
Cei ce-au păcătuit – Traian Dorz
Cei ce-au păcătuit Credinţei
sunt vinovaţi de-un greu păcat,
căci Dumnezeu doar o credinţă,
spre mântuirea Lui, ne-a dat;
iar cei ce-o calcă pe aceasta
păcatul cel mai greu îl fac:
– primesc înşelătoare crezuri,
dar nu credinţă până-n veac.
Cei ce-au păcătuit Nădejdii
de-asemeni fac păcatul greu,
căci ea e singura lumină
lăsată lor de Dumnezeu.
Tot ce le mai rămâne-n urmă
sunt numai stele care pier,
căci şi Nădejdea, şi Credinţa
sunt daruri unice din cer.
Dar câţi păcătuiesc Iubirii
fac însutit mai greu păcat,
căci, când Credinţa şi Nădejdea
spre-această viaţă ni s-au dat,
Iubirea, pentru veşnicie
ne-a rânduit-o Dumnezeu,
de-aceea blestemul iubirii
se ispăşeşte cel mai greu.
00:00