Săracilor li se binevestește.
(Matei 11, 5)
Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune
La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.
Noi am isprăvit cu ce aveam de spus privitor la judecățile rostite de Vlădica Grigorie asupra părintelui Trifa. Îmi pare bine totuși că P.S. sa încheie cu laude asupra lucrării acestui preot. Pentru cât face sfinția sa, i se cuvenea această recunoaștere. Prea sfinția sa i-a mărturisit-o și mai înainte. Cum ne dumirim atunci că-l ia la forfecat acum? Eu cred că prea sfinția sa s-a lăsat târât de vorbele care se aud ici și colo despre părintele Trifa.
Astfel de vorbe le aud și eu. Dar de ce să mă potrivesc eu la ce spune altul și să nu privesc cu ochii mei? Cine este căpetenie, nu se mulțumește să-i spună altul, ci trebuie să lucreze cu judecata sa proprie.
Ca încheiere la toate acestea, Vlădica Grigorie mai are o singură imputare, care nu privește vreun text anume din cartea părintelui Trifa, ci are o răsfrângere asupra Oștii Domnului ca întreg. Prea Sf. Sa zice că impută ostașilor pronirea pietistă, adică se țin mai mult de rugăciuni, de închinare, iar apoi de îndreptarea personală a vieții lor, precum: a nu mai bea, a nu mai înjura, a nu mai fuma. Prea Sf. Sa le cere fapte de milă creștinească, lucrări în slujba aproapelui, cu o vorbă nouă: activism religios. Căci dacă e vorba numai să nu bei, să nu înjuri, să nu fumezi, ce-am făcut cu acestea? Nu le fac și pocăiții? – zice Prea Sf. sa.
Foarte bine, nu ajunge numai a zice “Doamne, Doamne”, ci a și face voia Tatălui.
Ori de câte ori omul s-a întors spre Dumnezeu, ca să se îndrepte după voia Lui și ca să se ridice la starea de vrednicie în fața Lui, și ca să asculte de poruncile Lui și ca să se încadreze în orânduielile Lui, această îndreptare totdeuna l-a înălțat pe om, l-a înnobilat și l-a strălucit.
Lupta omului de a se înălța spre Dumnezeu l-a ridicat pe om întotdeauna pe o treaptă mai înaltă, l-a făcut mai bun, mai nobil, mai inteligent, mai blând, mai om.
Către Dumnezeu, omul se înalță, nu se coboară.
Chiar dacă moștenirea drepților n-a intrat încă în stăpânirea lor, Dumnezeu va aduce și acest veac slăvit… Chiar dacă încă pe pământ stăpânesc astăzi cei cruzi și nu cei blânzi, cei răi, și nu cei buni, cei nedrepți, și nu cei drepți, cei vinovați, și nu cei nevinovați, aceasta nu înseamnă că va fi pe totdeauna așa.
Va veni Ziua cea sfântă și veșnică, cea strălucită și mare, în care Dumnezeu Însuși, făcându-Și dreptate Numelui Său și Stăpânirii Sale, le va face dreptate și alor Lui, care au fost mereu îndepărtați cu silnicie de la dreptul lor.
Trebuie să spunem și de imputarea făcută Părintelui Trifa că în cartea de cântări la pagina 41 vorbește despre Iisus ca mijlocitor între noi și Dumnezeu, astfel că oarecum face iluzorie chemarea sfinților. “Tot Părintele Trifa zice că Iisus Hristos «este legătura ce ne-o facem cu El și prin El, cu Dumnezeu». În mod tacit se omite chemarea sfinților, deși un ortodox are tot interesul să grăiască și de preoție, și de sfinți, când e vorba de mijlocire între noi și Dumnezeu. Părintele Trifa vorbește de rămânerea întru noi a Domnului și a noastră întru El, fără a preciza, fără a arăta pe ce cale, adică pe aceea a Tainelor.” Frăția sa zice: «Dealul Golgotei este azi o înălțime ce ajunge până la cer, leagă cerul cu pământul și pe om cu Dumnezeu. Taina mântuirii noastre e să primim această legătură și să rămânem în ea. Să-L primim pe Mântuitorul și să rămânem în El.» Aici nu spune pe ce cale să primim această legătură și cum să rămânem în ea. Se vede că sf. Sa crede în primirea prin credință a acestei legături: Sola fides, deci gust protestant?”
I se impută părintelui Trifa că, la pagina 41 a cărții sale de cântări pentru ostașii Domnului, spune că trebuie să-ți altoiești ramura vieții în buciumul, adică în tulpina lui Hristos, să te predai Lui și să începi o viață nouă cu El.
De ce e vinovat că zice așa?
Din pricină că vorbește despre legătura cu Hristos fără a pomeni că această legătură se face prin Sfintele Taine. De aceea este protestantism. Tăcerea este o faptă protestantă.
Să nu-i închini Domnului numai plecăciunile tale, numai crucile și mătăniile tale, iar inima și picioarele inimii tale și ale faptelor celorlalte să le păstrezi pentru păcat și pentru lume. Să nu-i închini Domnului numai pomenile tale, rugăciunile și cântările tale, iar mintea ta și inima ta să fie păstrate pentru gândurile lumești și rele! Să nu-i închini lui Dumnezeu numai duminicile tale, numai sărbătorile tale, iar celelalte zile ale tale să-ți fie păstrate numai pentru lucruri străine de Dumnezeu și plăcute diavolului. Să nu-i închini lui Dumnezeu numai doi bănuți sau numai două ceasuri, adică numai rămășița bunurilor tale sau a vieții tale, iar multul acestora să fie păstrat și risipit în deșertăciune. Căci aceasta este nimicirea ta veșnică.
Nu rosti sentința despre Adevăr când tu însuți nu te ții de învățătura izvorâtă de la el. Nu socoti că locul tău este numai între cei pe care îi laudă Biblia, iar locul celor care nu spun ca tine, între cei pe care îi mustră. Nu te compara numai cu sfinții și cu martirii, când ar trebui să te compari cu vameșii și cu păcătoșii! Căci mândria a nimicit mai multe suflete decât a mântuit smerenia. O, ce mare bucurie și fericire aduce ființei noastre fiecare adevăr pe care mintea noastră îl pătrunde și fiecare cuvânt care ni s-a descoperit priceperii și rațiunii noastre.
Tot fără temei găsim noi cele ce Vlădica Grigorie impută Oștii Domnului pentru cuvintele lor: “… cu darul Golgotei, cu darul Duhului Sfânt, cu darurile ce le administrează Biserica, cu darul rugăciunii, cu Biblia și cu celelalte.” Ce găsește Vlădica aici de imputat? Că greșit se face deosebire între darurile Bisericii și cele ale Duhului Sfânt. Dar de ce greșit? Darul celor 7 Taine e tot una cu darul din sfințirea apei sau din feluritele slujbe pe care le face Biserica? Unele sunt din așezare dumnezeiască și ai atunci Sfintele Taine și darul Sfântului Duh, altele sunt din așezare omenească, din rânduiala Bisericii și ai atunci darul Bisericii. Preotul are darul Sfântului Duh; cânterețul hirotesit, ipodiaconul au numai darul Bisericii. Nu sunt două daruri?