Duhul Sfânt mă înștiințează – Pr. Iosif Trifa

“Duhul Sfânt mă înștiințează că mă așteaptă necazuri” (Fapte 20,23).

În duioasa despărțire de la Milet, apostolul Pavel, despărțindu-se de frații lui, spunea că Duhul Sfânt îl înștiințează că va avea necazuri.

Această “înștiințare” a Duhului Sfânt o vedem prin multe locuri din Biblie. Au avut-o toți aleșii Domnului din Biblie, și-ar trebui să o aibe și azi, toți credincioșii cei adevărați.

Un copil al lui Dumnezeu, un om duhovnicesc, are și azi înștiințarea Duhului. Duhul îi spune, în multe chipuri și feluri, ce are să i se întâmple și ce trebuie să facă. Din ce este omul mai duhovnicesc, este și “înștiințarea” Duhului mai pronunțată.

Creștinii de azi au pierdut “înștiințarea” Duhului pentru că au pierdut Duhul. În loc să aibe înștiințarea Duhului, creștinii de azi, umblă pe la ghicitori și vrăjitori să afle de la ei ce li se va întâmpla (adică minciuni).

Oastea Domnului a fost o lucrare a Duhului Sfânt, de aceea a avut și ea de atâtea ori, înștiințarea Duhului. Eu mă gândesc, spre pildă la înștiințarea din articolul “Moara și Piticul”, scris la plinirea celor 10 ani de Oaste. Cu toate că atunci nu era nici un conflict la Oaste, Duhul ne înștiința prin cuvintele: “Eu mă tem de ziua când la moara Oastei vor veni “îndreptări”, “adaptări”, “organizări”, care vor lua apa de la moară și moara Oastei va fi pusă la încercare să umble cu “fonduri”, cu “comitete”, cu “comisii”, cu “conferințe” etc. Când se va retrage apa de pe moară, Oastea și-a sfârșit viața.” (Foaia”Oastea Domnului” Nr.1 din 1933)

Cărțile și foile Oastei sunt pline de astfel de “înștiințări”. În orice Lucrare a Duhului Sfânt, sunt astfel de înștiințări.

Fraților! Duhul ne înștiințează că ne așteaptă iar lucruri mari și necazuri mari. Poate va veni un fel de “despărțire” a noastră. Ca mâine poate voi fi oprit să mă mai ocup cu Oastea Domnului.

Adevărat că asta ar fi o “despărțire” de literă, pentru că despărțirea cealaltă, a Duhului, o poate face numai acel care a făcut-o: bunul Dumnezeu.

În pragul unei astfel de “despărțiri”, spunea și marele dascăl al Bisericii noastre, Sfântul Ioan Gură de aur în clipa când era exilat de biserica “oficială”:

“Numeroase sunt valurile și puternic curentul. Nu mă tem de înec întrucât stau pe stâncă. Să mă tem de moarte? Dar Hristos este viața mea și moartea-mi este un câștig! De exil? Pământul este al Domnului cu tot ce cuprinde. Nu mă tem de sărăcie. De bogăție n-am nevoie. Nu mă tem de moarte. Nu doresc să trăiesc decât pentru voi. De aceea vă implor: consolați-vă, că nimeni nu mă poate despărți de voi. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate să despartă. Biserica constă nu în ziduri ci în comunitatea credincioșilor. Mâine voi fi cu voi la ceasul rugăciunii. Căci unde sunt eu sunteți și voi și unde sunteți voi sunt și eu. De suntem despărțiți de spațiu, suntem uniți în dragoste. Nici moartea nu ne poate despărți. Sunt gata de mii de ori să-mi dau viața pentru voi”.

Iată și aceasta o dovadă că “litera” n-a putut despărți niciodată duhul și dragostea.

Totuși, iubiții mei frați, în aceste clipe grele pentru mine, mă gândesc cu duioșie la despărțirea de la Milet și la cuvintele ce le-a rostit atunci apostolul Pavel:

“Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile Iudeilor. Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă învăț înaintea norodului și în case. Și acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar, cât mă privește pe mine, nu țin numai decât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat” (Faptele Apost. Cap. 20).

Fraților, Duhul mă înștiințează că mă așteaptă și pe mine cruci și necazuri. Dar sunt gata pentru toate. Pentru că trebuie să se afle cineva care să sufere și pentru biruința Evangheliei în lume. Eu consider ca un fel de rușine faptul că în zilele noastre ideea națională dă eroi și martiri, ideea comunistă dă și ea eroi, sportul dă și el eroi, jocul dă și el eroi care își pun în cumpănă viața; numai Evanghelia lui Hristos nu mai dă – sau dă prea puțini eroi care “să țină sus – cu ori ce preț – Cuvântul vieții” (Filipeni 2,16), cuvântul adevărului și să-și pună la cumpăt și viața în lupta cea mare și grea contra păcatelor.

Fie ca și din Oastea Domnului să iasă și să rămână cât mai mulți astfel de eroi.

 

 

duhul sfant ma instiinteaza

Părintele Iosif Trifa, Revista “Isus Biruitorul” Nr. 5/ 31 Ianuarie 1937