Osteneala şi zbuciumul cântării leacului său, este preţul prin care fiecare om se face vrednic de vindecarea sa.
Cine caută leacul acolo unde se găseşte şi când se găseşte, – şi cine caută pînă îl găseşte, acela se vindecă sigur.
Cine leneveşte în păcat şi nu-L caută pe Domnul Iisus, piere în osânda veşnică.
Cine renunţă sau cine caută leacul unde nu se găseşte, şi când nu se poate găsi
sau nici nu se osteneşte să-l înceapă a-l căuta,
– acela piere în orbia lui, piere pe vecii vecilor.
Cu boala orbiei din naştere, trebuie să vină fiecare om neapărat până la Hristos.
Nu există nimeni altcineva care să o vindece (Ioan 9, 32).
Ce minune a făcut Domnul cu atâţia orbi! …
Ce minune a făcut El chiar şi cu noi înşine… Cu mine şi cu tine.
Cât de orbi am fost şi noi înainte de a-L întâlni pe Domnul şi cât eram de nenorociţi!
Dar am venit chiar atunci când am fost chemaţi.
O, din ce orbie ne-a scăpat Domnul! Slavă veşnică Lui.
Binecuvântate să fie lucrările lui Dumnezeu prin care am fost izbăviţi: Dragostea Tatălui, Jertfa Fiului şi Harul Duhului Sfânt!
Binecuvântate să fie darurile Sale faţă de noi: harul rugăciunii, lumina Cuvântului şi părtăşia Frăţietăţii…
Binecuvântate să fie darurile noastre faţă de El: lucrarea credinţei, osteneala dragostei, tăria nădejdii şi lacrimile recunoştinţei veşnice.
Nu-i totdeauna ziuă, ca să poţi lucra oricând.
Nu-i totdeauna libertate ca să se propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu în orice vreme.
Nici omul nu-i totdeauna în stare să-L poată primi şi înţelege oricum.
Nici inima omului nu-i totdeauna gata să-L asculte şi să-L urmeze oriunde.
Nici vremea cercetării nu-i totdeauna ca omul să poată amâna oricât.
Fericită ocazia când toate se întâlnesc.
Trebuie să lucrezi cât este ziuă, căci vine şi noaptea când nimeni nu mai poate lucra.
Trebuie să alergi cât timp este o libertate, căci vine şi strâmtorarea când nimeni nu mai poate cum vrea şi când îţi este mintea limpede, trebuie să primeşti Cuvântul Adevărului, fiindcă vine şi vremea când judecata se tulbură.
Şi când este inima gata, trebuie să te predai Domnului, căci vine degrab şi vremea când pornirea bună a inimii încetează şi când iarăşi îţi cuprinde inima, îngheţul şi nepăsarea faţă de Dumnezeu.
Şi când este vremea cercetării, să te laşi schimbat de Duhul Domnului spre mântuire căci şi vremea aceasta trece şi apoi zadarnic nici nu mai vrei, nici nu mai poţi!
Vine foarte repede vremea când ori te sfârşeşti tu, ori se sfârşeşte ziua muncii tale şi a aşteptării tale,
ori se pierde libertatea, ori puterea ta,
ori încetează bătăile inimii tale, ori bătăile Domnului Iisus la ea,
ori te depărtezi tu de Domnul, ori El de tine.
Iar atunci, orice ai face este prea târziu. Pentru totdeauna.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
