Cu mine-ai fost, Iisuse – Traian Dorz
Cu mine-ai fost, Iisuse, pe orișiunde-am mers,
în orice loc, cu Tine, eu am ajuns acasă,
din fiecare rană mi-ai izvorât un vers,
din fiece cădere, o lacrimă frumoasă.
Cu Tine-am fost, Iisuse, oriunde m-ai trimis,
voios cântând când haru-Ți ușor trecea prin mine.
Cu Tine-am plâns alături, oriunde-am fost închis
și nu m-am dus cu nimeni când n-am putut cu Tine.
Cu Tine vreau, Iisuse, să fiu în orice drum,
pot fără ochi, ori limbă, pot fără orișicine,
pot îndura oricâte, dar nu pot nicidecum
nici moartea, nici viața s-o-ndur fără de Tine.
Cu Tine vreau, Iisuse, să fiu și jos și Sus,
în stări tot mai cu frații și-n zări tot mai cu soare,
așa să trec hotarul din care știu că nu-s
nici vânturi să m-ajungă, nici căi să mă doboare.
00:00