii față de Adevărul pe care îl vestesc altora și conștiința datoriei de a-l trăi ei înșiși în primul rând. Fă-i ca îndrumând pe alții, să vină și ei, și învățând pe alții cuvintele Tale, să ajungă și ei să le prețuiască în chip folositor, spre mântuire. Pentru ca printr-o viață vrednică de numele pe care îl poartă să poată sfinți locul pe care îl ocupă, aducând cinste Numelui Tău Sfânt și aducând laudă Bisericii Tale în care stau și pe care o slujesc. Pentru ca fiecare vestitor să fie o sfântă podoabă a Casei Tale Sfinte, iar batjocoritorul, rămânând rușinat, să fie ajutat să-L cunoască și el pe Hristos. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 3
