Iată inima omului care a plinit calea mântuirii sufleteşti, care a ajuns culmea unei vieți trăite după Evanghelie! Mult a lucrat Duhul lui Dumnezeu până ce l-a adus în starea aceasta. Mai întâi l-a trezit – abia l-a putut trezi – din somnul păcatelor. I-a deschis apoi ochii să-şi vadă starea de pieire în care se afla, i-a slobozit lacrimile căinței, l-a atras şi l-a îngenuncheat la picioarele Crucii, i-a deschis inima pentru Crucea şi Jertfa Mântuitorului.
Psalmul 4, versetul 1
Dumnezeu răspunde totdeauna strigătelor credinciosului Său. Căci în vremea când credinciosul trebuie să-şi strige rugăciunea şi cererile sale către Dumnezeu, atunci în grele necazuri trebuie să se afle el. Şi, adesea, în mare disperare. În mod obişnuit rugăciunea nu se strigă, ci se şopteşte sau se plânge, se murmură sau se cântă, se gândeşte sau se spune evlavios.
Traian Dorz este unul dintre cei mai importanţi autori de literatură religioasă din România, literatură devenită ilicită în anii comunismului şi rămasă încă marginală şi desuetă în postcomunism, unde aversiunea faţă de religie persistă, deşi în forme mai discrete şi mai rafinate. (…)
La 3 decenii de la trecerea în Veșnicie a fratelui și poetului Traian Dorz, dorim să evocăm personalitatea marelui trimis al lui Dumnezeu printr-un poem cinematografic bazat pe versurile poeziei Ce-ndurerat mă duc (în lectura autorului) cuprinsă în volumul Cântările Veșniciei.
Ce-ndurerat mă duc din locul acesta unde-am ars așa
cu toată inima mea stoarsă de tot ce-a fost frumos în ea!
Ca tânăr, acasă, încă, în familie, scriam aceste poezii ale fratelui Traian Dorz, aceste cântări pe care le învățam. Şi de aici a plecat, oarecum, aplecarea mea spre poezia lui Traian Dorz. Cântându-le sau rostindu-le, au ajuns să mă marcheze în mod special în activitatea pe care am desfăşurat-o de-a lungul vieţii, începând cu seminarul teologic, facultatea de teologie şi până astăzi.
Înainte de amiază pornim spre locurile de origine ale Părintelui Iosif. Bucuroşi şi nerăbdători să intrăm în spaţiul matrice al eroului nostru, gonim cu “Trabi” spre Apusenii cei încărcaţi de istoria şi durerile moţilor. Cerul era senin şi culorile toamnei parcă incendiaseră pădurile. Toţi eram plini de entuziasm. Călătoria era deosebit de plăcută în prezenţa fratelui care ne împărtăşea amintiri răscolitoare şi gânduri vizionare. Pe traseu facem un popas pentru masă. Într-o zonă cu serpentine găsim un loc frumos pe iarbă lângă o stâncă, pe marginea şoselei.
Se apropia anul 1984, când fratele avea să împlinească 70 de ani. Am hotărât să-l sărbătorim, să-i arătăm recunoştinţa, dragostea şi aprecierea noastră pentru munca şi jertfa la căpătâiul cântărilor nemuritoare, şi nu numai, urma să-i publicăm în samizdat o antologie “Din cele mai frumoase poezii” ale fratelui Traian.
Credinţa are nevoie de ajutorul Sfântului Duh şi de sălăşluirea Lui, încât să poată rămâne nezdruncinată. Şi ajutorul Sfântului Duh rămâne prin viaţa curată şi prin purtare înaltă. Deci dacă vrem să avem înrădăcinată credinţa, este nevoie să avem viaţă curată, care-L convinge pe Sfântul Duh să rămână şi să păstreze puterea credinţei. Pentru că nu este cu putinţă ca atunci când cineva are viaţă păcătoasă să nu se zdruncine şi în credință.
La taina cea mare a mântuirii noastre sufleteşti lucrează Sfânta Treime, lucrează toate Trei Persoanele din Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu-Tatăl, în dragostea Lui cea nemărginită, a hotărât mântuirea noastră. Dumnezeu-Fiul ne-a adus această mântuire, jertfindu-Se pentru noi, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ne dă această mântuire, revărsând darurile ei în inimile şi sufletele noastre.
Tatăl și Fiul sunt Una, dar nu numai Una, ci Unul, ca două lumini împreunate. Păstrându-Și deplin Persoana Sa, Fiul era și este totuși Unul cu Tatăl. O, ce Taină dumnezeiască este Asta: Unul, pentru că nici într-o zi și în nicio lucrare n-au fost și nu sunt despărțiți. Ci într-o deplină unitate, totdeauna și pretutindeni. Unul, pentru că întru totul sunt la fel, Hristos fiind Lumina și Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat și de Aceeași Ființă cu Tatăl, Cel binecuvântat în veci.
