Nu există un glas, un cuvânt, o expresie a noastră pe care Dumnezeu să nu o audă. Pentru El chiar şi gândul nostru capătă răsunet… Cel Care a zidit urechea, s-ar putea să nu audă?… (Psalmul 94, 9). Cum aude El glasul nostru când strigăm către El şi ne arată că ni-l aude prin răspunsul pe care ni-l dă îndată, de atâtea ori, tot aşa aude Dumnezeu şi când strigăm către alţii.
Iisuse, ştiu că-n viaţa asta
odată va veni o zi
din care lungile suspinuri
şi zbuciumări se vor sfârşi.
C-atunci solia uşurării
va duce izbăvitul lut
în calda ţărnii-mbrăţişare
din care-odată s-a născut.
În chipul de alături se vede omul cel duhovnicesc cu care ne-am ocupat până aici. E Ion, omul cel duhovnicesc, ajuns la adânci bătrâneţi. A trăit o viaţă întreagă luptând şi biruind. A alergat neîncetat spre darul de biruitor (cf. Filipeni 3,12) şi acum îl aşteaptă cununa vieţii.
Am scris până aici despre Ion, omul cel duhovnicesc, care a mers până la sfârşit pe calea mântuirii sufleteşti. Însă nu toţi cei care se trezesc din somnul păcatelor şi apucă pe calea mântuirii urmează până la sfârşit această cale.
Cu mine-ai fost, Iisuse, pe orișiunde-am mers,
în orice loc, cu Tine, eu am ajuns acasă,
din fiecare rană mi-ai izvorât un vers,
din fiece cădere, o lacrimă frumoasă.
Cu Tine-am fost, Iisuse, oriunde m-ai trimis,
voios cântând când haru-Ți ușor trecea prin mine.
Cu Tine-am plâns alături, oriunde-am fost închis
și nu m-am dus cu nimeni când n-am putut cu Tine.
Ca o fântână dulce și totdeauna plină,
e-al Tău Cuvânt, Iisuse, la toți cei ce-nsetăm
cu setea cea mai sfântă, adâncă și divină,
– așa ne fă, Iisuse, mereu să-L cercetăm.
Ca o răpire ‘naltă la cerurile sfinte,
așa e rugăciunea, în fața Ta când stăm
cu starea cea mai sfântă, mai strânsă și fierbinte,
– așa ne fă, Iisuse, să fim când ne rugăm.
Psalmul 4, versetul 4
Orice păcat este o fără-de-lege. Este ceva făcut nu numai fără-de-vreo-lege a Dreptăţii, a Milei, a Păcii, a Iubirii, a Iertării sau a altei ascultări şi rânduieli dumnezeieşti, ci chiar cu totul împotriva acestora. Aceste acte grave de vinovăţie îndreptate spre lovirea şi călcarea rânduielilor dumnezeieşti sunt toate fără-de-legi — şi nu pot rămânea nepedepsite. Toată viaţa de pe toată întinderea pământului şi cerurilor se desfăşoară după legi rânduite de Făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor.
„Şi au adus la Iisus fariseii şi cărturarii pe o femeie prinsă în adulter. Şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: «Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?» Şi aceasta ziceau ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
Ți-ai tot pierdut din clipe, din zile și din ani,
pe mulți dintre prieteni ți i-ai făcut dușmani,
și multe gânduri bune le-ai tot lăsat napoi
și-acum o ceață groasă te-mpinge spre noroi.
Rânjind, satana vine spre tine-ncet-încet,
făcându-ți ce-a fost dulce, în fiere și-n oțet,
prietenii și frații ți-a spus să-i lași demult
și ce-aveai bun în tine, la-ndemnul lui ți-ai smult.
Un lucru trebuie să ştie toţi cei apucaţi pe calea mântuirii sufleteşti, toţi cei care au atins culmea mântuirii sufleteşti: vor avea multe ispite, vor avea multe împotriviri şi multe feluri de necazuri.
