Ţi-ai tot pierdut – Traian Dorz

Ți-ai tot pierdut din clipe, din zile și din ani,
pe mulți dintre prieteni ți i-ai făcut dușmani,
și multe gânduri bune le-ai tot lăsat napoi
și-acum o ceață groasă te-mpinge spre noroi.

Rânjind, satana vine spre tine-ncet-încet,
făcându-ți ce-a fost dulce, în fiere și-n oțet,
prietenii și frații ți-a spus să-i lași demult
și ce-aveai bun în tine, la-ndemnul lui ți-ai smult.

Câte prilejuri sfinte, pe rând le-ai lepădat,
îndemnurile bune le-ai frânt și le-ai călcat,
vrăjmaș privind spre ceruri, sfidai pe Dumnezeu,
iar astăzi iată: plată – blestemul cel greu.

Cu ce-ai rămas din toate câte-ai sperat cândva
acum, când vine moartea și n-o poți alunga,
ce-aștepți să-ți dea satana în iad, sărman ateu,
când ai ucis lumina și-ai râs de Dumnezeu!

… O, dacă-n cea din urmă clipită-ai mai putea
să-ți plângi zdrobit păcatul cu jalea cea mai grea,
Hristos ți-ar da și-acuma și ție-un ultim har,
dar în clipita morții, minuni se fac prea rar!