Chipul de alături arată facerea lumii, când a zis Dumnezeu: „Să se facă lumină, şi s-a făcut lumină. Şi a văzut Dumnezeu lumina că este bună şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric” (Citiţi la Facere capitolul 1).
Această istorie este plină şi de o adâncă învăţătură sufletească.
„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.“ (Ioan 20, 1)
Hristos a înviat din morţi în cel dintâi ceas al zilei, în cea dintâi zi a săptămânii, în cel dintâi anotimp al anului.
Iisus Mântuitorul a rostit şapte cuvinte pe crucea Golgotei. Al şaptelea şi cel de pe urmă a fost acesta: „Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu!“ Cu aceste cuvinte, Mântuitorul Îşi încheiase viaţa şi lucrarea cea pământească. Săvârşise lucrarea ce I S-a încredinţat şi acum Se întoarce la Tatăl. „Părinte, a sosit ceasul… lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am făcut. Arătat-am Numele Tău oamenilor, spălat-am păcatele lor cu Sângele Meu; împăcatu-i-am cu Tine prin Jertfa Mea; acum Eu vin la Tine (Ioan 17).
Istoria Cinci celei de Taină este plină de duioşie religioasă şi de adânci învăţături sufleteşti. Mişcător este îndeosebi un amănunt pe care Evanghelistul Ioan îl istoriseşte astfel:
„Iisus, zicând aceasta, S-a tulburat cu duhul şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde. Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu-se despre cine vorbeşte. Iar la masă era rezemat Ia pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea lisus (Ioan).
Când se apropia ceasul cel mare al răscumpărării noastre prin Jertfa Crucii, Domnul Iisus i-a strâns pe învăţăceii Săi la Cina cea de Taină. În foişorul Cinei celei de taină a rostit Mântuitorul testamentul tuturor creştinilor din toate vremile: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alții“ (Ioan 13, 34-35).
„Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată, era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, a zis în sine: «Acesta, de ar fi proroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă». Şi răspunzând, Iisus a zis către el: «Simone, am să-ţi spun ceva».
Numai existenţa ta este a ta în tot ceea ce te înconjoară! Cu ce umpli tu acest vas scump şi unic acum, în secunda când poţi alege pentru vecii vecilor viitorul tău? Ce-ţi aduni tu în scurta secundă a trecerii tale pe lângă aceste două izvoare: al Vieţii şi al morţii?
Din aceste două grămezi: de aur, a Sfinţeniei şi de noroi, a stricăciunii, ce-ţi alegi?
O, cât de adesea vedem copiii multor credincioşi că îndată ce se ridică puţin în creştere, nu vor să mai ţină seama nici de respect, nici de ruşine, ci însoţindu-se cu neascultarea şi cu păcatul prieteniilor rele, se înstrăinează de credinţa şi de pilda părinţilor lor.
Omul e făcut din două părţi: din lut, care este corpul şi din suflarea lui Dumnezeu, care este sufletul. Şi o parte, şi alta își au legile şi lipsurile lor. Corpul are lipsă de aer, de hrană, de apă şi lumină. Întocmai acele lipsuri le are şi sufletul. Sufletul îşi are şi el foamea lui şi setea lui. Dar lumea aceasta n-are nici un fel de hrană pentru suflet.
„Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (al apostolilor) şi a zis: «Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor»” (Matei 18, 2-4).
În trei locuri din Evanghelie zice Iisus că nu vom putea intra în împărăţia cerurilor de nu vom fi ca pruncii: Matei 18, 2-4; Marcu 9, 36-37; Luca 18, 15-17.