Un adevărat duhovnic – Pr. Gheorghe Șanta

Ca tânăr, acasă, încă, în familie, scriam aceste poezii ale fratelui Traian Dorz, aceste cântări pe care le învățam. Şi de aici a plecat, oarecum, aplecarea mea spre poezia lui Traian Dorz. Cântându-le sau rostindu-le, au ajuns să mă marcheze în mod special în activitatea pe care am desfăşurat-o de-a lungul vieţii, începând cu seminarul teologic, facultatea de teologie şi până astăzi.

O analiză succintă a lucrărilor lui Traian Dorz, din punct de vedere duhovnicesc, ar putea concluziona că lucrarea dorziană este hristocentrică. De aici pleacă în toate direcţiile.

Din punct de vedere teologic, dogmatic, lucrările lui Traian Dorz se înscriu pe linia învăţăturii de credinţă a Bisericii noastre.

În lucrarea “Minune și Taină” se împleteşte foarte bine mariologia teologică cu hristologia. Am regăsit concepte pe care le-am întâlnit la Sfinţii Părinţi. Mă refer la Sfântul Maxim Mărturisitorul, care are o amplă lucrare legată de apropierea lui Dumnezeu de noi, care spune că El vine în maximă apropiere de noi, se contopeşte cu fiinţa noastră, întrucât Dumnezeu ne cuprinde pe fiecare dintre noi în Sine.

Traian Dorz are în lucrarea “Minune şi Taină” mariologie şi hristologie dar şi soteriologie ceea ce înseamnă mântuirea noastră prin Hristos având-o alături pe Fecioara Maria, pe Maica Domnului. Acest aspect dogmatic este cuprins, sigur, şi în alte lucrări ale lui Traian Dorz. Şi cred că ar fi bine să fie cunoscute de un public cât mai larg, întrucât astăzi foarte puțini au acces la literatura dorziană şi, în felul acesta, cred că sunt sărăciţi de o cunoaştere. Absolut toată lucrarea dânsului este impregnată cu moralitatea, cu viața etică.

Am observat în lucrarea Oastei Domnului că mesajul pe care adesea îl transmit purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu este viaţa morală, întrucât de aici a plecat Oastea Domnului prin părintele Iosif Trifa. O renaştere spirituală în Biserica Ortodoxă, o revenire la albia moralităţii şi a trăirii noastre în Hristos.

Sigur, am putea să amintim foarte multe lucruri legate de creaţia lui Traian Dorz din punct de vedere teologic. Dar îmi asum ceea ce spun. Toată lucrarea pe care dânsul ne-a lăsat-o stă sub semnul acesta al hristocentrismului, deci Hristos Domnul este în centrul tuturor lucrărilor sale.

Consider că o mare parte din poeziile lui Traian Dorz şi-ar putea găsi un loc deosebit în cadrul cultului divin, la priceasnă. Şi ceea ce transmit, cred cu siguranţă, că poate să aibă impact asupra credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie, care aşteaptă cu interes o participare activă a fiecăruia în lucrarea liturgică. Foarte multe dintre cântările de la Oastea Domnului, din cărţile lui Traian Dorz, sunt cunoscute ca pricesne, în mod special în zona Ardealului, în zona Clujului.

Acum avem posibilitatea să accesăm pe internet anumiţi cântăreţi care au preluat din tezaurul pe care l-a creat Traian Dorz în lucrarea Oastei Domnului. Am observat în același timp, în ultimul an, chiar şi la postul de radio al Arhiepiscopiei noastre, la Renaşterea că s-au transmis unele cântări ca pricesne, care au fost date, dar cu multă reținere. Deschiderea nu este totală.

Probabil că este necunoașterea acestor lucrări extraordinare. Dacă, desigur, va fi o posibilitate pentru a fi selectate unele dintre multele poezii care sunt aşezate pe note şi să fie aprobate “de sus”, să aibe acest gir şi să fie răspândite în întreaga patriarhie română, cred că ar fi un succes. Dar în acelaşi timp ar fi o lucrare de misiune pe care Biserica şi-ar asuma-o.

Pe mine mă impresionează de fiecare dată cântarea cântată cu dor, cu lacrimi, cu dragoste, cu multă putere, care pleacă din suflet. Şi lucrul acesta îl simţi imediat în mijlocul credincioşilor. Vine ca un răspuns din partea lor, fiind oarecum împlinită o aşteptare. Şi lucrul acesta este important.

Traian Dorz, în calitatea pe care nu şi-a luat-o singur, ci ostaşii, membrii Oastei Domnului i-au impus-o, această calitate de a fi conducător, de a fi în fruntea lor, a meritat-o cu prisosinţă. Dânsul a fost omul cel mai potrivit pentru timpuri deosebite, pentru mergerea înainte a lucrării Oastei Domnului în care s-a implicat şi pentru care s-a dăruit. Pentru a fi conducător, trebuie să întruneşti nişte calităţi. Calităţile pe care le-a avut Traian Dorz au fost în special: smerenia, dragostea şi perseverența. Nu s-a definit pe sine ca unul care şi-a luat nişte drepturi de a conduce, ci ca unul căruia i-au fost oarecum transmise de către marea majoritate a ostaşilor pentru a fi punctul de referinţă. Am putea folosi un cuvânt, acela de mentor, care este un sfătuitor. Dar eu aş merge puţin mai departe şi aş folosi acela de duhovnic. Cu toate că dânsul nu făcea parte din ierarhie. Dar prin calităţile sale pe care le-am amintit, şi sigur mult mai multe altele, a fost un adevărat duhovnic. Şi spun lucrul acesta în cunoştinţă de cauză.

Îl chemam în mijlocul nostru şi, după mesajul pe care ni-l transmitea, mai stătea de vorbă cu unii şi cu alții. Aşteptau fraţii ostaşi să le dea anumite sfaturi. Primeau aceste sfaturi pe care, la rândul lor, le duceau în mijlocul comunităţii de unde veneau. Deci era o legătură care se făcea între el și ucenicii săi. Noi ne considerăm, oarecum, nişte ucenici, deşi nu ne ridicam la ascultarea pe care ar fi dorit s-o avem fiecare dintre noi, întrucât dânsul stătea în ascultarea lui Dumnezeu, în modul cel mai direct posibil.

Starea aceasta de duhovnic are o legătură cu ceea ce a fost Sf. Simeon Noul Teolog, care l-a luat pe Sf. Simeon Evlaviosul ca duhovnic şi nu era din mijlocul ierarhiei. Era un simplu monah. Nu era preot, nu era diacon, nu era ierarh. Cu toate acestea, sfaturile pe care le dădea Sf. Simeon Evlaviosul Sfântului Simeon Noul Teolog de mai târziu, au fost pentru el nestemate. Au fost referinţe care l-au apropiat de Hristos. Şi în acelaşi timp l-au unit total cu Dumnezeu.

În calitatea mea de preot, pe Traian Dorz, care s-a întâlnit cu Hristos, l-am văzut întotdeauna că pe un om al lui Dumnezeu, ca un slujitor smerit care a ştiut să fie, precum Sf. Apostol Pavel, şi smerit şi îngăduitor, dar să şi mustre atunci când situaţia o cerea. Am încercat să îmi asum şi eu, la rândul meu, pentru lucrarea pe care o am de făcut, măcar o parte din aceste trăsături extraordinare pe care le-a imprimat tuturor celor care au venit într-un contact direct sau indirect cu el.

Preot Gheorghe Şanta, Oastea Domnului, anul 2013, nr. 7-8, pag. 22