Ce-ndurerat mă duc – Traian Dorz
La 3 decenii de la trecerea în Veșnicie a fratelui și poetului Traian Dorz, dorim să evocăm personalitatea marelui trimis al lui Dumnezeu printr-un poem cinematografic bazat pe versurile poeziei Ce-ndurerat mă duc (în lectura autorului) cuprinsă în volumul Cântările Veșniciei.
Ce-ndurerat mă duc din locul acesta unde-am ars așa
cu toată inima mea stoarsă de tot ce-a fost frumos în ea!
Știam că trebuie o jertfă – și-am dat-o pe a mea mereu
spre orișicine mi-a cerut-o, cum I-o dădeam lui Dumnezeu.
Am vrut să-mi fie frații liberi de orișice robie grea,
iar libertatea cere jertfă – și eu am vrut s-o dau pe-a mea.
Știam că e pustiu aicea – dar un așa cumplit pustiu,
că nu mai răsuna ecoul nici unui singur sunet viu.
Și-a trebuit strigat Cuvântul cu disperare de nebun
– și-acum, când jertfa-i arsă toată, o, ce puțini pricep ce spun!
Mai este oare vreo nădejde să se mai nască-un disperat,
să-nalțe-așa nebun lumina, cu orice jertfă, neapărat?
Sau nu mai sunt decât „cuminții”, ce-și caută-al lor lumesc folos?
– O, Singuraticul, Străinul și-ndureratul meu Hristos!
