Sâmbătă seara, 5 martie 1960, pe când era fratele Ilie Marini lângă el şi părea că doarme, l-a auzit totuşi spunând ceva. Fiindcă nu a înţeles ce a zis, fratele Ilie l-a întrebat dacă doreşte să-l ajute în vreun fel. Dar fratele Valer nu i-a răspuns lui, ci a răspuns altceva, care nu avea nici o legătură cu ce-l întrebase el. Însă fratele Ilie nu a plecat de lângă patul lui, ci le-a făcut semn şi celorlalţi fraţi să se apropie. Au venit şi ei în linişte, a venit şi părintele şi, stând cu toţii în jurul lui, îl auzeau cum vorbeşte cu cineva, cum răspundea scurt: Da. Am înţeles. Bine. Mulţumesc.

Ioan Beg, Un bun ostaș al lui Hristos. Fratele Valer Mîndroni de la Ciula

Prin zloata şi noroiul străzilor sparte, prin lapoviţa care cădea cu mare spor din norii joşi şi negri, înaintam cu greu, pe jos, stropindu-ne prin băltoace şi sărind tot felul de piedici, spre Dealul Mitropoliei. Când am ajuns în marea sală de aşteptare, am văzut la masa din mijloc, aşezat pe un divan, un om tânăr în reverendă, iar pe margini, aşteptând pe o bancă, alţi trei-patru.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 362

În ziua de 3 martie, eram în patul meu, bolnav şi singur, când iarăşi îmi intraseră în casă doi. Unul îmi era cunoscut. Era căpitanul care însoţise câţiva ani pe maiorul care mă chinuise aproape tot timpul de când mă eliberasem din închisori în 1964.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 97

În ziua de sâmbătă, 1 martie, eram din nou în Sibiu, cu sacul meu de drum în care aveam pregătite trei exemplare din lucrarea „Taină și Minune”. În drum spre stațiunea unde va trebui să urmez iarăși trei săptămâni de tratament, am făcut întâi o oprire la Sibiu, pentru a-mi îndeplini față de mitropolitul Antonie promisiunea din decembrie. Iar după aceasta trebuia să ajung la București, la părintele Stăniloae și de acolo la patriarh.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 360