#100EsențeDuhovnicești – 23

Cine nesocotește credința cade în pustiirea necredinței cu toate urmările ei de cruzimi, de violență, de teroare, de trădări, de suspiciuni și de nesiguranță. Căci fiecare ispășește prin ceea ce a păcătuit. – Traian Dorz

#100EsențeDuhovnicești – 22

Nimic nu-i mai greu și mai plăcut, mai dulce și mai amar, mai luminos și mai întunecat, mai binecuvântat și mai chinuit – decât a fi mamă… – Traian Dorz

Moartea fratelui Valer Mîndroni – Ioan Beg

Sâmbătă seara, 5 martie 1960, pe când era fratele Ilie Marini lângă el şi părea că doarme, l-a auzit totuşi spunând ceva. Fiindcă nu a înţeles ce a zis, fratele Ilie l-a întrebat dacă doreşte să-l ajute în vreun fel. Dar fratele Valer nu i-a răspuns lui, ci a răspuns altceva, care nu avea nici o legătură cu ce-l întrebase el. Însă fratele Ilie nu a plecat de lângă patul lui, ci le-a făcut semn şi celorlalţi fraţi să se apropie. Au venit şi ei în linişte, a venit şi părintele şi, stând cu toţii în jurul lui, îl auzeau cum vorbeşte cu cineva, cum răspundea scurt: Da. Am înţeles. Bine. Mulţumesc.

Ioan Beg, Un bun ostaș al lui Hristos. Fratele Valer Mîndroni de la Ciula

#100EsențeDuhovnicești – 21

Viața cu Hristos este o primăvară și o tinerețe veșnică. O sărbătoare și o cântare veșnică. Și noi de aceea suntem fericiți, pentru că le-am aflat și ni le-am însușit pe acestea. – Traian Dorz

Întâlnire la nivel înalt – Traian Dorz

Prin zloata şi noroiul străzilor sparte, prin lapoviţa care cădea cu mare spor din norii joşi şi negri, înaintam cu greu, pe jos, stropindu-ne prin băltoace şi sărind tot felul de piedici, spre Dealul Mitropoliei. Când am ajuns în marea sală de aşteptare, am văzut la masa din mijloc, aşezat pe un divan, un om tânăr în reverendă, iar pe margini, aşteptând pe o bancă, alţi trei-patru.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 362

Alte amare adevăruri – Traian Dorz

În ziua de 3 martie, eram în patul meu, bolnav şi singur, când iarăşi îmi intraseră în casă doi. Unul îmi era cunoscut. Era căpitanul care însoţise câţiva ani pe maiorul care mă chinuise aproape tot timpul de când mă eliberasem din închisori în 1964.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 97

#100EsențeDuhovnicești – 20

Dacă în toată istoria omenirii, a fost o singură persoană, Preasfânta Fecioară Maria, aptă să-L întrupeze pe Fiul lui Dumnezeu, în toată Istoria Bisericii Creștine, a fost un singur om – părintele Iosif Trifa, apt să întrupeze Ideea lui Dumnezeu, concretizată în Lucrarea numită Oastea Domnului, prin care se va împlini acea mare Profeție a ajungerii la o turmă și un Păstor, când toți vor fi una, precum Fiul și Tatăl Una sunt! – Pr. Viorel Chircă

#100EsențeDuhovnicești – 19

În mişcarea Oastei, eu sunt piticul care, în aparenţă, învârt roata morii Oastei Domnului. Dar, „moara” Oastei nu merge prin opintelile mele, ci ea umblă și macină prin revărsarea Duhului Sfânt, prin revărsarea apelor vii. – Pr. Iosif Trifa

Din nou la mitropolitul Antonie – Traian Dorz

În ziua de sâmbătă, 1 martie, eram din nou în Sibiu, cu sacul meu de drum în care aveam pregătite trei exemplare din lucrarea „Taină și Minune”. În drum spre stațiunea unde va trebui să urmez iarăși trei săptămâni de tratament, am făcut întâi o oprire la Sibiu, pentru a-mi îndeplini față de mitropolitul Antonie promisiunea din decembrie. Iar după aceasta trebuia să ajung la București, la părintele Stăniloae și de acolo la patriarh.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 360

#100EsențeDuhovnicești – 18

Întoarcerea la Domnul nu este un lucru pe care să-l facă omul oricând voiește, ci numai atunci când voiește Dumnezeu; iar Dumnezeu voiește astăzi. – Ioan Marini