Psalmul 50, versetul 10
Inima curată din clipa sfinţirii botezului cu apă (Efeseni 5, 26), inima curată din casa părinţilor credincioşi (1 Corinteni 7, 14), inima curată din vremea copilăriei (Matei 18, 3), inima curată a stării de dinainte de păcat. Căci inima aceasta curată a ajuns de nemairecunoscut după căderea în noroiul şi stricăciunea nelegiuirilor în care s-a tăvălit după aceea.
Câtă vreme omul nu cunoaşte binele şi răul, el este un copil nevinovat, iar inima lui este curată, îndată însă ce mintea lui capătă priceperea alegerii, iar inima lui capătă puterea liberei voinţe, omul nu mai este nevinovat. Fiindcă nu mai alege binele pe care ştie că trebuie să-l facă, ci răul pe care ştie că trebuie să nu-l facă (Romani 7, 18-25). Săvârşind cu cunoştinţă mereu tot mai multe şi mai cu îndrăzneală aceste acte şi încălcări ale voii lui Dumnezeu, sufletul omului se împovărează cu blestemul amar al osândei, conştiinţa lui se întinează cu spurcăciunea acestor vinovăţii, duhul se urâţeşte, trupul se ruinează şi chipul omului, altădată fiu al luminii, se întunecă, devenind un fiu al întunericului (1 Tesaloniceni 5, 5; 1 Ioan 3, 10).
Păcatul este o lepră care urâţeşte şi ruinează toată fiinţa omului. Toată vlaga, frumuseţea, curăţia şi sănătatea fiinţei lui. Cine ar mai putea apoi recunoaşte sub această urâtă arătare înfăţişarea nevinovată de cândva?… Cine ar mai putea recunoaşte inima curată şi mintea neprihănită, glasul dulce şi mâinile frumoase, privirile limpezi şi faţa senină pe care şi această nenorocită fiinţă, acum căzută, le-a avut odată, în vremea fericită până nu se prăbuşește pradă păcatului?
S-ar părea că într-adevăr pentru cel căzut într-o asemenea stare n-ar mai fi nici o nădejde… Că n-ar mai exista nici un mijloc prin care această ruină omenească să mai fie refăcută şi readusă la starea cea curată din care a căzut atât de mult şi atât de demult. Într-adevăr, la oameni acest lucru este cu neputinţă, dar la Dumnezeu e posibilă orice minune (Matei 19, 26). Mântuitorul nostru Iisus Hristos tocmai de aceasta a venit: să caute şi să mântuiască ce era pierdut (Luca 19, 10). EI poate învia morţii — a mai înviat morţi… El poate deschide ochi orbi din naştere — a mai făcut asta. EI poate vindeca chiar îndrăciţi, izbăvindu-i de robia satanică — şi astfel de minuni a mai făcut! lată ce lucrare dumnezeiască este naşterea de nou, adică zidirea unei noi inimi curate în cineva care ajunsese o ruină a păcatului! Prin naşterea din nou se fac toate aceste minuni. Ea face o făptură nouă, dintr-un mort… În cine nu s-au petrecut aceste două mari schimbări, adică întâi trezirea conştiinţei, groaza de starea păcatului, cu o adâncă şi sinceră pocăinţă şi întoarcere, stropită cu lacrimi amare şi întărită de un legământ puternic cu Dumnezeu spre ascultarea neschimbată în acela nu se va putea face nici cealaltă, a doua mare schimbare: inima cea nouă şi curată. Iar fără această inimă nouă şi curată nimeni nu va putea vedea vreodată împărăţia lui Dumnezeu (Matei 18, 3; Ioan 3, 3; 1 Petru 2, 1-2).
Deci, dragă suflete, crede Sfântul Cuvânt adevărat al lui Dumnezeu şi nu te înşela gândind că şi fără a mai face aceste lucruri vei putea totuşi ajunge să vezi lumina lui Dumnezeu! Ci vino astăzi cu o adevărată căinţă şi pocăinţă la Domnul şi roagă-te Lui cu lacrimi, zicând:
Doamne şi Dumnezeul Milei și al Bunătăţii, ai milă de mine, nevrednicul, care m-am lăsat în voia păcatului pierzător care mi-a ruinat viaţa. Primeşte lacrimile şi pocăinţa mea vino degrabă în ajutorul meu… Binecuvintează cu harul iertării pocăinţa mea şi pecetluieşte cu harul puterii Duhului Sfânt legământul meu. Înnoieşte-mi prin Sângele Tău cel Sfânt inima mea, făcând-o iarăşi curată și sănătoasă. Şi înnoieşte prin lumina Cuvântului Tău mintea mea. Îndepărtează astfel de peste mine, Doamne, toate păcatele mele şi din mine toată pornirea spre ele iarăşi. Zideşte, Doamne, mintea mea prin Adevărul Tău, inima mea prin dragostea Ta, făcându-mă și păstrându-mă astfel o făptură nouă. Fă-mă, Doamne, o locuinţă binecuvântată plăcută peste care să rămână totdeauna odihnitoare Prezenţa dumnezeiască a Duhului Sfânt (1 Petru 4, 14). Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 3
