Meditații

Numai acela în inima căruia locuiește necurmat încrederea în Dumnezeu, doar singur acela poate avea mintea echilibrată și cuvântul liniștitor, fața încurajatoare și spiritul prezent în clipele și în împrejurările de mare spaimă și primejdie pentru toți.

Crezând puternic în izbândă, omul încrezător vede limpede calea spre ea. Văzând limpede, poate avea un duh liniștit și un cuvânt dătător de putere și de speranță. Iar mulțimea, care mai mult simte decât înțelege, i se alătură acestuia într-un salt salvator ca printr-o înviere.

În ceasul acela s-au apropiat ucenicii către Iisus, grăind: „Oare cine este mai mare întru împărăţia cerurilor? Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus pe el în mijlocul lor: Şi a zis: „Amin grăiesc vouă: de nu vă veţi întoarce şi să vă faceţi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor: Că cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 1-4). Şi aduceau la El şi prunci, ca să Se atingă de ei; iar ucenicii văzând, i-au certat pe dânşii. Iar Iisus, chemându-i la Sine pe ei, a zis: „Lăsaţi pruncii să vină la Mine şi nu-i opriţi pe ei, că a unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu. Amin zic vouă: oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul nu va intra într-însa” (Luca 18, 15-17).

„Şi străbătea Iisus prin toate satele şi oraşele, învăţând în soboare, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în norod ” (Matei 9, 35). „Şi a ieşit vestea Lui în toată Siria şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau în diferite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici, pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca” (Matei 4, 24).

„Şi tot norodul căuta să se atingă de El, căci putere ieşea de Ia Dânsul şi vindeca pe toţi” (Luca 6, 19).

Confruntarea binelui cu răul a început la ispitirea şi căderea în păcat a primilor oameni. Toată istoria omenirii e plină de biruinţe şi înfrângeri în urma confruntării, a luptei teribile dintre bine şi rău, adică a luptei dintre diavolul şi Dumnezeu. Această luptă se dă în primul rând în arena inimii omului. Numai după biruinţa asupra inimii omului vrăjmașul diavol continuă lupta, punându-i pe oameni să se lupte între ei şi înverşunându-i în lupta împotriva celor ce n-au putut fi biruiţi. Câtă vreme omul trăieşte departe de Domnul, în necredinţă şi păcat, viața lui arată faţa celui rău, prezenţa respingătoare a diavolului.

Lăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele, pătrunse de evlavie, se duc în el să admire Slava Domnului. Şi când – atâta timp cât stau acolo – sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte, toate sufletele petrec cu Dumnezeu. Şi fiecare simte Prezenţa Lui, după măsura sensibilităţii şi curăţiei sale.

Prin rugăciuni stăruitoare uneori poţi smulge din Mâna lui Dumnezeu chiar şi ceea ce El n-ar fi voit să-ţi dea. Ceea ce El nu-ţi permite. Dar vai, de câte ori după aceea, vei regreta că ai cerut cu stăruinţă ceea ce ai primit! Şi că ai smuls din Mâna Lui ceea ce era nepermis. Pricina multor nenorociri de ale noastre a fost că am cerut prea stăruitor ceea ce cunoşteam că n-avem dreptul să-l avem: şi asta ne-a fost spre rău.

Pentru cel care așteaptă în stări nebănuit de grăbite, în locul cel mai greu, o minune izbăvitoare, orice clipă este grea. Pentru un astfel de suflet, orice secundă este mult și orice întârziere poate fi nimicitoare. De aceea strigătele lui se înmulțesc pe măsura ce vremea trece și cresc în tărie pe măsură ce și primejdia crește.

În multe privințe, adeseori altele sunt gândurile și căile lui Dumnezeu decât gândurile și căile omului.

Intrăm într-un an nou. Pentru Oastea Domnului, anul acesta e al 14-lea [n.n. 96-lea] an de Oaste. Intrăm în al 14-lea [n.n. 96-lea] an de Oaste. De data aceasta, anul acesta soseşte cu o deosebită importanţă pentru Oastea Domnului. Soseşte cu un hotar nou pentru Oastea Domnului.

Biblia ne spune că, după ce israelitenii îi bătuseră pe Filisteni în lupta de la Bet-car, „Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Sen şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici ne-a ajutat nouă Domnul” (1 Samuel 7, 12).

Urmăriţi pe fiii cei pierduţi şi îi aduceţi în braţele Tatălui ceresc.

Intrăm într-un an nou. E vremea când omul îşi face socotelile. Fă-ţi, te rog, iubitul meu, socoata şi cu viaţa ta cea sufletească. Fă-ţi examenul fiului pierdut. Fă-ţi socoata de eşti „acasă”, ori eşti dus de-acasă. De eşti în casa şi ascultarea Tatălui ceresc, ori ai ieşit din „casa” aceasta.