Dumnezeu vorbeşte şi cheamă pământul – Traian Dorz

Psalmul 50, versetul 1

De la începutul Istoriei şi al Facerii pământului, dragostea părintească a lui Dumnezeu i-a vorbit omului mereu şi mereu.  Cât de fericită trebuie să fi fost pentru primii oameni vremea petrecută în Eden când Prezenţa iubitoare şi luminoasă a lui Dumnezeu era mereu cu ei! Iar ei ascultau desăvârşit de îndrumările chiar şi numai gândite ale Tatălui lor Ceresc. Cuvântul Lui le vorbea atât de apropiat şi de iubitor atunci, iar ei îl auzeau atât de atenţi şi de curaţi! Dar îndată ce omul a căzut în prima sa neascultare de Dumnezeu, Cuvântul Iubirii dumnezeieşti s-a prefăcut chemare… Chemare plină de durere, de mustrare, de prevestiri rele, de înştiinţări aspre…, chemare plină de milă, chemare stăruitoare şi îndelungă…, chemare părintească şi sfâşietoare, plină de iubire şi de tristeţe pentru întoarcerea sărmanului fiu pierdut.

N-a fost zi din toată istoria omenirii, de la început şi până astăzi, în care această chemare a lui Dumnezeu să nu fi răsunat în vreun fel spre om. N-a fost parte de pământ sau de timp în care să nu i se fi adresat în vreun fel această chemare a lui Dumnezeu ori prin binefacerile, ori prin mustrările Sale, ori prin trimişii Lui, ori prin încercările Sale.

N-a fost om pe faţa pământului, nu este nici azi — şi nu va fi până la Ziua Sfârşitului, căruia Dumnezeu să nu-i fi vorbit şi pe care să nu-l fi chemat în vreun fel spre a-l aduce la ascultarea Lui. Cuvântul şi chemarea lui Dumnezeu n-a ocolit niciodată pe nimeni, fiindcă El voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi (1 Timotei 2,4). Şi după cum Dumnezeu a făcut şi întocmit inima omenească, punând în fiecare om conştiinţa şi libera voinţă, tot aşa fiecăruia i-a adresat chemarea Sa. Fiecare om şi fiecare popor îşi au de la Dumnezeu vremea chemării deosebite şi vremea cercetării stăruitoare spre mântuire. De aceea datoria fiecăruia este să fie atent la glasul Domnului şi să se arate gata să asculte chemarea Lui atunci, ca să nu rămână afară, în pedeapsa neascultării (Luca 19, 44).

Dragă suflete care citeşti aceste cuvinte, adu-ţi aminte de câte ori te-a cercetat şi pe tine Cuvântul şi chemarea blândă, tristă, mustrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu, ca să te întorci şi tu la El! De ce ai tot amânat mereu şi mai amâi încă întoarcerea ta la El? Nu te temi că va veni o clipă în care pedeapsa neascultării te va ajunge pentru totdeauna? Nu te temi de moartea şi de Judecata Lui? De atâta vreme chemarea lui Dumnezeu ți-a vorbit în atâtea feluri, nu te temi oare de clipa în care ți-ar vorbi pentru ultima dată? O, vino azi, nu mai amâna! Cine ştie dacă nu cumva aceasta este ultima chemare?!… Întoarce-te chiar acum!

Doamne Dumnezeul mântuirii mele, Îți mulțumesc din toată inima mea pentru dragostea Ta şi pentru răbdarea cea îndelungă cu care mi-ai vorbit şi m-ai chemat mereu şi pe mine să întorc de pe căile păcatului, ca să nu-mi pierd sufletul pe totdeauna. Îţi mulţumesc că nu ai îngăduit ca îngerul morţii să-mi ia viaţa înainte de a auzi și primi dulcea Ta chemare mântuitoare. Primesc, Doamne, din tot sufletul meu, Sfântul Cuvânt al Tău ascult chemarea Ta, doresc să mă predau Ţie, ca să fiu robul Tău ascultător până la moarte. Primeşte-mă, Doamne Iisuse, când vin sub Crucea Ta şi Te rog să-mi dăruieşti iertarea Sângelui Tău Sfânt pecetluieşte hotărârea mea prin puterea şi ajutorul Sfântului Duh. Ajută-mă până la moartea mea să ascult cu bucurie și cu grabă orice cuvânt al Tău și să urmez cu plăcere orice chemare a Ta. Ajută-mă, Iisuse Doamne, aşa să fiu și aşa să fac totdeauna. Amin.

Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol.