Iată inima omului care a plinit calea mântuirii sufleteşti, care a ajuns culmea unei vieți trăite după Evanghelie! Mult a lucrat Duhul lui Dumnezeu până ce l-a adus în starea aceasta. Mai întâi l-a trezit – abia l-a putut trezi – din somnul păcatelor. I-a deschis apoi ochii să-şi vadă starea de pieire în care se afla, i-a slobozit lacrimile căinței, l-a atras şi l-a îngenuncheat la picioarele Crucii, i-a deschis inima pentru Crucea şi Jertfa Mântuitorului.
Omul, Ion, a ascultat, a primit darurile şi acum iată-l în ce stare minunată se află. EI a atins plinirea vieții sufleteşti pe care o cere Apostolul Pavel în cuvintele: „Oare nu știți că voi sunteți casa lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1 Corinteni 3, 16). Oare nu ştiți că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe Care L-ați primit de la Dumnezeu?” (I Corinteni 6, 19).
Inima lui s-a umplut de lumina şi darul Duhului Sfânt. Au fugit din inima lui cele şapte fioroase păcate de moarte: trufia, desfrânarea, pizma, mânia, lăcomia, zgârcenia, lenea şi în locul lor s-au aşezat virtuțile, pietrele de temelie ale mântuiri noastre sufleteşti: credința, dragostea, nădejdea, smerenia, dărnicia, curăția, cumpătarea, hărnicia şi răbdarea. El este acum un vas ales pe care l-a cuprins focul Duhului Sfânt. El este un om nou, un om duhovnicesc cuprins, aprins şi cârmuit de darul și harul Duhului Sfânt. De aceea şi în viața lui se arată acum roadele Duhului Sfânt care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5, 22).
Trebuie să ştim că Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt lucrează şi Mântuitorul. Duhul Sfânt este Izvorul darurilor. Prin Duhul Sfânt primim şi darurile Jertfei de pe Cruce. „Duhul pe Care îl voi trimite de la Tatăl – zicea Iisus – va lua din al Meu şi va vesti vouă” (Ioan 16, 13-15).
Duhul Sfânt ne apropie de Golgota, de Jertfa Crucii, pentru ca, prin Crucea Golgotei, să-şi reverse apoi asupra noastră darul şi harul Său. Când stai sub brațele Crucii, stai sub revărsarea darului şi harului Duhului Sfânt.
Lucrarea mântuirii sufleteşti o pecetluieşte şi o desăvârşeşte Duhul Sfânt. Apostolii nu înțelegeau bine nici Jertfa Golgotei şi nici nu aveau putere destulă (în vremea răstignirii au fugit) până când nu S-a pogorât peste ei darul şi harul Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt este puterea prin care lucrează Dumnezeu şi lucrează şi Mântuitorul. Este focul ce arde și întăreşte vasele noastre de lut. Fără darul şi harul Duhului Sfânt nu se poate nici câştiga, nici păstra o biruință asupra păcatelor.
Iată, pe pagina de alături se vede chipul omului care stă sub darul, harul și puterea Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt a adâncit în inima acestui om Crucea și Jertfa Mântuitorului și acum, iată, inima lui și viața lui sunt pline de lumină, de dar și har. El este acum un om nou, o făptură nouă. La picioarele Crucii, prin Jertfa Crucii, el a murit şi a înviat la o viață nouă, ca o făptură nouă.
În fiecare om sunt doi oameni: omul pe care l-a stricat înşelăciunea lui satan în grădina Edenului şi omul pe care l-a creat din nou Jertfa Crucii de pe Golgota. Cel dintâi se cheamă – în epistolele Apostolului Pavel „omul cel vechi”, „omul cel lumesc” (Efeseni 4, 22-24 şi I Corinteni 3, 1).
Din omul pe care l-a stricat satan, în grădina Edenului, a rămas în noi firea cea veche „firea cea lumească împreună cu patimile şi poftele ei”.
Iisus Mântuitorul a luat asupra-Şi firea noastră cea stricată. „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca şi noi, să ne răstignim față de lume”, să murim fată de păcat, pentru ca să înviem şi să trăim în Hristos ca o făptură nouă” (Romani 6, 5; Galateni 5, 24; Romani 6, 10). „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată toate lucrurile s-au făcut noi” (II Corinteni 5, 17).
Taina mântuirii sufleteşti în aceasta stă: cu ajutorul Jertfei de pe Cruce, omul nostru cel duhovnicesc să-l biruie pe cel lumesc, omul cel nou să-l biruie pe cel vechi; duhul să biruie carnea.
Cei ce sunt în Iisus Hristos – zice Apostolul Pavel nu trăiesc după îndemnurile firii celei lumeşti, ci după îndemnurile Duhului. Că cei care trăiesc după îndemnurile firii celei lumeşti umblă după lucrurile firii lumeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile cele duhovniceşti. Umblarea după lucrurile firii celei lumeşti (după cugetul trupului) este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu şi moarte, iar umblarea după lucrurile Duhului, viață și pace.
Voi nu mai sunteți în trup, ci în Duh; voi nu mai sunteți lumeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește într-adevăr în voi.
Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru a murit față de păcat” (cf. Romani 8).
Într-o astfel de stare duhovnicească se afla și Ion. L-ați văzut în ce stare fioroasă era când Duhul Sfânt S-a apropiat mai întâi de el ca să-l trezească la o viață nouă. Inima lui era atunci plină de dobitoceştile şi diavoleştile patimi. În el trăia „omul cel vechi, firea cea lumească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5, 24). Omul cel lumesc biruise în el pe omul cel duhovnicesc, carnea biruise duhul; de aceea inima lui şi viața lui erau pline de roadele trupului, care sunt: desfrânările, slujba idolilor, vrajbele certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea” (Galateni 5, 19-21).
Încetul cu încetul, Duhul Sfânt a trezit şi a întărit în el firea cea duhovnicească până când, pe urmă, l-a adus la picioarele Crucii, unde firea lui cea lumească s-a răstignit împreună cu Hristos şi a înviat la o viață nouă, ca o făptură nouă, ca un om nou, ca un om duhovnicesc (cf. Romani 6 şi 8).
Ferice de tine, Ioane, care ai ajuns în stare aceasta! Inima ta şi viața ta e acum o vatră de foc, de căldură și de lumină sufletească. Aprinde-i, dragă suflete, aprinde-i şi pe alții cu această căldură, căci Domnul a zis: „…foc am venit să arunc pe pământ (focul Duhului Sfânt) şi cât aş vrea să fie acum aprins” (Luca 12, 49).
Spune, dragă omule, spune tuturor că nu este în această lume o bucurie sufletească mai mare, o mulțumire mai dulce, o linişte mai scumpă decât o viață aprinsă şi cârmuită de darul Duhului Sfânt. Spune-le tuturor că, Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în puterea ce o dă darul şi harul Duhului Sfânt, iar acest dar ne vine prin împunsătura cuielor de pe Golgota.
Dar ai grijă, Ioane dragă! Drumul mântuirii tale încă nu e sfârșit. Diavolul va face toate încercările să te poată întoarce iarăşi în robia din care ai scăpat. De aceea îți strigă îngerul cuvintele: ”Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții!”
Rugăciune
Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Întărește-mă şi pe mine, să mă pot face un om duhovnicesc, un om nou, o făptură nouă. În zadar aş încerca să fac acest lucru cu puterile mele. Îl poate face numai Crucea și Jertfa Ta cea sfântă. Îl poate face numai darul și harul Duhului Sfânt pe Care l-ai trimis peste Apostoli şi peste toți cei care au trăit o viață îngenuncheată la picioarele Crucii Tale.
Duhule Sfinte și de viață dătător! Îngenunchează-mă şi pe mine la picioarele Crucii. Adânceşte în inima mea Jertfa Crucii, din care izvorăsc toate roadele vieții veșnice. Revarsă peste viața mea darul și harul Tău cel sfânt.
Duhule Sfinte! Vino și Te sălăşluiește şi în inimioara mea şi o curăță de toată spurcăciunea patimilor celor rele. Aprinde-mă mereu cu focul Tău cel sfânt şi mă umple de căldură și lumină sufletească. Eu îți deschid larg inimioara mea. Intră în ea şi cuprinde toate încăperile ei cu darul şi harul Tău cel sfânt! Amin.
Preot Iosif Trifa, Oglinda inimii omului
