Uncategorized

Când am fost la Ierusalim am văzut multe lucruri interesante, pe care le-am scris în cartea: “Însemnări din călătoria la Ierusalim”. Acolo se află multe amănunte şi despre călătoria noastră cu vaporul pe apă.

Când am intrat cu vaporul în portul Constantinopol – și mai târziu în portul Alexandria din Egipt – un amănunt mi-a atras atenţia. Îndată ce vaporul nostru a intrat în raza portului, un far de pe ţărm, a început să sloboadă lumină roşie – și vaporul îndată s-a oprit. Lumina cea roșie a farului era semnul de oprire. Și-a stat vaporul pe loc, câteva minute, până când farul și-a schimbat culoarea în verde; atunci a început iar să înainteze.

Despre trei morți spune Evanghelia că a înviat Mântuitorul: fiica lui Iair (Luca 8, 40-42; 49-56), fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-17) și pe Lazăr din Betania (Ioan 11). E izbitor, că toți acești morți pe care Domnul i-a înviat, sunt tineri. Este un adânc înțeles în aceste învieri.

Mai întâi, ele ne spun de ușurința cu care moare un tânăr. O boală scurtă a vestejit repede tinerețea fiicei lui Iair.

Marta ca stăpână a casei cum era avea o zi foarte grea şi încărcată, ori de câte ori venea Domnul la casa ei.

Cât de mult ar fi dorit şi ea să poată sta, ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceaţă şi de lumină, care ieşeau din gura Domnului, – dar datoria de a îngriji de hrana oaspeţilor ei iubiţi,

de spălarea picioarelor sau a schimburilor lor, era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea căreia se arăta marea ei dragoste faţă de Nepreţuitul lor Oaspe.

Sufletul care Îl iubeşte pe Dumnezeu va umbla ca să placă lui Dumnezeu.

Un astfel de suflet se va îmbrăca totdeauna pentru Ochii Stăpânului şi Mirelui său Iisus – iar nu pentru ochii cei desfrânaţi ai lumii şi ai păcatului.

Numai atunci îmbrăcămintea sa va fi evlavioasă şi chipul său va fi curat.

Iubire! Aceasta o vrea Domnul Iisus de la tine și de la mine. El locuiește în noi prin credință, dar rămâne și lucrează în noi prin iubire (Efeseni 3, 14-19; 4, 15-16).

Toate trec, se vor sfârși; numai iubirea rămâne. Și Domnul nu este mulțumit de noi și cu noi, dacă avem celelalte daruri, dar am părăsit iubirea (Apocalipsa 2, 2-5). De aceea, când ne cercetează, El nu ne întreabă ce isprăvi am făcut, ce fapte deosebite am săvârșit, ci, privindu-ne și punând mâna pe inima noastră, plin de duioșie și sfântă gelozie ne întreabă tăcut: “Mă iubești?

Cea mai mare fericire pentru o familie este să-L aibă pe Hristos. Dar nu numai pentru un timp oarecare, ci pentru totdeauna, ca Stăpân, Cârmuitor, Domn și Mântuitor. Ce minunat! Hristos în familie. Nu există nici o casă, nici o colibă, nici un bordei, oricât de sărăcăcioase ar fi ele, un Hristos să nu poată intra. Fiindcă El nu se uită la înfățișarea dinafară a casei ci la inima care-i deschide. Și dacă El este bucuros să intre în coliba inimii noastre, tot așa El vrea să intre și să rămână și în casa noastră, în familia noastră pentru a ne face cel mai mare bine ce ni s-ar putea face: Să ne facă pe toți fericiți.