Psalmul 24, versetul 7
O, măreţe, strălucite, dorite şi neînduplecate Porţi Veşnice! Cât de multe mii de ani trecuseră de când voi v-aţi închis cu sunet mânios în urma primului om şi a primului său păcat!… Cât de multe mii de ani înfricoşătorul arhanghel rotise în faţa voastră neiertătoarea sabie de flăcări, după ce primul şi ultimul păcat pătruns acolo a fost alungat din Eden! (Facere 3, 24).
În imaginea de mai sus se vede cum îi arată Dumnezeu lui Noe să-şi facă corabie de mântuire şi de scăpare din potop.
„Şi a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Umplutu-s-a pământul de nedreptate şi, iată, voi pierde pe oameni şi pământul. Iar tu fă-ţi corabie din lemne neputrezitoare, în patru muchii… Şi aşa vei face corabia: de trei sute de coţi va fi lungimea şi de cincizeci de coţi lăţimea şi de treizeci de coţi înălţimea; şi o fereastră să faci corăbiei…» Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit lui Domnul Dumnezeu şi scăpă din potop… (Citiţi pe larg această istorie la Facere, cap. 6.)
Psalmul 24, versetul 1
Fiecare lucru aparţine celui ce l-a creat. Chiar dacă vreodată un străin s-ar face, prin înşelăciune sau prin silnicie, stăpân peste acel lucru, autoritatea şi dreptul celui ce l-a făcut, va fi sau va deveni totdeauna, mai presus de orice, asupra proprietăţii sale. Dumnezeu a conceput cerurile şi pământul cu tot ce cuprind ele şi Dumnezeu le-a creat.
Psalmul 23, versetul 4
Siguranţa fericită că te găseşti în grija şi în ocrotirea permanent prezentă a Păstorului Celui Mare, Iisus Hristos, te face să nu-ţi mai pese de nimic din ceea ce este mai presus de puterile tale. Chiar dacă aceasta priveşte direct viaţa ta. Sau moartea ta.
Tabloul de mai sus arată împăcarea fraţilor Isav şi Iacob din Biblie. Cunoaşteţi întâmplarea cum s-au mâniat aceşti doi fraţi pentru dreptul de moştenire pe care l-a stors Iacob prin înşelăciune. Din pricina asta s-a făcut o duşmănie de moarte între cei doi fraţi. Isav „căuta să-l omoare“ pe fratele său, care a fugit la Laban, unde s-a căsătorit.
Ceea ce este reprezentat mai sus, cred că ştiţi cu toţii: este Moise când, coborându-se de pe muntele Sinai, a spart tablele legii, de mânie că poporul îşi făcuse idol-viţel de aur şi juca în jurul lui.
Poporul a fost format totdeauna din două părţi: una mai mică, alta mai mare. Partea cea mică a fost totdeauna a celor culţi. Iar partea cea mare a fost mereu a celor desculţi. Şi totdeauna partea cea mică a celor de deasupra este capul, – şi partea cea mare, care este dedesubt, sunt picioarele.
În lucrarea adevărată a Evangheliei a fost totdeauna cea mai necesară colaborarea dintre cler şi mireni. O bună lucrare pentru mântuirea mulţimii, numai împreună o pot face atât unii, cât şi alţii. Misionarismul preoţesc fără misionarismul laic ajunge un materialism gol şi bigot. Misionarismul laic fără cel preoţesc decade în anarhie şi în haos.
Cuvântul omului, în sine, este cel mai mare dar ceresc dat pământului, este cel mai ales atribut dumnezeiesc dat omului, este cea mai mare binecuvântare dintre câte ni s-au dat în viaţa asta.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu este izvorul necuprins din care se revarsă toate şuvoaiele vieţii divine în toată creaţiunea văzută şi nevăzută, de dinainte de Geneză şi până după Apocalips.
Chipul de mai sus arată cunoscuta întoarcere a lui Saul pe drumul Damascului, când din Saul s-a făcut Pavel şi din prigonitor al Evangheliei un apostol al lui Hristos. Iată cum istoriseşte Apostolul Pavel această întoarcere şi chemare la a sa apostolie: