„Şi au adus la Iisus fariseii şi cărturarii pe o femeie prinsă în adulter. Şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: «Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?» Şi aceasta ziceau ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, EI S-a ridicat şi le-a zis: «Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei». Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei, auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cei din urmă. Şi a rămas Iisus singur și femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: «Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?» Iar ea a zis: «Nici unul, Doamne.» Şi Iisus i-a zis: «Nu te osândesc nici Eu; de acum să nu mai păcătuieşti» “ (Ioan 8, 3 -11).
Grozave clipe trăia femeia cea desfrânată din evanghelie. Ea îşi aştepta moartea; o moarte fioroasă. Ea trebuia să moară în puterea Legii dată de Dumnezeu lui Moise (citiţi această lege în Levitic 20, 10).
Domnul Iisus a sosit tocmai în clipa când femeia stătea între moarte şi viaţă. Domnul Iisus a scos-o de sub puterea Legii şi i-a dat iertare tocmai în clipa când trebuia să moară.
O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Toată istoria şi toată taina mântuirii noastre se cuprinde în ea. În chipul femeii celei păcătoase suntem noi. Suntem cu toţii, pentru că toţi suntem păcătoşi. Iar păcatul ne duce în faţa legii, în faţa judecăţii. Păcatul trebuie pedepsit. Dreptatea lui Dumnezeu cere acest lucru. În chipul femeii din evanghelie stăm şi noi cu toţii aplecaţi sub osânda paragrafului de Iege ce zice: „Plata păcatului este moartea“ (Romani 6, 23). În virtutea acestui paragraf trebuie să fim osândiţi. Ah, ce osândă înfricoşată este aceasta! Mai grozavă decât cea care se pregătea să moară cu pietre şi bolovani pe femeia din evanghelie.
De sub această înfricoşată osândă ne scapă şi pe noi – ca pe femeia din evanghelie, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Prin Jertfa Sa cea Sfântă, Iisus Mântuitorul ne scoate de sub puterea Legii şi ne dă iertare şi viaţă. Legea prin Moise s-a dat, iar darul şi iertarea prin Iisus Hristos.
Iisus Mântuitorul este Domnul iertării. El n-a venit în lume ca Judecător. El a venit ca Izbăvitor. El n-a venit să judece lumea, ci să mântuiască lumea. El n-a venit să mustre lumea pentru păcat, ci El a venit să scape lumea de păcat. Iisus Mântuitorul este Domnul iertării păcatelor.
Dragă suflete! Eu ştiu că tu stai apăsat de o grozavă greutate. Te apasă păcatul, căci toţi suntem păcătoşi. Poate că păcatul te-a doborât la pământ. Poate că te-ai ticăloşit cu totul şi zaci în noroiul fărădelegilor. Însă oricât de păcătos ai fi, oricât de mult te-ai fi ticăloşit, Domnul nu te judecă. Domnul te iartă. Evanghelia cu femeia desfrânată îţi aduce o veste scumpă şi dulce: Domnul te iartă, Domnul îţi întinde mâna iertării şi mâna izbăvirii din ticăloşia în care zaci. Ah, dragă suflete nemântuit, primeşte îndată această Mână! Primeşte-o chiar azi, căci altcum murind în păcate această Mână care îţi întinde acum dragoste şi iertare, în Ziua Judecăţii îţi va întinde sabie şi moarte.
Dragă suflete nemântuit! Tu stai sub o osândă teribilă. Pentru păcatele tale eşti judecat la moarte sufletească.
Te aşteaptă o moarte fioroasă, ca pe femeia din Evanghelie. Dar iată, Domnul soseşte tocmai în clipa pierzării tale. Mâna Lui cea sfântă îţi scrie şi ţie sentinţa iertării: „Sângele Meu te curăţă de orice păcat“ (I Ioan 1, 7). Dar această sentinţă se dă numai celor care o cer. Domnul nu poate da cu puterea această iertare scumpă şi sfântă.
Dragă suflete nemântuit! Cere şi primeşte îndată această iertare. Primeşte-L îndată pe Domnul şi iertarea Lui.
Însă Mântuitorul nu este Judecător în timpul cât ţine viaţa noastră cea pământească. El ne este azi izbăvitor de păcate. Dar ca mâine va sosi ziua cea mare când El va fi Judecător… când „va veni pe norii cerului să judece pământul“ (Matei 25, 31). Vai va fi celor care, în viaţă fiind, n-au cerut şi n-au primit iertarea Lui.
Domnul Iisus este gata să ne ierte toate datoriile păcatelor. Dar cu o condiţie: să cerem acest lucru, iar după ce am primit iertarea păcatelor să nu ne apucăm să facem altele tot aşa de mari, ba încă şi mai mari. „Du-te, şi de acum să nu mai păcătuieşti“, i-a zis Iisus femeii iertate.
Domnul Iisus nu este numai un iertător şi descărcător de păcate, ci El este începutul unei vieţi noi. Iertarea Lui trebuie să ne fie un hotar de viaţă, care să ne facă dintr-un „om vechi“, un „om nou“; dintr-un om lumesc, un om duhovnicesc.
Cu darul iertării păcatelor, omul trebuie să înceapă o viaţă nouă.
Rugăciune:
Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Păcatul m-a adus şi pe mine în faţa judecăţii. Ca şi femeia cea păcătoasă, stau şi eu legat şi judecat în faţa paragrafului de lege: „Plata păcatului este moartea“ (Romani 6, 23).
„O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi dintr-o astfel de moarte?“ (Romani 7, 24).
Tu, Scumpul meu Izbăvitor, ai venit să mă scapi. Ai sosit tocmai în clipa înfricoşată când se deschisese mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti. În această teribilă clipă am auzit vestea scumpă şi dulce că Sângele Tău mă curăţă de orice păcat (I Ioan 1, 7).
Duhule Sfinte, adu-mi aminte neîncetat că eu nu mai sunt al meu, ci sunt al lui Iisus Hristos, Care m-a răscumpărat cu un preţ atât de mare (I Corinteni 6, 19-20).
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu